Imprimati articolul

Darul nepreţuit al tămăduirii

Nu sunt mulţi oamenii în destinul cărora este scris să devină măreţi. Însă strălucirea măreţiei lor este şi mai puternică atunci când modestia şi înţelepciunea sunt virtuţile care îi ghidează în viaţă. Când vorbim despre mâinile binefăcătoare, care reînnoadă firul destrămat al vieţii, aceste însuşiri prind valenţe şi mai puternice. Doctorii sunt oamenii cărora Dumnezeu le-a dat darul nepreţuit al tămăduirii, cunoaşterii şi ştiinţei. Cu aceste unelte trainice, cei care au depus jurământul lui Hipocrate poartă zilnic o bătălie cu suferinţa. Uneori pierd, alteori biruie, dar niciodată nu se gândesc să renunţe. Au o datorie morală care nu poate fi împlinită decât atunci când omul de lângă ei este mai presus decât orice altceva.

Doamna doctor Ana Iorgovan se numără printre oamenii cei mai iubiţi de Dumnezeu, asta pentru că i-a dăruit puterea neasemuită de a da din nou suflu vieţii. Misiunea pe care avea să o îndeplinească i-a fost ursită încă de pe vremea când nu înţelegea respon­sabi­litatea enormă pe care avea să o poarte pe umerii săi întreaga existenţă. Îşi aduce aminte foarte clar de ambiţia cu care, pe vremea când avea doar 13 ani, dorea să devină medic. Din acel moment şi până astăzi nu s-a gândit nicio clipă să renunţe, chiar dacă visul său de a deveni doctor s-a transformat într-o datorie faţă de viaţa însăşi.

S-a născut în satul Baciu, comuna Ilia din judeţul Hunedoara. Aici, destinul copilului ursit să-şi aline şi să-şi vindece aproapele s-a împlinit firesc, cu toate emoţiile şi entuziasmul copilăriei, cu speranţele adolescenţei şi mai apoi cu maturitatea unui om care voia să devină medic. În anul 1964 s-a desprins de părinţi şi a plecat la Timişoara pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină. Îşi aminteşte cu drag de această perioadă şi mărturiseşte că au fost anii în care a înţeles cât de importantă este alegerea pe care a făcut-o, însă spiritul iscusit şi curios a făcut-o să îndrăgească şi mai mult profesia. I-a plăcut să înveţe, să cunoască tot ceea ce ştiinţa a descoperit şi astfel a devenit una dintre cele mai bune studente ale promoţiei sale. Recunoaşte că a fost greu să răzbească, dar are mândria de a fi terminat studiile universitare cu nota 9,70.

După terminarea facultăţii, în 1970, a ales să plece în Bihor, localitatea Bunteşti, unde este medic de mai bine de patru decenii. A pornit pe acest drum necunoscut şi anevoios alături de omul care i-a stat alături încă din adolescenţă. Atunci a început o nouă etapă nu numai în plan profesional, dar şi personal. Rolul său în viaţa socială a localităţii avea să fie crucial. Pe lângă responsabilităţile enorme, i-a adus şi multe satisfacţii sufleteşti. În timp, pentru săteni, doctoriţa Iorgovan a devenit un om de nădejde, la uşa căruia oamenii puteau să bată chiar şi după miezul nopţii. Are încă puternic întipărite în minte primele zile petrecute la dispensarul de la ţară. Îşi aminteşte de primul pacient şi de emoţiile pe care le-a simţit când a înţeles că ucenicia s-a încheiat şi că în mâinile sale stă viaţa oamenilor. Abia atunci jurământul făcut în facultate avea să fie pe deplin validat.

Dar pentru tânăra doctoriţă nimic nu era imposibil. A urmat un drum lung, pavat cu satisfacţii profesionale şi familiale de care puţini dintre semenii noştri au parte.
Doamna Iorgovan dă dovadă de o modestie şi de o eleganţă cum rar mai întâlneşti astăzi.

Nu iubeşte opulenţa propriilor laude şi refuză să vorbească despre succesele ei. Ne-a mărturisit însă că în discuţiile pe care le poartă cu propria conştiinţă nu îşi reproşează nimic. Este o profesionistă, o soţie şi o mamă fericită, iar realizările ei sunt mai presus de onoruri sau de medalii. Asta pentru că are privilegiul de a fi omul în palmele căruia viaţa prinde din nou puls.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR.5, 1-15 MARTIE 2011

֩ Comentarii