Imprimati articolul

Din dragoste pentru tradiţiile populare

La doar 27 de ani, Marian Lungu confecţionează măşti şi costume populare, continuând astfel o frumoasă tradiţie ce i-a fost cultivată încă din copilărie de bunica sa.

Îl găsesc lucrând înconjurat de minunate costume populare. Se numeşte Marian Lungu şi datorită dragostei pe care o poartă tradiţiei – portului din străbuni, cum zice el – pasiunii pe care o pune în fiecare obiect care îi iese din mâini, comuna băcăuană Sănduleni, unde locuieşte, este cunoscută acum în toată Ţara de Jos a Moldovei.

Are 27 de ani, este absolvent al Liceului de Economia Turismului, iar dragostea pentru portul popular o are din familie. „Seara şi în zilele de iarnă, îşi aminteşte tânărul, bunica şi mama mea ţeseau la război aşa cum în copilărie încă se mai lucra la Sănduleni.“

La început au fost măştile

S-a simţit atras de rigoarea şi frumuseţea sobră a motivelor care împodobesc iile ţărăncilor de prin partea locului şi, în general, de tot ce se cheamă creaţia meşterilor populari. A început să confecţioneze măşti tradiţionale, apoi prima piesă de îmbrăcăminte a fost, în urmă cu circa opt ani, o bundiţă împodobită cu motive specifice zonei. Au urmat apoi, rând pe rând, toate piesele costumului popular: cămăşi cu poale, catrinţe, sumane, băsmăluţe cu mărgele, bârneţe şi multe altele.

Toate acestea l-au făcut cunoscut şi tot mai mulţi amatori vin şi solicită piese de port popular sau costume întregi. „Ceea ce mă bucură e faptul că oamenii au început să se intereseze din nou de portul popular. Între aceştia sunt şi mulţi tineri. Aproape că nu există, cel puţin în judeţul Bacău, comune în care să nu fiinţeze formaţii de dansuri populare sau coruri unde costumul popular e la mare cinste.“

În ziua în care l-am vizitat lucra la „sărăduitul“ unui suman, adică împodobea cu „sărad“ sau găitane o piesă cerută de un profesor din Focşani.

„De unde procuraţi materialele necesare?“, îl întreb. „Postavul pentru suman - vine răspunsul - îl am din judeţul Harghita, unde câteva familii mai lucrează după tehnici străvechi. Pentru celelalte piese ale costumului popular folosesc marfă din comerţ, dar şi ceea ce realizează câteva consătence mai în vârstă, e drept, pe care le-am convins să treacă din nou la vătale. Mătuşa Maria Cojocaru, de pildă, ţese catrinţe, brâie sau bârneţe de o mare frumuseţe, aşa cum le vedeţi aici, dar şi ţesătura pentru gluga aceasta (mi-o arată) folosită de ciobani când plouă, iar pe timp frumos ca traistă.“

Vajnic opozant al kitsch-ului

Singurul lucru pe care nu-l acceptă este falsificarea motivelor care împodobesc costumul venit din bătrâni. „Destul s-au purtat şi, din păcate încă se mai poartă bluzele strălucitoare din nylon aduse de aiurea. Eu împodobesc obiectele pe care le fac numai din ceea ce am descoperit în lăzile bătrânelor satului sau în muzeele de artă populară.

Sigur, există şi aşa-zişii creatori şi, din nefericire încă destui utilizatori care fac rabat de la creaţia populară autentică. Singura posibilitate de a reveni la frumuseţea, la izvorul artei din bătrâni este educaţia tinerilor şi de aceea cred că e necesară înfiinţarea, măcar la şcolile de artă populară, a unor clase în care să se promoveze, prin intermediul unor creatori  autentici, frumuseţea fără egal a portului popular românesc“, conchide Marian Lungu.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2011

֩ Comentarii