Imprimati articolul

EDITORIAL
Ce-am avut şi... n-am pierdut

Dacă ar trebui să evidenţiem cel mai important eveniment din agricultura României din ultimii 20 de ani, unii am alege elaborarea şi aplicarea legilor fondului funciar, alţii privatizarea IAS-urilor şi apariţia societăţilor comerciale cu capital privat sau nominalizarea în 2009 a unui român în funcţia de comisar pe agricultură la nivelul Uniunii Europene.
Toate cele trei evenimente au avut şi vor avea un impact semnificativ pentru agricultura ţării noastre dar reprezintă, după părerea mea, zvâcnirile unui muribund dacă rămân doar evenimente petrecute la un moment dat.

Legile fondului funciar, stipulând dreptul de constituire şi reconstituire a proprietăţii asupra pământului, rămân indiscutabil legi fundamentale ale privatizării agriculturii, dar, din păcate, incomplete şi confuze şi cu efecte negative pe termen lung.

Proces obiectiv şi necesar, privatizarea IAS-urilor şi transformarea lor în societăţi comerciale au fost abordate de o manieră triumfalistă mai ales în plan politic, fără ca acest fenomen să fie judecat pornind de la efectele pozitive reale şi fără a lua în calcul riscuri, renunţări, costuri sociale.

Iar despre nominalizarea unui român la comisia de agricultură a Uniunii Europene fac parte dintre aceia care socotesc acest „eveniment“ ca fiind cel mai important din ultimii 20 de ani şi care, sper, va produce numai efecte pozitive asupra agriculturii şi dezvoltării rurale din ţara noastră.

O ţară care, în lipsa unor politici agricole coerente, a devenit cu preponderenţă o piaţă de desfacere pentru agricultorii din ţările Uniunii Europene şi din multe alte ţări ale lumii, în detrimentul unei mase largi de producători autohtoni condamnaţi astfel la stagnare, regres economic sau la practicarea unei agriculturi de subzistenţă.

Sper ca măcar de acum – şi poate se va întâmpla minunea sub ,,bagheta“ noului ministru al agriculturii – guvernanţii şi agricultorii să-şi dea mâna astfel încât măsurile de relansare a acestui sector economic despre care se vorbeşte de atâta amar de vreme să aibă suportul realităţii din teritoriu pentru a putea crea premisele progresului în agricultură, bunăstării agricultorilor şi, până la urmă, a întregii naţiuni.

E absolut condamnabil – ca să nu calific ca antinaţională atitudinea celor care parcă se străduiesc să menţină agricultura în starea de subdezvoltare în care se află – să dispui de un asemenea potenţial agricol şi să stai cu mâna întinsă la produsele agricole de oriunde. E un mod, subtil ce-i drept, de a face să prospere agricultorii altora. Dar pe ai noştri cui îi lăsăm? E o întrebare ce-ar trebui să dea de gândit tuturor celor cărora le mai bate-n piept o inimă de român.

Am avut atâtea ocazii să relansăm agricultura în momente în care decizia ne-a aparţinut în totalitate, dar le-am pierdut fiindcă nu au existat strategii, viziune şi voinţă din partea guvernanţilor şi nici asociere şi iniţiative din partea agricultorilor.

Dar cum pe român greu îl răpun nevoile, el speră. Şi, făcând haz de necaz, se întreabă:
Ce am avut şi... n-am pierdut? Speranţa că într-o zi agricultura va deveni motorul economiei româneşti şi că nu vom avea parte de „experimente“ în funcţie de fantezia unui regim politic sau altul.

ION BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

֩ Comentarii