Imprimati articolul

Deviza unui luptător

Cuprinderea inginerului Mihai Afiliu în rândul elitei agricole din România pare cu adevărat un act de curaj al celor doi semnatari ai rubricii „Oameni de nota… 10“. În fond, cine este Mihai Afiliu, pentru a accede să intre în rândul marilor personalităţi agricole din România? Nu este nici persoana elevată a celor care compun comunitatea ştiinţifică agricolă şi nici măcar nu face parte din casta agronomilor de excepţie, gen Gheorghe Antohi, Lucian Buzdugan, Ştefan Poienaru, Dimitrie Muscă, Gheorghe Niţu, Luiza Mike, Vasile Berbeci, Ilie Van etc.

De la Trabantul de carton, la Mercedesul sideral

În momentul în care Afiliu s-a urcat la volanul Mercedesului său de astăzi, el realiza, în fapt, un adevărat salt cosmic. Atât în plan astrologic, cât şi social. El aparţine eşalonului doi, cum s-ar spune, adică al managerilor care bat la poarta afirmării. De acum, Afiliu nu este doar o speranţă, ci o certitudine. În zona Mizilului, unde îşi desfăşoară afacerile, el este socotit un exemplu de tenacitate. Gena lui se află undeva în sătucul SICRITA din inima prahoveană a Codrilor Vlăsiei. Acolo de unde îşi trag seva falnicii stejari care nu se încovoaie în faţa furtunilor şi viscolelor. În condiţiile vicisitudinilor de astăzi, Afiliu pune în faţa noilor reformatori deviza: „Luptăm, murim, dar nu ne predăm!“

– Adică, cum să lupţi şi să mori în secolul civilizaţiei supreme spre care ne îndreptăm? – îl întrebăm.

– Păi, dvs. nu realizaţi că ăştia de astăzi vor să ne gâtuiască? Să ne sufoce? Încercările noastre de a muta cadavrul agriculturii de pe strada Edgar Quinet pe Doamnei au fost zadarnice. Afiliu aduce în faţă argumente economice prin care sugerează guvernanţilor să coboare cu picioarele pe pământ. El refuză să intre în corul contestatarilor, dar nu poate să nu recunoască direcţia greşită spre care ne îndreptăm.

Judecăţi ce îndeamnă la reflecţie

Afiliu exploatează în zona Mizilului şi Buzăului 3.500 ha de teren mănos, pe care le-a conectat la un sistem agroindustrial ce poartă în el multe din elementele agriculturii europene de astăzi. El este conştient că valorificarea primară a producţiilor cerealiere înseamnă faliment sigur. La această dată, fermierii sunt prea slabi pentru a-i confrunta pe angrosişti şi procesatori.

Având această convingere, Afiliu practică în zona Mizilului un sistem de integrare a producţiei, ce are ca punct de plecare producţia agricolă primară care în final ajunge la un nivel pe prelucrare industrială. Un asemenea concept permite compensarea pierderilor cauzate de condiţiile climatice vitrege. Pe cele 3.500 ha cultivă în principal plante pe care le poate şi industrializa. Aceasta îi garantează un bilanţ contabil profitabil.

Afiliu a deschis la Mizil una dintre cele mai moderne brutării din România, dar intenţiile sale se îndreaptă spre zootehnie. Abia în momentul în care zootehnia va ajunge egalul vegetalului, el va avea împlinirea visului de învingător. Pentru că, trebuie spus, Afiliu se află astăzi pe val, cum s-ar spune, şi nici nu vrea să discute despre riscuri şi alte născociri ale unei economii de piaţă haotice, cum este cea agroalimentară.

El este adeptul evoluţiei ce acumulează tot ce are substanţă. Fericirea lui nu stă în profitul aflat în creştere, ci în imaginea feerică a câmpului care îşi înalţă spre cer culturile zămislite cu atâta trudă. Conştient că marea vină a decăderii agriculturii româneşti aparţine guvernanţilor, nu acceptă nici poziţia celor care ştiu doar să se lamenteze. În acelaşi climat economic neprietenesc, inginerul Afiliu, din 1995 şi până acum, a creat la Mizil o platformă agroindustrială care îl va propulsa spre vârful piramidei economice.
Îi dorim succes!

I. BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.15, 1-15 AUGUST 2009

֩ Comentarii