Culiţă, dincolo de legendă > REVISTA LUMEA SATULUI

În acest număr, invitat la Iarba verde de acasă este o personalitate cu care mie îmi face mare bucurie să vorbesc, pentru că a demonstrat prin fapte că se poate realiza ceva măreţ şi în agricultura României.

Din păcate, în vremurile noastre sunt tot mai puţini cei care fac acest lucru. Este vorba despre Culiţă TĂRÂŢĂ, preşedintele holdingului TCE 3 Brazi Piatra-Neamţ. Domnia sa este astăzi deputat pentru a doua oară în Parlamentul României, membru în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, aşadar un om care cunoaşte foarte bine şi din viaţă şi din teorie problemele agriculturii şi satului românesc.

G.V.: Toţi cei care la ora actuală vor să investească sau vor să pună la cale o afacere se plâng de mari greutăţi în obţinerea fondurilor necesare. Cum aţi procedat dumneavoastră?

C.T.: Mi-a ajutat bunul Dumnezeu şi din anul 1993 am început să investesc în agricultură. Trebuie să recunosc că nu am plecat de la zero. Veneam din urmă cu valori importante acumulate în mod cinstit. Am crescut şi am muncit în acest mediu alături de părinţi, astfel că anul 1989 m-a găsit cu nişte bani, iar dorinţa de a continua această activitate m-a făcut să investesc în agricultură.

Astfel, pe raza comunei Zăneşti am început cu ţăranii din zonă şi am constituit o asociaţie agricolă. Anual aveam contracte ferme cu oamenii cărora le ofeream 800 kg de grâu la hectar. Am pornit de la 1.000 ha, iar astăzi pe raza judeţului Neamţ avem 10.000 de ha. Prin dotările tehnice extraordinare am reuşit să realizez una dintre cele mai moderne exploataţii din România. Atât în Neamţ, cât şi în Insula Mare a Brăilei am investit peste 50 milioane de euro în utilaje de ultimă generaţie.

Fără o astfel de dotare nu poţi să fii eficient în aceste vremuri. Vorba aceea, suntem în secolul XXI, când totul se mişcă în jurul nostru. Iar noi, cei care avem cunoştinţe legate de adevărata faţă a lucrurilor din agricultură, nu trebuie să privim cu mâinile încrucişate, ci să ridicăm acest sector acolo unde îi este locul. Să nu uităm că agricultura a fost dintotdeauna baza economiei româneşti, motorul care a pus în funcţiune întreaga suflare românească.

G.V.: Dacă nu veneaţi cu acest sprijin din trecut, dacă nu aveaţi banii de început credeţi că v-aţi fi descurcat la fel?

C.T.: Trebuie să fiu sincer că mi-ar fi fost foarte greu, dar nu imposibil. Deci se poate pleca la drum, încă cu mare chibzuinţă şi cu paşi mărunţi dar siguri. În agricultură depinzi de foarte mulţi factori şi poate să-ţi meargă doi ani bine şi vine al treilea care să fie un dezastru şi te-a nenorocit. Agricultura trebuie să fie făcută cu dragoste şi pasiune. Sacul, aşa cum spun bătrânii, trebuie ţinut de la gură, iar banii trebuie investiţi, şi nu irosiţi aiurea.

G.V.: Ziceaţi cu mare mândrie că numai în Neamţ „păstoriţi“ peste 10.000 ha. Ce ne facem, dacă luăm în considerare că în agricultura românească cei mai mulţi proprietari de teren au un hectar - două?

C.T.: Să lucrezi o suprafaţă atât de mică este extraordinar de greu. Agricultura modernă nu se practică pe şerveţele de masă, ci pe areale mari, unde poţi aplica o tehnică modernă, unde poţi intra cu utilaje mari care să dea randamente şi productivitate bună. Pe 1-2 hectare este o cauză pierdută, de aceea acolo unde există posibilitatea asocierii acest lucru trebuie făcut fără răgaz.

Important este să fim serioşi cu noi înşine, iar cei care înfiinţează astfel de societăţi sunt obligaţi să-l privească pe ţăran ca pe lumina ochilor. Trist este faptul că astăzi, în România, sunt peste trei milioane de ha de teren arabil care an de an rămâne nelucrat. Este o primă dovadă că, din ‘90 încoace, politica faţă de ţăran şi agricultură a lăsat mult de dorit. E trist să ţi se întipărească în minte ideea că satul arată astăzi mai rău ca înainte de ‘89.

G.V.: Cei mai mulţi producători agricoli care mai reuşesc să se menţină se plâng de faptul că nu pot valorifica producţia, în vreme ce România importă peste 70% din ceea ce se consumă.

C.T.: În primul rând este foarte grav faptul că nu avem o piaţă agricolă funcţională. Atunci când îţi faci socoteala, respectiv bugetul de venituri şi cheltuieli, trebuie să ştii ce preţuri ai la input-uri. Or, noi plecăm din start cu un handicap, acela de a nu şti la ce preţuri vom valorifica, fapt pentru care mulţi ajung să vândă în pierdere şi haotic. Am ajuns astăzi ca angrosiştii şi procesatorii să strige în gura mare că în toată România se produce grâu furajer.

Aceşti samsari ai cerealelor jignesc practic producătorul. Orice ai face, în fiecare an apar alte criterii şi alţi parametri, care niciodată nu corespund pieţei actuale. Dacă vă uitaţi la tot ce pleacă la export nu o să vedeţi scris pe niciun document grâu furajer. Se cumpără la preţ de grâu furajer de la fermierul român şi se vinde în lumea largă grâu panificabil. O soluţie la această problemă a valorificării este înfiinţarea unei burse a cerealelor în România, idee pe care am susţinut-o dintotdeauna.

G.V.: Există însă opinii care susţin că dumneavoastră, cei puternici, primiţi mai mult sprijin din partea statului, în vreme ce micii agricultori nu sunt băgaţi în seamă.

C.T.: Nu, absolut fiecare fermier al ţării primeşte aceleaşi subvenţii, aceleaşi ajutoare pentru că există o lege pentru toţi. Problema care se pune este că rezultatele obţinute pe suprafeţe mari sunt cu totul altele faţă de cele obţinute pe cele mici. Din acest motiv fermierii sunt mereu îndemnaţi să se asocieze pentru ca în acest fel terenul să poată fi exploatat şi respectată tehnologia. Dacă vrei să ai rezultate trebuie să iei şi măsuri. Chiar dacă risc să deranjez, trebuie să spun că bani de la bugetul de stat se alocă, dar nu se fac investiţii şi aceşti bani merg în diferite buzunare. A venit vremea să lăsăm la o parte orice interes, iar singura noastră grijă trebuie să fie aceea de a pune pământul să producă mult, bun şi ieftin.

G.V.: Pentru că vorbeaţi de momentul actual, toată lumea este un pic speriată de ceea ce se numeşte recesiune, de dificultăţile mari de ordin financiar şi economic. Sunt interesat să aflu în ce măsură dvs., cei cu experienţă, sunteţi consultaţi de către decidenţi pentru a găsi soluţii şi a pune în mişcare economia.

C.T.: Trebuie să recunosc că factorii de decizie din România se apleacă mai puţin asupra acestui sector. Sunt mulţi astăzi cei care privesc agricultura cu rezerve şi cu scepticism, deşi ea este cea care dintotdeauna a salvat România de la necazuri. Pământul a reprezentat interesul de căpătâi al neamului românesc.

Singurul om care m-a consultat în mod direct a fost preşedintele ţării, Traian Băsescu, care cu puţin timp în urmă a vrut să audă din gura unui practician care este situaţia agriculturii astăzi în România.

Am plecat impresionat de la discuţia cu domnia sa pentru că am văzut că este interesat de viaţa celor de la ţară şi de cea a fermierilor. I-am spus preşedintelui că pământul nu are culoare politică şi cu toţii trebuie să tragem la aceeaşi oişte a carului, pentru că agricultura este cea care va salva România din această criză economică, financiară şi mai ales psihologică.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu