Imprimati articolul

Din sat s-a întrupat vedeta…
Iosif Sârbu, „Puşcaşul“ de aur

Românul care a „escaladat“ în premieră Olimpul, cucerind primul aur din istoria participărilor noastre la cel mai important eveniment sportiv al planetei, este un ardelean din Şibot – Alba, născut în 1925.

A văzut lumina zilei într-o zi de toamnă târzie, în inima Transilvaniei. Vârsta inocenţei nu l-a găsit însă pe viitorul campion olimpic în Şibotul natal, ci în „Micul Paris“, alături de tatăl, Dănilă Iosif. De mic, sportul îl captivează. N-avea nici şapte ani când rătăcea, duminică de duminică, printre spectatorii din sala ANEF, acolo unde tatăl îşi găsise de lucru.

Existenţa avea să-i fie pentru totdeauna schimbată din momentul în care capul familiei a fost angajat ca om de serviciu la poligon. Imaginea „trăgătorilor“, a căror arme slobozeau necontenit cartuşele spre o ţintă precisă, l-a fascinat imediat. N-a aşteptat mult până să încerce să-i imite pe sportivii ce-şi exersau dexteritatea. Şi… surpriză, îi reuşea mai bine decât tiriştilor consacraţi.

Primul în Balcani

Îndemânarea cu care puiul de ardelean mânuia arma l-a impus ca un lider al generaţiei sale. Primul concurs unde şi-a probat talentul a fost Cupa Bucureştiului. Pe atunci, elev în clasa a cincea la Liceul Comercial, Iosif Sârbu reuşea o performanţă remarcabilă: 49 de puncte din 50 posibile.

Perioada armatei, iar mai apoi a studenţiei la Academia Comercială îl găseşte la fel de îndrăgostit de marea lui pasiune din copilărie – tirul. Tânărul Iosif nu contenea să viseze la o participare internaţională, în care să-şi demonstreze talentul.  Şi visul avea să i se împlinească la un an după ce armele ce-au ucis milioane de oameni în cea mai mare conflagraţiei militară a secolului XX au tăcut. Balcaniada de la Sofia avea să-i aducă debutantului Iosif Sârbu un onorant loc 5, pe care un an mai târziu, la Balcaniada de la Belgrad, avea să-l transforme într-o medalie de aur. Iosif Sârbu devenea, aşadar, campion balcanic la 40 de focuri culcat, cu un total de 391 de puncte.

Campion olimpic la Helsinki

Titlul balcanic cucerit în 1947 l-a motivat peste măsură pe tânărul Iosif, care ţintea şi mai sus. Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952 erau pentru el o teribilă provocare. Să cucerească aurul era o supremă satisfacţie. Şi a venit şi ziua cea mare – 30 iulie 1956 –, în care a fost programată proba de tir cu armă liberă de calibru redus, 40 focuri, din poziţia culcat.

Deloc intimidat de renumele şi valoarea contracandidaţilor săi, Sîrbu s-a concentrat excelent, reuşind 400 de puncte din 400 posibile. Dar, sovieticul Boris Andrejev avea să sporească tensiunea concursului, egalând performanţa lui Sârbu. Urma, aşadar, departajarea pentru stabilirea campionului olimpic, optându-se pentru criteriul secundar, cel al „muştelor“ (ţintirea micului punct din mijlocul ţintei). Din fericire, Sârbu i-a fost superior sovieticului, realizând 33 de „muşte“, faţă de 28 ale lui Andrejev. Ardeleanul nostru devenea, aşadar, primul medaliat cu aur din istoria olimpismului românesc.

Destin frânt la 39 de ani

După marea izbândă din ţara celor 1.000 de lacuri, cariera sportivului care a văzut lumina zilei la Şibot a intrat în declin. Ochiul său drept, de altfel ochiul de tragere care-i fusese cel mai de nădejde aliat în toate concursurile, cedase. Medicii îl sfătuiau să abandoneze cariera sportivă, dar Sârbu se încăpăţâna să renunţe. Ambiţios peste măsură şi devotat sportului pe care îl iubea, campionul de la Helsinki şi-a schimbat ochiul de tragere.

N-a mai fost însă la fel. Locul 5 la Jocurile Olimpice din 1956 de la Melbourne şi locul 12, patru ani mai târziu la Roma, l-au mâhnit peste măsură. Vroia cu ardoare să creadă că încă n-a coborât din vârf de Olimp şi că mai înseamnă ceva pentru sportul pe care-l practica. Visa să se reîncoroneze rege la Tokio în 1964, deşi, în sinea lui, ştia că era imposibil. Pe 6 septembrie 1964 a vrut să moară şi nimic nu l-a mai oprit. A ridicat arma pentru ultima dată, oferindu-se drept ţintă. Avea doar 39 de ani.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii