Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Curier juridic (11)

Ordinul nr. 192, din 31 martie 2009, privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare.
(MO al României, Partea I, nr. 232, din 8 aprilie 2009)

Temeiul legal al acestui ordin cu caracter normativ îl constituie acte normative şi ordine ale ministrului publicate în perioada 1995-2008.

Pentru început, trebuie să ştim că, potrivit reglementărilor stabilite la art. 1 din ordin, pot fi produse următoarele băuturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea, destinate consumului uman ca atare:

• cidru de mere;
• cidru de pere;
• hidromel;
• băutură alcoolică fermentată obţinută exclusiv prin fermentarea sucurilor de fructe, cu excepţia strugurilor.

Atenţie! Aceste băuturi se realizează numai după elaborarea normelor tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea lor de către MAPDR, la solicitarea producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice.

Producătorii agricoli, fie ei persoane fizice sau juridice, trebuie să ştie că utilizarea amidonului şi/sau a zaharurilor în scopul creşterii concentraţiei alcoolice, precum şi utilizarea alcoolului de orice natură la fabricarea acestor băuturi sunt interzise (art. 3).
De asemenea, este interzisă producerea acestor băuturi care, din punctul de vedere al definirii, descrierii, prezentării şi etichetării nu sunt reglementate prin norme tehnice emise în acest sens. (art. 4).

Să mai reţinem că băuturile alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea, destinate consumului uman ca atare, aflate în stoc la producători, pot fi comercializate în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui ordin, iar cele aflate în reţeaua de comercializare cu amănuntul la data intrării în vigoare a ordinului pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor (art. 5, alin. (1) şi (2)).

Jurist, Costel-Alexandru GHEORGHE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

Vizualizari: 597



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI