Imprimati articolul

E vremea să pregătim păşunile!

Pentru sporirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii păşunilor, precum şi pentru valorificarea superioară a multor suprafeţe de pajişti degradate, este necesară aplicarea unor măsuri corespunzătoare, prin considerarea acestei categorii de teren ca oricare altă cultură agricolă.

Pregătirea păşunii începe cu un control general al stării acesteia, în urma căruia se stabilesc şi se eşalonează lucrările cuprinse în complexul de măsuri ce au în vedere sporirea producţiei de masă verde. Acestea se referă, în primul rând, la efectuarea lucrărilor de suprafaţă, ce constau în curăţirea păşunii, grăpatul, distrugerea muşuroaielor, înlăturarea excesului sau deficitului de umiditate şi fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. Este vorba de lucrări simple, dar de mare însemnătate practică.

Una dintre cele mai complexe şi greu de executat constă în refacerea perdelelor de protecţie distruse, care poate contribui la restabilirea regimului de umiditate prin reducerea vitezei vânturilor şi, implicit, a evaporaţiei, reţinerea zăpezii şi împiedicarea scurgerii apei de pe terenurile în pantă, cu efecte benefice nu numai pentru culturile agricole, dar şi pentru vegetaţia de pe păşuni.

Creşterea productivităţii

Supraînsămânţarea se recomandă ca o metodă eficace de refacere a păşunilor slab productive sau degradate, cu vegetaţie rărită sau compoziţie floristică nevaloroasă. După pregătirea corespunzătoare, terenul se însămânţează cu amestecuri de leguminoase şi graminee valoroase.

Pe pajiştile permanente se recomandă aplicarea îngrăşămintelor chimice, în special a celor cu azot, ce sporesc producţia de masă verde şi permit eşalonarea acesteia pe cicluri de păşunat. Dozele de îngrăşăminte azotoase sunt de 60-80 kg s.a./ha şi trebuie aplicate fracţionat, în funcţie de zonă şi tipul păşunii.

Pe luncile umede, unde vegetaţia porneşte primăvara devreme, fertilizarea se face numai după fiecare ciclu de păşunat.

În zonele de deal, jumătate din trupul de păşune ce urmează a fi păşunat se fertilizează prima dată primăvara devreme, cu o treime din cantitatea de îngrăşăminte menţionată, restul fiind împărţită pe cicluri de păşunat. În felul acesta se realizează o producţie mai timpurie de masă verde, pe jumătate fertilizată şi posibilitatea eşalonării ei, după necesităţi, pe suprafaţa rămasă.

În zona de munte, pe platourile fără pantă mare, aplicarea îngrăşămintelor cu azot se va face după topirea zăpezii, şi nu mai târziu. Datorită perioadei mai scurte de vegetaţie a plantelor de pe suprafeţele cu expoziţie nordică, cantităţile se administrează într-o singură repriză, primăvara timpuriu. Pe suprafeţele cu expoziţie sudică, ferite de curenţi reci şi vegetaţie ce durează peste 60 de zile, jumătate din cantitatea de îngrăşăminte se aplică primăvara devreme, iar cealaltă jumătate după primul ciclu de păşunat.

O problemă importantă ce trebuie rezolvată odată cu pregătirea păşunii se referă la verificarea şi repararea surselor de apă existente şi amenajarea altora noi, astfel încât animalele să aibă în permanenţă la dispoziţie cantităţi suficiente de apă potabilă, corespunzătoare din punct de vedere igienic.

Pregătirea păşunii se încheie cu întocmirea schiţei privind împărţirea suprafeţei în loturi sau parcele, în funcţie de numărul animalelor din specia ce urmează a fi întreţinută pe păşune.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2009

֩ Comentarii