Imprimati articolul

Datini şi obiceiuri din nordul Moldovei

Se spune că un neam este recunoscut pentru istoria sa, pentru personalităţile sale, pentru frumuseţile locurilor şi pentru tradiţiile care înfrumuseţează fiecare motiv de sărbătoare. Neamul românesc este unul care se remarcă prin datinile şi obiceiurile din fiecare zonă în parte.

„Câte sate, atâtea obiceiuri“

În Moldova, tradiţiile sunt şi acum vii. Aici, copii sunt învăţaţi încă din pruncie ce înseamnă postul, colindul, Crăciunul, Anul Nou, într-un cuvânt, Sărbătorile de iarnă. Izul sărbătorilor se simte încă din noiembrie, în ziua de Lăsatul Secului, atunci când gospodarii îşi reunesc familia, organizează ultima „masă de dulce“, urmând ca de a doua zi să intre în Postul Naşterii Domnului.

Bucate tradiţionale de Crăciun

Se spune că aceasta este sărbătoarea familiei, momentul în care toţi trebuie să încercăm să fim mai buni. Gospodinele au un rol foarte important, ele trebuie să se pregătească astfel încât din fiecare casă să nu lipsească bucatele tradiţionale. Toba, caltaboşii, cârnaţii afumaţi, sărmăluţele, piftia sunt doar câteva dintre bucatele caracteristice ce se regăsesc pe mesele de Crăciun din satele din zona Moldovei.  De pe masa tradiţionala nu lipsesc celebrele „poale-n brâu“, plăcinte specific moldoveneşti, cozonacul sau vinul roşu. În unele sate se desface, în prima zi de Crăciun, putina cu brânză păstrată încă din toamnă.

Împodobirea caselor

Casele sunt şi ele pregătite de sărbătoare. Cu ani în urmă, gospodinele îşi împodobeau locuinţa cu plante ornamentale (busuioc, mentă creaţă, ochişele). Acest aspect reiese şi din colindele specifice zonei:  „Streaşina de busuioc,/ Să vă fie cu noroc./ Streaşina de măghiran,/ Să vă fie peste an./ Streaşina de mintă creaţă,/ Să vă fie pentru viaţă./ Streaşina de bumbişor,/ Să vă fie de-ajutor,/ La fete şi la feciori/ Şi nouă de sărbători.“ Astăzi casele sunt împodobite cu fel şi fel de luminiţe, coroniţe, care mai de care mai frumoase, toate pentru a-i întâmpina pe colindători.

Colindatul - moment emoţionant

În Moldova, colindatul este mai mult decât o simplă tradiţie. În preajma Crăciunului, fiecare localitate freamătă de pregătiri. Respectând obiceiurile străbune, tinerii şi nu numai îşi organizează programul pe care îl au de prezentat în faţa sătenilor. Începând cu câteva săptămâni înaintea Ajunului, copii formează cete, fac repetiţii şi se hotărăsc care vor fi colindele pe care le vor rosti, dar şi ordinea lor. Ei se îmbracă în costume populare şi pornesc încă de cu ziuă prin sat, nu cumva să rămână o casă necolindată. Tinerii au răspundere mai multă, ei se organizează în grupuri mai mari. Mândrii de hainele pe care le poartă, încep colindatul de la casa preotului, apoi merg la primărie, acolo unde este cazul, la profesori, după care se abat la fiecare dintre ei acasă şi în special la fete. Colindele mai vechi sunt rostite de ei cu drag, ele au rolul de a împrospăta parcursul Naşterii Domnului, a magilor. Altele fac urări de bine gazdelor. Pentru acest moment de bucurie, tinerii sunt răsplătiţi cu mere, nuci, cozonac sau colăcei. Pentru că toate cele prezentate mai sus să fie conforme cu tradiţia, tinerii organizează repetiţii în diferite locuri, la Căminul Cultural, la şcoala şi chiar la casele unora dintre ei.

Cetele de Anul Nou

Şi pentru ca anul să se încheie în paşi de sărbătoare, zona Moldovei răsuna de tineri dornici de întâmpinarea noului an în acelaşi ritm. Urăturile şi colindele de rit agrar sunt prezente şi în zilele noastre. Acum, în ultima zi din an, copiii merg cu uratul, iar tinerii formează diferite cete de mascaţi pentru a întâmpina un nou început. Se remarcă, în special, jocul caprei, al ursului, dar şi cel al căiuţilor. Este importantă şi prezenţa mascaţilor, a irozilor, dar şi a personajelor biblice: craii Baltazar, Gaspar şi Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul şi ciobanul.

Ghiduşiile caprei

În comună Mălini, jocul caprei este cel mai apreciat obicei. În Ajunul Anului Nou se prezintă, pe scena Căminului Cultural, cetele care vin din fiecare sat pentru a-şi prezenta programul ce l-au pregătit în conformitate cu tradiţiile locului. Apariţia caprelor se face în pocnete de harapace, cântece din fluier şi stigăturile toboşarului, ele evoluează săltăreţ asemeni animalelor pe care le întruchipează. Evoluţia jocului este evidentă şi apreciată prin măiestria conducăto­rului sau a toboşarului. Capra simulează că se urcă în copac, apoi se îmbolnăveşte şi moare, căzând la pământ, moment în care ciobanul intră în panică, urmând un dialog straniu cu animalul. În cele din urmă capra reînvie, spre bucuria tuturor, glumele şi ghiduşiile animalului reluându-şi cursul.

Jocul căiuţilor

Comuna botoşăneana Vorona se remarcă prin jocul căiuţilor. Un joc spectaculos, plin de istorie, care este prezentat prin intermediul măştilor. Tinerii care aleg să prezinte acesta tradiţie trebuie să deţină şi calităţi de dansatori, pentru a nu-i ştirbi din frumuseţe. În general, jucătorii de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, lucrate din lemn şi îmbrăcate în pânză roşie, albă sau neagră, la care se adaugă şi alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc sau două vesce de sită, care se acoperă cu un covor sau o fustanelă din pânză albă sau colorată. Peste aceste ţesături se cos elemente decorative. Tinerii care joacă căiuţii se dezlănţuie în cerc sau se desfăşoară liniar şi radial, faţă în faţă, simulând o şarjă de cavalerie, sub comanda unui căpitan sau vătaf.

Larissa Sofron
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

֩ Comentarii