Imprimati articolul

...Dătători de legi şi datini, Un pretendent... turc la domnie

Nici în Muntenia climatul politic nu diferă de acela din celelalte ţări europene, poate doar prin desele schimbări de domnie, cauzate, în primul rând, de acţiunile grupurilor şi regrupărilor din boierime. În cei aproape 90 de ani de la Mihnea cel Rău la Alexandru cel Rău, inclusiv, se succed 34 de domni, cu 25 de titulari, din care 23 cârmuiesc efectiv. Pasiunile politice nu cruţă familiile boiereşti, nici clerul şi, fireşte, nici pe domni. Între 1529 – 1535 sunt asasinaţi Radu de la Afumaţi şi Vlad Vintilă, iar Moise este ucis de un rival.

Begul otoman revendică tronul

Iată însă că în această perioadă tronul Ţării Româneşti este revendicat şi de un... turc. Pribegind în sudul Dunării, boierii Craioveşti obţin, în 1509, sprijin militar de la Mehmet beg, fiul lui Ali-Beg Mihaloglu, care se va amesteca de aici înainte de multe ori în treburile principatului.

În ianuarie 1522, în ţară se răspândeşte ştirea că begul otoman avea intenţia să rămână cârmuitor. „Întru aceste tulburări ce era între boierii ţării – scrie cronicarul – găsind vreme Mehmet-bei au scris la Poartă de au cerut domniea ţării, zicând că-l pofteşte ţara şi i-au dat domniea: ci, auzind capicheaile de la Poartă, au trimis degrab de au dat de veste boiarilor ţărâi de acest lucru ce se face, ca să se facă ţării domn turc, deci boiarii auzind aceasta s-au unit toţi şi s-au împăcat şi şi-au ridicat domn, cu voia tuturor, pă Radul de la Afumaţi.“

Între Mehmet-bei şi Radu de la Afumaţi au loc conflicte. La Clejani, Radu pierde lupta şi este silit să treacă peste munţi la Braşov. Între timp, Mehmet-beg, invocând o rudenie cu Basarabii – întemeietorii de ţară – numeşte subaşi (administratori) „pen toate oraşăle şi toate satele“.

Exista pericolul, aşadar, ca ţara să ajungă paşalâc ca şi Bulgaria, Grecia sau Serbia.

Diplomaţia lui Radu de la Afumaţi

Strângând din nou oaste ajutat de Ion Zapolya, voievodul Transilvaniei, Radu de la Afumaţi trece munţii şi biruie pe otomani în satul Grumazi. Oastea munteană îi urmăreşte pe turci până la Nicopole şi Şiştov în Bulgaria şi, pentru ca să nu mai rămână nimic din administraţia instalată de begul dunărean, „Radul Vodă ... au trimis curând oameni aleşi de au cuprins toţi subaşii pren toate satele şi oraşele şi le-au tăiat capetele“.
Dându-şi seama că nu vor putea lupta... „cu un împărat ce au luat şi au cuprins atâtea ţări şi are mulţime de oameni”, Radu de la Afumaţi normalizează, după trei ani de lupte îndârjite, relaţiile cu Înalta Poartă. Este înlăturat pericolul transformării în paşalâc, iar ţara rămâne cu întocmirile sale, cu propria sa organizare politică şi administrativă, cu oastea sa. Interesant este că nu a fost mărit nici tributul care rămâne tot atât cât dăduse şi Neagoe Basarab, adică 700.000 de aspri (12.727 piese de aur).

În întreaga epocă modernă, istoricii români şi străini s-au întrebat de ce Ţările Române nu au avut în Evul Mediu soarta vecinilor noştri, chiar dacă turcii au reuşit, după bătălia de la Mohach, să transforme şi o parte din Ungaria în paşalâc. Răspunsurile la această întrebare sunt diverse, dar este aproape sigur că personalităţi de talia voievodului Radu de la Afumaţi au impus atitudinea curţii otomane.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2011

֩ Comentarii