Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

...Dătători de legi şi datini - Alexandru cel Bun, iscusit diplomat, bun gospodar

În jurul anului 1400, tronul Moldovei era râvnit de trei pretendenţi, fiecare căutând sprijin în afară: Roman, fostul domn, Ivaşcu, fiul voievodului Petru al Muşatei, şi Alexandru, fiul lui Roman (foto). Din fericire, a biruit cel de-al treilea şi cel mai vrednic dintre pretendenţi, Alexandru, care ocupă tronul cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. Domnia lui Alexandru, pe care poporul l-a denumit „cel Bun“, a durat mult (1400–1432), condiţie indispensabilă pentru organizarea în continuare a tânărului stat moldovean şi pentru propăşirea instituţiilor sale. A organizat temeinic viaţa economică şi a căutat să păstreze pacea şi liniştea într-o epocă de necontenite războaie şi năvăliri.

Moldova „cea mare“

În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Moldova se întindea de la Ceremuş la limanul Nistrului şi de la Milcov până la Hotin. Încă de la începutul domniei, el are în stăpânire Cetatea Albă, iar după moartea lui Mircea cel Bătrân stăpâneşte şi celălalt mare port, Chilia. Cu Ţara Românească hotarul era chiar pe Milcov, pe malul stâng râpos de lângă Odobeşti, muntenii mai stăpânind doar cetatea Crăciuna.

În 1404, când s-a reînnoit tratatul cu Vladislav Jagello, între martorii din partea Moldovei se afla şi „Pan Hiţco de la Ţeţina“, ceea ce înseamnă că tot ţinutul de la miazănoapte cu vechea cetate de la vest de Cernăuţi se afla sub stăpânirea lui Alexandru. Doar în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Moldova va deveni şi mai întinsă prin cucerirea cetăţii Crăciuna şi posesiunile de peste munţi: Ciceul şi Cetatea de Baltă. Pe plan extern, politica domnului moldovean a fost dominată de raporturile cu cele două puteri catolice vecine, Polonia şi Ungaria. Cum o duşmănie cu una dintre acestea ar fi fost fatală Moldovei ortodoxe, Alexandru a reuşit să păstreze un echilibru în relaţiile cu vecinii săi, acordând totuşi prioritate Poloniei, cu care încheie un tratat în 1411 ce prevedea expres sprijin reciproc în cazul unui război cu Ungaria.

Mare ctitor

Cu mijloace materiale pe măsura unei înfloritoare vieţi economice, Alexandru cel Bun a lăsat posteri­tăţii numeroase lăcaşuri de cult, între care cea mai importantă este mănăstirea Bistriţa, aleasă de domnitor ca loc de îngropare pentru sine şi familia sa. A înălţat, de asemenea, din temelie mănăstirea Moldoviţa, căreia îi dăruieşte, între altele, o jumătate dintr-o „sladniţă“, adică – i-am spune azi – o fabrică de bere. De numele voievodului s-au învrednicit mai vechea ctitorie a Neamţului, mănăsti­rea Sfântul Nicolae din Probota, precum şi locaşuri care au dispărut, cum ar fi mănăsti­rea de la Bohotin sau Chiprieni (mai târziu Căpriana) din Basarabia, precum şi multe altele pomenite în documen­tele vremii şi despre care nu mai avem ştire.

Spirit tolerant

Alexandru cel Bun se remarcă prin înţelegerea pe care a acordat-o catolicilor, armenilor şi husiţilor. Pentru catolici a întemeiat o nouă episcopie la Baia şi a clădit pentru episcopul polon Ioan de Ryza o biserică impunătoare, aşa cum o arată ruinele din centrul primei capitale a Moldovei. La începutul domniei, în 1401, printr-un hrisov recunoaşte ca episcop al armenilor la Suceava pe un oarecare Ioan; cât priveşte pe husiţi, persecutaţi în Polonia şi Ungaria de către biserica catolică, domnitorul le-a îngăduit aşezarea în târgurile Bacău, Roman, Trotuş şi a dat poruncă să nu fie tulburaţi în a-şi exercita cultul.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Vizualizari: 827



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI