Copil sărac fiind… > REVISTA LUMEA SATULUI

Poveşti de viaţă interesante, impresionante despre fiii şi fiicele de ţărani care au plecat în lume să înveţe, să ajungă oameni de vază vorbesc despre faptul că toţi au purtat în suflet pentru totdeauna locul în care s-au născut şi veneraţia pentru sacrificiul părinţilor.
Firul acesta puternic, legătura cu rădăcinile au contat enorm în evoluţia spirituală a copilului sărac pornit în lume să o cucerească.

Ce fac astăzi copiii de ţărani, unde pleacă şi spre ce visează, cum se descurcă părinţii lor, ce le oferă societatea, ce şanse au să reuşească în viaţă? Sunt întrebări pe care i le-am pus unei tinere de 17 ani, elevă la Colegiul Comercial Carol I din Constanţa, una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din zona de sud a României.

Dafina Zugravu vine din satul Ceamurlia de Sus din judeţul Tulcea. Acolo, unde de regulă nu se întâmplă ceva important, locuiesc părinţii ei şi o soră mai mică.

Pentru că a fost o elevă foarte bună în şcoala generală, părinţii au hotărât să o trimită la oraş la colegiu, să o susţină şi la facultate, deşi posibilităţile lor sunt mai mult decât modeste. Muncesc din greu pentru o nimica toată, fac eforturi despre care Dafina vorbeşte cu amărăciune.

A contat imens suma oferită de Guvernul României prin programul „bani pentru liceu“. În schimbul sumei pe care o primea în fiecare lună, Dafina a învăţat şi a ajuns cea mai bună din an. Colegii au ales-o „preşedinta elevilor“, să-i reprezinte în relaţia cu şcoala, cu profesorii… A fost în această alegere recunoaşterea locului pe care îl ocupă în clasamentul premianţilor.

În ziua când s-a prezentat la secretariat să-şi ridice bursa, să-şi achite datoriile la gazdă şi a aflat că banii aceştia nu au venit s-a gândit la două lucruri deodată: cum să găsească părinţii ei bani să-i trimită, pentru că tot ce au avut i-au trimis deja, şi ce o să-i spună gazdei.

În mintea ei de om serios nu găseşte o explicaţie pentru reducerea taxei şi mai ales pentru sistarea ei, chiar dacă la „orizont“ sunt promisiuni că problema se va rezolva. Învăţată să judece lucrurile în context, să evalueze corect situaţiile, Dafina are încredere că Statul nu o să o lase: „Eu îmi fac datoria, învăţ, cred că asta contează!“

O rog să îmi vorbească despre comuna ei şi despre oamenii de acolo. „Satul a rămas mult în urmă, nu avem medic, asistenţi medicali, dacă ai nevoie de ceva urgent şi dacă nu ai maşină eşti pierdut… Lumea este suferindă, se vede clar pe faţa oamenilor, sunt apatici, deznădăjduiţi, resemnaţi. Nu au unde să lucreze, au datorii iar pământurile despre care se spun atâtea cuvinte frumoase nu mai sunt roditoare ca altădată, uliţele sunt nepietruite. Cel mai rău este că ţăranii sunt trataţi cu dispreţ de autorităţi.

Le promit o mulţime de lucruri, ştiu foarte bine ce necazuri şi ce nevoi au oamenii, apoi le întorc spatele. Asta mă doare cel mai tare: lipsa de cuvânt, sfidarea! Mă gândesc la părinţii mei care muncesc cu braţele şi n-au nicio clipă de viaţă pentru ei. Tot ce câştigă ne dau nouă, fetelor, pentru şcoală, pentru hrană. Visul lor este să plecăm la oraş, să lăsăm în urmă sărăcia şi umilinţele prin care trec ei.“

După pauza cuvenită într-o astfel de conversaţie, Dafina vorbeşte şi despre unicul lucru bun din Ceamurlia de Sus: şcoala. Prin programul de reabilitare, clădirea şcolii este bună, funcţională, frumoasă. Profesorii sunt excepţionali, în satul ei se face carte serios, dovadă că atunci când a ajuns la liceu n-a fost nicio diferenţă între elevii care au învăţat în oraş şi ea.

Revenind la ziua de azi, când a ajuns printre primii elevi ai şcolii, Dafina crede cu putere în viitor, în şansa ei. Doreşte să ajungă economist, să-şi facă propria afacere, să câştige pe măsura competenţei, să-şi ajute părinţii, sora. În ceea ce priveşte satul natal, lumea în care a trăit, preferă să nu discute.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu