Imprimati articolul

Cu natura nu te joci…

Prezent la Conferinţa Naţională de Asigurări Agricole, profesorul universitar Valeriu Tabără a ţinut să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la cauzele care îi determină pe fermieri să aibă unele reticenţe faţă de unităţile ce exercită actul de asigurare a activităţii în spaţiul rural. Redăm, în sinteză, opiniile domnului profesor.

…Agricultura, spre deosebire de alte ramuri ale economiei, îşi desfăşoară activitatea productivă în condiţii de risc şi incertitudine ca urmare a influenţei factorilor naturali, amplificaţi de unele greşeli tehnologice.
Evoluţia nefavorabilă a factorilor naturali poate provoca an de an pagube însemnate producătorilor agricoli, afectând securitatea alimentară şi capacitatea economică a fermelor şi fermierilor.

În ţările Uniunii Europene, statul sprijină direct asigurările agricole prin subvenţionarea unei cote variabile (50-80%) din primele de asigurare aferente riscurilor naturale.
În ceea ce priveşte riscurile majore ale căror efecte produc pierderi importante de producţii agricole pe areale mari, statul este cel care trebuie să se implice în sprijinul producătorilor agricoli pe seama unui fond special creat şi administrat.

Astfel de fonduri sunt: Fondul de Solidaritate Naţională în Italia; Fondul Naţional de Garanţie a Calamităţilor Agricole în Franţa; Fondul Naţional de Asigurări în Agricultură în Spania.

De ce pentru agricultura României nu am putea constitui Fondul de Acoperire a Riscurilor din Agricultură şi din Spaţiul Rural?

În ţările Uniunii Europene, guvernele plătesc compensaţii în sume mari pentru fondurile de asigurări, care în mod sigur nu puteau fi suportate de către sectorul privat (societăţi de asigurare-reasigurare).

Fermierii au acces la aceste fonduri numai dacă cumpără şi poliţa de asigurare aferentă riscurilor naturale care se manifestă pe areale restrânse. Este important ca statul, prin susţinerea poliţelor de asigurare a fermierilor, să contribuie la stabilizarea nu numai a producţiilor agricole, dar şi a veniturilor fermierilor şi a capacităţii de funcţionare a sistemului de asigurare a activităţilor din spaţiul rural.

Fermierii nu par încă pregătiţi

Aplicarea unui program complex de transfer al riscurilor financiare reprezintă o soluţie de redresare a sectorului agricol?

Îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul asigurărilor agricole şi plata despăgubirilor trebuie să cuprindă şi efortul financiar al Guvernului, care să creeze premisele sigure şi stabile pentru redresarea activităţii în această ramură a economiei naţionale.

Este necesar ca, indiferent de condiţii, producătorii agricoli să-şi păstreze capacitatea de a-şi relua activitatea productivă şi să asigure constanţa aprovizionării pieţei cu produse agroalimentare. În plan local, regional şi naţional, piaţa agroalimentară nu trebuie să se afle sub influenţa factorului de risc. Este nevoie să crească rolul asociaţiilor de producători în dezvoltarea şi funcţionarea eficientă a unui sistem de asigurări în agricultură şi în zona rurală.

Ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 381/2002 şi a îmbunătăţirilor aduse la Legea arendei nr.16/1994, suprafaţa culturilor agricole asigurată a crescut în ultimii ani cu 15% din suprafaţa arabilă. Este o pondere mică, având în vedere faptul că, în ultimii ani, fenomenele dăunătoare agriculturii au crescut în intensitate şi frecvenţă şi se manifestă pe areale extinse.

În ţara noastră, accesul producătorilor agricoli la asigurările de producţie este extrem de redus, în principal ca urmare a crizei generalizate de fonduri băneşti pentru achitarea primelor de asigurare. În aceste condiţii, asigurările sunt accesibile numai societăţilor comerciale sau agenţilor economici performanţi. Necesitatea asigurărilor agricole apare cu atât mai pregnantă cu cât calamităţile naturale din ultimii ani au fost mai frecvente, iar efectul economic negativ al acestora a fost deosebit de păgubos.

Cu natura nu ne putem juca, nici nu putem să controlăm efectele ei. Dacă acestea nu sunt luate în considerare, pot deveni adevărate catastrofe pentru întregul sector agricol.
Altă cauză, cu influenţă majoră în gradul redus de participare a producătorilor agricoli la procesul de asigurări, o constituie lipsa de informare a acestora, activitate cu totul insuficientă din partea  structurilor şi instituţiilor de specialitate.

Cine plăteşte daunele?

Seceta, inundaţiile, uraganele, tornadele, din cauza pagubelor imense provocate, se constituie în fenomene neasigurabile, din motive obiective, dar şi subiective.

Piaţa internaţională a asigurărilor este reticentă faţă de riscurile sus menţionate. Încercarea de a include riscurile mari în sistemul asigurărilor ar întâmpina dificultăţi în obţinerea capacităţii de reasigurare pentru societăţile private.

Având în vedere cele expuse, un grup de deputaţi, membri ai Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, a iniţiat un proiect de lege care îşi propune şi reglementări privind constituirea şi administrarea unui Fond Naţional pentru Acoperirea Riscurilor din Agricultură. Se încearcă prin aceasta să se facă precizări mai clare în ceea ce priveşte contribuţia statului la efortul necesar în caz de secetă sau a altor factori majori de risc pentru agricultură, neasigurabil de către sistemul privat de asigurări.

După discuţiile din cadrul confe­rinţei, cred că se impune elaborarea unui cadru legislativ nou care să înlocuiască Legea nr. 391/2002 şi să cuprindă prevederi şi atribuţii mai precise, în concordanţă cu sistemele de asigurări din ţările U.E. şi cu prevederile din Recomandările Uniunii Europene.

Prof. univ. dr. Valeriu TABĂRĂ
Preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice din Camera Deputaţilor
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2009

֩ Comentarii