Imprimati articolul

Demers pentru săptămâna verde a islazurilor

Starea deplorabilă în care sunt pajiştile ţării noastre este cauzată de scăderea dramatică a efectivelor de animale ierbivore, dar mai ales de lipsa de interes al comunităţilor locale pentru acest mod de folosinţă agricolă. Deşi există o ofertă foarte mare de suprafeţe pentru păşunatul animalelor, în multe cazuri nutreţul este insuficient, ca urmare a producţiilor foarte scăzute şi a calităţii necorespunzătoare generate de lipsa aproape totală a lucrărilor de îngrijire şi fertilizare, a absenţei unor dotări minime precum alimentări cu apă, umbrare etc.

Instituţia islazului comunal

Acum nu facem nimic pe aceste suprafeţe şi ne aducem aminte de izlazul comunal abia în momentul scoaterii animalelor din gospodăria proprie, la păşunat. În gospodăriile populaţiei încă mai sunt concentrate cele mai mari efective de bovine şi ovine care valorifică producţia acestor pajişti, prin păşunat în comun (devălmăşie) pe izlazuri comunale, păşuni comune etc., fiind de neînţeles de ce în ultimele două decenii au fost neglijate aproape în totalitate acţiunile pe aceste suprafeţe destinate producţiei agricole.

Unele acţiuni populare la nivel naţional, intens mediatizate de mai mulţi ani cum sunt Luna pădurilor (15 martie – 15 aprilie), Luna cadourilor (decembrie), Luna curăţeniei (aprilie) etc., au trezit dintotdeauna interes şi au avut în final succes atât la guvernanţi cât şi la publicul larg. În acest context, de ce nu ar fi şi o Săptămână verde a pajiştilor înainte de 23 aprilie (Sf. Gheorghe), dată tradiţională de începere a păşunatului la români?

Lucrări absolut necesare

• Repararea fântânilor, a jgheaburilor pentru adăpat, dezinfectarea apei cu var sau cu alte substanţe, repararea drumurilor de acces, podeţe, adăposturi, împrejmuiri etc.;

• Plantarea şi ocrotirea pomilor fructiferi pentru umbră, în special a nucului acolo unde creşte, a arborilor în acelaşi scop: salcâmi, stejari, plopi etc. şi întreţinerea celor solitari existenţi pe păşune, prin văruirea tulpinilor, tăierea crengilor uscate, plombarea cu ciment a scorburilor şi alte măsuri de prelungire a existenţei acestora ca parte integrantă din patrimoniul pastoral;

• Lucrări de combatere a vegetaţiei lemnoase dăunătoare prin defrişarea ei, scoaterea rădăcinilor pentru a nu lăstări din nou, scoaterea cioatelor, tăierea scaieţilor etc.;

• Lucrări de nivelare a muşuroaielor care se pot efectua şi mecanizat, adunarea pietrelor etc.;

• Supraînsămânţarea zonelor unde au staţionat animalele sau a altor goluri din covorul ierbos şi îngrădirea lor până la creşterea ierbii înainte de a fi păscută;

• Împărţirea păşunii comunale pe specii şi categorii de animale, neamestecul dintre ele, respectarea încărcării şi asigurarea pazei astfel încât alte animale din afară, în special oile, să nu păşuneze la adăpostul nopţii sau în plină zi pe păşunea rezervată vacilor sau pe culturile agricole, fiind singura ţară din UE unde astfel de nereguli se petrec frecvent în spaţiul rural.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2010

֩ Comentarii