Imprimati articolul

Două generaţii, într-o falsă convieţuire

„A fi sau a nu fi!“… Celebra dilemă a nu mai puţin vestitului prinţ al Danemarcei a traversat veacurile, sfidând generaţii de-a rândul, însele încercând să dezlege problema filosofică hamletiană. Un român dăruit, ca toţi românii neaoşi, cu belşug de aur cenuşiu a continuat replica, adăugând: „A fi şi după aceea a nu mai fi e mai cuminte a nu fi de la început“. Dar ce m-a apucat, vă aud parcă, să desfac firul în patru acum, după atâta amar de vreme de când Will a plecat dintre noi? Vreau doar să subliniez, şi încă apăsat, clasicismul. Transpunerea în realitateFiindcă timpurile s-au scurs, dar dilema a rămas.Săptămânile din urmă m-au convins chiar că lupta acestei aparente contradicţii e mai actuală la noi, la noi la români, mai la ordinea zilei, cum se zice, decât oricând.Priviţi, ca s-o luăm pe degete, uitaţi-vă în Parlament.Contradicţia între aşa-zişii „aleşi ai neamului“ e tocmai între „a fi“ ori „a nu mai fi“. Şi cum să nu mai fii?După atâta dat din coate, după amar de potlogării, să le zicem doar aşa, când abia ai împlinit, vorba cronicarului, „pohta ce-ai pohtit“, cum să dai la spate averi şi situaţie numai ca să iei partea păcăliţilor?

A fi, deci, e musai!

Altminteri treci şi tu la coada umiliţilor şi obidiţilor soartei, care rup de la gură pentru a întreţine amar de amploaiaţi, cel mai adesea doar purtători de promisiuni deşarte, contra peşcheşuri dolofane şi numeroase.O doar trecătoare privire prin ograda guvernului duce la aceeaşi concluzie.Meseria de ministru se învaţă mai întâi la şcoala afacerilor oneroase şi se perfecţionează la universitatea politicului. Un ministru este un om care, fiindcă în fapt nu prea ştie nimic, îi învaţă pe alţii împărtăşindu-le din crema minţii sale.El, din matematică, trebuie să ştie întâi de toate tabla împărţirii.Să ia dur ca să-şi dea!Altfel, „a nu mai fi“ ia locul lui „a fi“ şi vai şi amar Doamne, mai cu seamă dacă numitorul comun al tău şi-al neamurilor tale a devenit huzurul.Deciziile se iau „pe picior“ şi cel mai adesea fără vreo legătură cu cruda realitate.Instituţiile statului funcţionează sub comandament politic.„Ai noştri“ trec la „a fi“.„Ai lor“ – la polul opus, aşteptând împlinirea spuselor hâtrului filosof.Ce se petrece cu ţara?Urmează axiomatic regula.Ieri – a fi! Azi…, foarte curând, a nu mai fi deloc.Cui ce-i pasă, de vreme ce „ciolaniada“ e singurul gând al oricărui decident?Şi ca totul să împlinească trista istorie a omenirii, ca pe vremea fanarioţilor, după ce s-a măturat şi cenuşa din vatră se mai întinde şi o „cutie a milelor“ fiindcă, nu-i aşa, cel sărac are inimă de patriot.Îşi dă şi cămaşa de pe el, ca să fie bine.Mai exact – ca să le fie bine.

Marea trădare

Ceea ce mă doare însă cel mai puternic este că îmbogăţiţii democraţiei sunt, în mare parte, fii de ţărani.Vin din vatra veşnicirii pentru a spulbera tocmai sufletul neamului din care încă mai fac parte.Agricultura, ruralul alunecă încet, încet în desuetudine.Ţara a devenit un fel de târg, de obor în care vând veneticii.Vând când şi cât o să mai aibă cui!Altminteri – e vară.A pornit secerişul, ne-au potopit arşiţa şi bivolul negru al apelor despletite haotic când şi când.O generaţie se stinge, o alta gustă sucul amar al neputinţei.„A fi sau a nu mai fi…“?Aceasta-i veşnica întrebare a lumii şi a noastră, a tuturor.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

֩ Comentarii