Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Doamne, ce sărăcani am ajuns!

„Doamne, sărăcani ca anul aista, ca anul trecut şi ca de când ne ştim n-am fost parcă niciodată“, grăia bădiţa Creangă, înciudat cumva de sărăcia ce se prăvălea peste oameni odată cu necurmata curgere a vremurilor.

Privesc aşijderi bugetul României pentru 2010 şi trăiesc, sunt convins, amărăciuni precum cele ale clasicului moldovean.
Am în faţă nu un buget „de austeritate“, cum se repetă foarte adesea ci, mai degrabă, o însăilare de nevoi neostoite pentru care autorul nu vede, cum se întâmplă de ani buni, nicio sau aproape nicio soluţie.

Nevoi mari, posibilităţi puţine
Buna mea, ţărancă venită în Dobrogea din Câmpia Romanaţilor, văduvă de război cu trei fete în grija dreptei şi unei foarte cuminţi educaţii, astăzi socotite calităţi desuete şi fără noimă, deci bunica mea care îşi rostuia propriul buget întemeiat pe roadele gospodăriei n-a reuşit niciodată să-şi acopere nevoile cu recolta culeasă şi oferită pieţei.
Soluţia a fost de când se ştia una singură.

„Ruptul de la gură“. Austeritatea, va să zică!
Asta n-o speria însă pe bunica. Ba chiar o întărea în credinţa ei că Dumnezeu îi va aduce odată şi odată şi ani mai buni.
Dacă mă uit la bugetul României înţeleg că vremurile bunicii au asemănare şi astăzi.
Una zic şi alta fumează
Şi cum să împaci nevoile dacă buzunarele sunt goale?
„Rupi de la gura oamenilor“ şi – de aici judecata se îndepărtează de cea a bunicii –, faci împrumuturi.

Or, din câte ştiu eu, banii venetici nu prea rodesc în brazda românească.
Nedumeririle mele cresc şi când e vorba de treburile aleşilor neamului.
Parlamentul României are „comisii de specialitate“.
Oameni de meserie, adică pricepuţi în domeniul lor, care tâmplă lângă tâmplă pot judeca prioritatea nevoilor şi ce se cuvine întreprins degrabă pentru ca treburile ţării să intre în matca lor firească.
Numai că una zic înţelepţii şi alta votează, fac adică cei cu pâinea şi cuţitul.

Un exemplu doveditor!
La discutarea, în comisii, a bugetului pentru agricultură, s-a hotărât, în unanimitate, de către cei care cunosc nevoile făcătorilor de pâine, că pentru 2010 mai trebuie adăugat la cheltuieli în acest sector ceva mai mult de 2 miliarde de lei – şi asta fiindcă acum un an guvernul, adică cei ce conduc şi astăzi, n-au plătit fermierilor sumele cuvenite drept subvenţii pentru recoltele acestora.
Zis şi făcut spuneam.
Zis – da! Făcut însă – ba!
În plen, adică acolo unde vin domnii cu barda, hotărârea comisiei a fost respinsă.

Întreb atunci.
De ce se pierde atât amar de vreme cu despicarea firului în patru – dacă nu ştiu care responsabil politic a şi hotărât cum devine treaba?
Revin acum la nevoile satului şi agriculturii româneşti.
S-a observat, în sfârşit, că ruralul ar putea fi o soluţie pentru rezolvarea, fie şi parţială, a marasmului şi neputinţei ce domină economia românească.
Am senzaţia însă că nu s-a băgat de seamă că de unde nu pui nu ai nici ce culege.

„Rectificările bugetare“, aceste „fata morgana“ cu care diriguitorii încearcă să alimenteze speranţele românilor, nu au sorţi de izbândă.
Avem, se vede cu ochiul liber, şi ministere, şi miniştri şi gânduri fără nicio noimă.
Timpul ne-a învăţat, şi vremurile pe care le traversăm o confirmă, că doar lucrul rotund, bine făcut, are sorţi de izbândă.

O construcţie, oricât de ambiţioasă, are nevoie de o temelie pe măsură ca să reziste, să fie de folos.
Numai că, vorba lui Ţuţea săracul, din păcate, la noi, la noi la români „a te afla în treabă e un mod de lucru“.

Ceea ce se şi demonstrează şi în 2010!

„Fiindcă sărăcani ca anul aista, ca acum un an şi ca de când ne ştim n-am fost parcă niciodată“.
Actualitatea clasicilor!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

Vizualizari: 814



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI