Imprimati articolul

Din ciclul: „Jaful codrilor continuă, sub ochii autorităţilor!“ Nicio instanţă nu s-a autosesizat împotriva retrocedărilor ilegale

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) sau alte instanțe judecătorești ajung la concluzia că multe documente prezentate de așa-ziși moștenitori ai unor păduri sunt false. Culmea, nicio instituție a statului nu se autosesizează că e vorba de fals și uz de fals, iar solicitanții pierd un simplu proces, fără a fi băgați în pușcărie! Astfel de situații am întâlnit în mai multe județe, iar astăzi revenim cu alte exemple descoperite în Vrancea.

Aici, pe rolul judecătoriilor există peste 50 de dosare care au ca obiect fondul funciar. Pe lângă consilierul juridic, pentru reprezentare în instanță, Direcția Silvică (DS) Vrancea a semnat contracte cu două cabinete de avocatură. Așadar, sume uriașe sunt cheltuite din bugetul de criză al statului, iar hoția rămâne nepedepsită! Suprafața vizată în retrocedările de păduri este de ordinul zecilor de mii de hectare. În cazul unor dosare cu hotărâri definitive, s-a făcut contestație, iar acum se judecă la ÎCCJ.

Câteva cazuri, pe scurt

„De fiecare dată, vrem să apărăm integritatea fondului forestier, proprietate publică a statului. Am intrat în posesia unor documente clare, obținute de la diferite arhive, care atestă că anumite suprafețe sunt solicitate ilegal“ – a declarat Petrică Tudosă, directorul DS Vrancea, pentru Lumea Satului.

De exemplu, a fost o hotărâre definitivă și irevocabilă, pentru 4.200 ha, în numele Lomaș, o fostă societate anonimă. În urma contestației, s-a dovedit că retrocedarea a fost ilegală și acea suprafață a rămas în proprietatea statului. Solicitantul nu a fost pedepsit!

Cazul Apostoleanu, procurator Măricel Cosor, a ajuns la ÎCCJ pentru că au fost cerute și obținute în instanță 5.549 ha, prin grija unor judecători „distrați“, față de aproximativ 2.000 ha câte se cuveneau de drept. Prin același procurator, mai sunt revendicate, fără acte, peste 13.000 ha, în numele altor persoane.

În Dosarul nr. 13370/231/2010, Comisia Judeţeană Vrancea a fost în imposibilitate de a argumenta maniera în care a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru cetăţenii din localitatea Mera. Niciodată „nu s-a analizat legalitatea şi pertinenţa cererilor acestor cetăţeni, iar procedura simplistă şi vădit nelegală de a modifica/anula/revoca o hotărâre de validare printr-o altă hotărâre nu este permisă de lege.“

La Judecătoria Panciu, Consiliul Local Răcoroasa cere în numele locuitorilor comunei, fără acte doveditoare, 135 ha.

La aceeași judecătorie, Călin Stan solicită 202 ha, şi el fără a avea acte doveditoare asupra dreptului de proprietate.

Și exemplele pot continua…

Dosarul Bobocea

În alt dosar, Tinca Bobocea, prin mandatarul Marian Bobocea, vrea să pună mâna pe 294 ha, care ar fi aparținut tatălui ei, Vasile Druță. Se află în Crângul Petrești, chiar lângă Focșani, într-o zonă de agrement.

Se spune că Statul Român ar fi garantat cu acea pădure un împrumut la o bancă, pe care nu l-a achitat, iar presupusul proprietar ar fi cumpărat proprietatea de la bancă

În timpul cercetărilor, s-a constatat că înscrisul prezentat instanței, ca probă, nu constituie „un act autentic și nici înscris sub semnătură privată“. Mai mult, actul de vânzare-cumpărare, care a stat la baza procesului, nu a fost prezentat niciodată în original. Nu mai vorbim că nu există concordanțe „raportate la realitățile atestate prin documente istorice“, actul a fost „semnat de o persoană care, la data încheierii acestuia, nu mai deținea funcția de prefect“, iar „avizul Ministerului Domeniilor Statului, invocat ca fiind semnat de ministru, evoca o altă persoană decât cea care ocupa funcția de ministru, la data emiterii avizului“, se arată într-un document al Oficiului juridic, semnat de Roxana Mohorea.

Povestea fostei moşii Vladnicu

Un caz strigător la cer, prezentat de Petrică Tudosă, este al Denisei Cristofil, în calitate de moștenitoare a lui Constantin Cristofil, care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.767,5 ha. Suprafața făcea parte din fosta moșie Vladnicu, amplasată pe teritoriul comunei Tănăsoaia (fostă Valea Rea), în vechiul județ Tecuci, al cărei proprietar era Maria Plagino.

La nivelul anului 1911, moșia avea următoarea structură: teren arabil – 1.818 ha; păduri – 1.322 ha; vii – 37 ha; teren neproductiv și altele – 31 ha.

Din documentele de arhivă, rezultă că diferite suprafețe de pădure au fost vândute de proprietar în perioada 1922-1948. De exemplu, în 1926, Cooperativa Unirea Plugarilor, din comuna Gohor, a cumpărat 355 ha. De asemenea, Maria Plagino i-a vândut căpitanului aviator Cristian Popescu 49 ha, din care 7 ha pădure de luncă și 42 ha în trupul mare de pădure.

După aplicarea reformei agrare, conform Legii nr. 187/1945, moșiile mai mari de 50 ha au fost expropriate, iar prin Decretul nr. 83/1949, regimul comunist a lichidat moșierimea. La acea dată, Constantin Cristofil mai deținea 44 ha de teren arabil, 5 ha de pășune și fânețe, 2 ha de livezi, 2 ha de grădini, 11 ha de teren neproductiv și 300 ha de pădure, în total 364 ha. Această suprafață a fost trecută abuziv în proprietatea statului și i se cuvine moștenitoarei, deci numai 300 ha de pădure. Adică, în niciun caz nu poate fi vorba de 1.767,5 ha.

Gică Duţă şi-a băgat „coada“

În această afacere ilegală și-a băgat „coada“ Gică Duță, la început ca procurator, apoi cumpărător al drepturilor litigioase de la Denisa Cristofil. Fără a mai intra în alte amănunte, menționăm că acest per­sonaj controversat a izbutit, prin sforile trase, să obțină Sentința civilă nr. 907/2009, în Dosarul nr. 874/173/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Adjud. Astfel, a intrat în posesia a 1.422,5 ha, dintre care 434,71 ha pe vechiul loc al moșiei Vladnicu și 987,79 ha pe un alt amplasament liber.

Incredibil, dar adevărat: un document, aflat în posesia Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, menționează că, în perioada în care a fost emisă acea sentință civilă definitivă şi irevocabilă, Gică Duţă deţinea funcţia publică de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Taman el reprezenta autoritatea publică centrală și răspundea de silvicultură. Culmea, în calitatea sa de funcţionar public, o importantă obligaţie de serviciu era tocmai aceea de a apăra integritatea fondului forestier proprietate publică a statului, nu de a-l prădui!
Dreptate, ochii trişti vor să te vadă!

„Instituțiile abilitate ale statului și chiar judecătorii ar fi trebuit să sesizeze Procuratura în cazul tuturor dosarelor în care există fals și uz de fals, dar nu au făcut-o. Noi am făcut plângeri, atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, cât și la DNA, numai că, până acum, niciun astfel de caz nu a fost soluționat“ – a afirmat Tudosă.

Ajungem la concluzia că orice șmecher, cu acte măsluite sau anacronice, deci lovite de nulitate, ori cu putere de influență, poate să devină peste noapte proprietarul unor fonduri forestiere furate pur și simplu din proprietatea statului.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

֩ Comentarii