Din nefericire pentru români, peştele a devenit mâncarea bogatului

Abordând această problemă delicată a acvaculturii în România, ne supunem riscului de a vorbi mai ales de nerealizări decât de împliniri. Din nefericire pentru români, această involuţie are consecinţe sociale dramatice, dacă avem în vedere că peştele a devenit un produs prohibit pentru marea lor majoritate. Despre problemele acestui sector vorbim cu domnul Nicolae Dinulescu, preşedintele Patronatului Producătorilor din Acvacultură„Rompescaria“.

G.V.: Românii considerau peştele cândva drept mâncarea săracului. Mai este adevărat astăzi?

N.D.: Aş vrea să spun că da, dar nu pot face acest lucru. Fapt este că noi, piscicultorii din România, ne luptăm să aducem peştele la un nivel la care să reprezinte hrana păturii medii a populaţiei ţării. Fără acest element care aduce sănătate în primul rând, este greu să vorbim de o securitate alimentară şi de asigurarea bunăstării populaţiei. La momentul de faţă, oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi de valoarea cărnii de peşte, dată mai ales de acizii graşi polinesaturaţi care asigură protecţie cardiovasculară. Se ştie, de exemplu, că două mese de peşte pe săptămână reduc incidenţa accidentelor vasculare cu până la 30%. Peştele trebuie să-şi aibă locul lui în dieta românului.
Dunărea, cheia ihtiologică a Europei

N.D.: Potenţialul piscicol de la noi poate asigura o producţie de 100 mii tone de peşte. Noi produceam prin anii ’80 din acvacultură şi pescuit în apele interioare circa 77 mii tone de peşte. Sigur că şi la ora actuală, dacă am încuraja şi lua ca partener producătorul român, am putem realiza cantităţi importante.

Avem aici gurile Dunării şi Delta care reprezintă cheia ihtiologică a întregii Europe şi asta o recunosc toţi specialiştii.
Din păcate, în ultima vreme au fost multe distorsiuni în actul de management al sectorului pescăresc, dar eu sper să fie rezolvate.

G.V.: Odată cu intrarea noastră în UE s-a deschis şi poarta pieţei prin care pătrunde şi peştele din import. Este o concurenţă loială?

N.D.: Din păcate nu, pentru că mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea producătorii români ridică o serie de costuri de producţie pe care colegii din celelalte state membre nu le au.

Suntem defavorizaţi şi de legislaţia piscicolă încă deficitară. Privatizarea nu este finalizată, în sensul că producătorul este stăpân pe toată infrastructura unei ferme piscicole, dar nu şi pe terenul pe care se află proprietatea sa şi pe care plăteşte redevenţă statului. Sigur că, în aceste condiţii, producătorul român are mari ezitări atunci când vrea să facă o investiţie, aceasta fiind foarte mare în sectorul pescăresc.

G.V.: Ce i-ar lipsi sectorului piscicol şi celor care activează aici, ca să putem spune că, vorba proverbului, „balta are peşte“?

N.D.: Aşa cum spuneam, în primul rând ne trebuie o legislaţie coerentă. În partea de acvacultură trebuie să se finalizeze privatizarea, producătorul să ştie că este stăpân şi pe terenul pe care se află proprietatea sa. Sigur că acum se derulează o serie de programe pentru dezvoltarea sectorului pescăresc şi aici mă refer nu doar la acvacultură ci şi la procesare, la comunităţile de pescari. Ceea ce trebuie să înţelegem este că pescăria românească se dezvoltă în zone rurale, defavorizate economic şi că dezvoltarea pescăriei în România aduce bunăstare acestor zone.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu