Imprimati articolul

Din necazurile unui agricultor: „Mă tem pentru soarta agriculturii româneşti!“

Şi la Societatea Agricolă „Agroind“ din Berezeni-Vaslui, ca la fiecare început de primăvară, activitatea este în toi. Se execută tăierile în vii şi în livezi, se pregăteşte parcul de maşini şi tractoare, iar în sectorul zootehnic se lucrează de zor la finalizarea maternităţii şi a sălii de muls pentru cele 350 de vaci cu lapte. „Este, ne spune domnul dr. ing. Toader Dima (foto), preşedintele unităţii, o activitate normală pentru această perioadă, mai ales că după precipitaţiile căzute în iarnă anul se anunţă foarte bun.“ Societatea, unică în această parte de ţară, exploatează 3.780 ha de teren arabil, din care 1.809 ha irigat, un puternic sector zootehnic, ce cuprinde, pe lângă vacile cu lapte, 1.200 de ovine şi mijloace tehnice pe măsură, achiziţionate cu fonduri europene, în valoare de un milion de euro.

• Subvenţiile se apropie de zero;
• Produsele zac în stoc şi lipsă de pieţe pentru desfacere;
• Numai la lapte există pierderi în valoare de cinci miliarde lei vechi.

„Am ajuns la fundul sacului“

„Avem toate condiţiile - un pământ minunat, specialişti de primă mână şi o bună dotare tehnică – ca să putem face agricultură performantă şi, cu toate acestea, ca să spun aşa, abia ne ducem zilele.“

Cauzele sunt multiple. În primul rând, lipsa resurselor financiare generată de preţul scăzut al produselor agricole, inexistenţa pieţelor de desfacere, concurenţa neloială a produselor din import, inputurile tot mai scumpe şi, mai ales, lipsa sprijinului pe care statul ar trebui să-l acorde acestei ramuri a economiei.

„Invocându-se criza economică, continuă domnul Dima, agricultura a fost văduvită de sume importante venite, până anul trecut, ca sprijin din partea statului. Deşi se promite, practic a dispărut subvenţionarea la motorină, nu se mai acordă credit agricol pentru producţie şi, de asemenea, au dispărut plăţile pentru culturile energetice (porumb, floarea-soarelui, rapiţă), ca şi forma de sprijin pentru horticultură şi industrie alimentară, iar lista ar putea continua.  Ultima lovitură pe care am primit-o noi, cei care dispunem de o importantă suprafaţă irigată, a fost faptul că, în acest an, nu se mai subvenţionează preţul apei şi al curentului electric. Singurul sprijin pe care îl vom mai primi este cel care vine din fonduri UE, plata unică pe suprafaţă şi cap de animal.“

Promisiuni deşarte

În aceste condiţii, sprijinul statului se apropie încet de zero. Pentru a mai „drege busuiocul“, responsabilii pentru economia ţării fac promisiuni uitate chiar de a doua zi. Domnul preşedinte Dima ne aminteşte că ministerul de resort a promis o subvenţie la îngrăşămintele chimice. Consecinţa, ne spune domnia sa, Complexul amoniu-fosfat, de pildă, aproape că şi-a triplat preţul.  Cum promisiunea a rămas vorbă goală, multe unităţi agricole, inclusiv Agroind Berezeni, au rămas îndatorate la producătorii de îngrăşăminte.

Care strategie?

Toţi cei care se plâng de soarta agriculturii, şi nu puţini, nu iau în discuţie sau nu au soluţii pentru a rezolva problemele grave cu care ne confruntăm de douăzeci de ani.

Se vorbeşte de aşa-numitele stocuri excedentare care sunt în realitate fonduri de consum în gospodăria ţăranului, dar nimeni – şi în primul rând ministerul de resort – nu a făcut o fundamentare a preţului produselor agricole şi a raportului dintre acesta şi cel al inputurilor.  „Dacă înainte de 1989 raportul era de unu la unu, acum acesta a atins proporţii uriaşe, continuă dl Dima. Numai la motorină, ca să dau un singur exemplu, noi avem nevoie de 200 tone pentru care suntem nevoiţi să plătim echivalentul a două mii tone de grâu! Adică o distorsiune a preţurilor de 10 ori mai mare decât acum 20-30 de ani.“

Toate acestea, în condiţiile în care producătorul nu găseşte pieţe de desfacere. „Vinul de Berezeni, îşi aminteşte domnul Dima, participant altădată la concursuri naţionale şi internaţionale, aşteaptă de ani de zile cumpărători.  Laptele pe care l-am prelucrat în cadrul societăţii până în 2008 este livrat acum unui procesator care a redus din septembrie anul trecut cu trei lei vechi preţul la litru, iar de la 1 ianuarie statul nu mai acordă cei trei lei vechi pe unitatea de produs. Aceasta înseamnă pentru Agroind Berezeni o pierdere de cinci miliarde de lei vechi anual!“

– Cum vă veţi descurca în continuare?

– Ne vom întinde cât ne este plapuma – vine răspunsul. Dacă statul şi-a luat mâna de pe noi şi suntem lăsaţi în voia sorţii – aceasta este expresia potrivită – mă tem pentru viitorul agriculturii româneşti şi pentru cei care şi-au legat soarta de pământ!

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2010

֩ Comentarii