Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Deşi a îmbătrânit, poetului nu-i trebuie toiag

La sfârşitul lunii iulie, unul din cei mai mari poeţi ai României a împlinit 7o de ani. Este vorba despre maestrul Gheorghe Azap, trubadurul marilor iubiri neîmplinite şi tămăduitorul sufletelor triste.

Prietenii, atâţia câţi i-au mai rămas, spun că Ghiţă Azap este prinţ de Ticvania. Palatul său se numeşte localitatea Ticvaniu Mic din judeţul Caraş-Severin, iar domeniile sale  sunt imense, adică atât cât poate să le cuprindă cu ochii. Aniversarea a trecut neobservată. Fără şampanie, felicitări false, zâmbete teatrale şi recepţii elegante.

Poetul nu iubeşte festivismele. Nu vrea titluri şi nici camere de luat vederi. E fericit în paradisul modestiei sale şi nu vrea prim planuri. Nu vrea să fie folosit, iar o zi importantă din viaţa sa să fie trecută într-un catalog cu obiective şi acţiuni decontate şi realizate. El nu are nevoie de iubiri publice şi nici de oamenii falşi din jurul său.
Să fie înstrăinarea?

E singura lui metodă de a lupta cu lumea şi societatea  în care se simte mai mult decât un prizonier. Simte şi ştie cine mai are loc în sufletul său. Nu l-am căutat nici eu, pentru că ori de câte ori simţim nevoia să ne întâlnim, paşii noştri se încrucişează instantaneu. Atunci glumim şi ascult cuvinte şi întâmplări pe care Ghiţă le spune doar din când în când.

Când ne vedem, uneori e trist. Alteori îngândurat şi abătut. Arde şi suferă pentru necazul fiecărui prieten de-al său. Aşa a învăţat din miile sale de cărţi şi nopţile nedormite petrecute în căsuţa străjuită de nuci şi biserica din localitate. Îl dor multe şi simte poverile vieţii, dar niciodată nu spune că are nevoie de toiag pentru sprijin.

În căutarea unei tiparniţe

Omul acesta a dăruit prea mult şi poate din această cauză n-a învăţat şi nu ştie să ceară. Ar vrea să-şi vadă toate cărţile tipărite, dar e prea mult să ceară milioanele pentru tipar.
Aşadar poetul Gheorghe Azap, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a împlinit de curând 70 de ani de viaţă. Nu şi-a părăsit satul niciodată şi nici satul nu i-a întors spatele. Poate că şi din această cauză această localitate mică din apropierea Oraviţei a primit de la poet o fărâmă de eternitate. Adică bucuria pe care o înţeleg doar cei care ştiu că, la capătul visului, există o lume reală în care au loc doar cei care niciodată nu-şi scot sufletele pe tarabă.

Nicolae PĂTRUŢ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 620



֩ Comentarii

 
֠ 1.     azap c.d. -- (11-December-2011 )
intr-adevar,un mare poet al satului nostru,ticvaniu-mic.o mare personalitate!ii multumim!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI