Imprimati articolul

Contribuţia sistemelor Roundup Ready în Agricultura Durabilă

Aceasta a fost denumirea simpozionului organizat de compania Monsanto la sfârşitul lunii mai, în cadrul Facultăţii de Management a USAMV Bucureşti. Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, reunind reprezentanţi ai autorităţilor, ai altor companii implicate în promovarea biotehnologiilor, fermieri, cercetători şi, nu în ultimul rând, profesori şi studenţi. Organizatorii au ales această temă având convingerea că este una de mare interes şi va duce cu siguranţă la progres, unul de care agricultura României, este clar, are mare nevoie.

Prezentările din cadrul simpozionului au vizat atât veriga tehnologică a sistemelor Roundup Ready, cât şi impactul socioeconomic al utilizării biotehnologiilor în agricultura românească, cu referire directă la soia, dar mai ales la porumbul cu toleranţă la glifosat. Ele au fost susţinute atât de specialiştii din cadrul companiei Monsanto, cât şi de cercetători ai Institutului Naţional de Statistică, precum şi de profesori ai USAMV Bucureşti.

Nevoia unor sisteme performante de combatere a buruienilor

Baza de la care au pornit discuţiile a fost aceea că în agricultura românească există un grad mare de îmburuienare a terenurilor, fapt ce determină necesitatea implementării unor sisteme de management performante şi, în acelaşi timp, accesibile. Dacă ar fi să luăm în calcul porumbul, specia cu cea mai mare pondere la nivel mondial, cultivat pe o suprafaţă de cca 157 mil ha în 2011, specialiştii susţin că, după secetă, îmburuienarea este principalul factor negativ în obţinerea unor producţii ridicate. Pierderile de producţie cauzate de îmburuienare sunt situate între 10 şi 20%, depăşind în anumite condiţii chiar 60% din totalul producţiei.

Pagubele sunt influenţate de gradul de îmburuienare, de fenofaza în care se află porumbul, dar şi de tehnologia aplicată. Buruienile agresive sunt foarte numeroase, iar controlul chimic trebuie asigurat cu erbicide preemergente şi postemergente. Principalul dezavantaj este că ele au specificitate redusă şi există o anumită rigiditate în privinţa momentului aplicării, deoarece orice întârziere poate provoca fitotoxicitate.

Pentru a oferi o strategie suplimentară de combatere chimică a buruienilor, Monsanto a creat tehnologia Roundup Ready. În cazul porumbului, aceasta mizează pe un cost mai mic dat de folosirea unei cantităţi reduse de erbicid la hectar, per ansamblu, fiind estimată o scădere a cheltuielilor cu cel puţin 11%/la hectar. Tehnologia vine „la pachet“ cu patru concepte de aplicare a erbicidului, ţinând seama de caracteristicile specifice fiecărei zone de cultură. În final, prin utilizarea porumbului Roundup Ready, producţiile medii la această cultură pot creşte cu până la 34%.

„Un domeniu pe care eu l-am dezvoltat a fost folosirea glifosatului în lucrările minime ale solului şi mai cu seamă în sistemul no-tillage. Practic, nu aş recomanda nimănui să înfiinţeze o cultură prin sistemul no-tillage dacă nu ştie să folosească acest erbicid cu ajutorul căruia să combată buruienile, în special cele perene, pentru că în aceste condiţii nu se mai poate interveni nici cu praşilă, nici cu sapă manuală, nici cu prea multe erbicide în mijlocul vegetaţiei pentru a combate puzderia de buruieni care apar în acest tip de cultură“, mai spune dr. Tianu.

Glifosatul, după 40 de ani de utilizare

Printre motivele care au stat la baza adoptării la scară mondială a tehnologiei Roundup Ready se numără, în primul rând, flexibilitatea aplicării erbicidului şi controlul excelent al acestuia asupra unui spectru larg de buruieni. În plus, specialiştii susţin că erbicidul reduce eroziunea solului, minimalizează utilizarea erbicidelor selective şi reziduale, menţine biodiversitatea, creşte producţia, precum şi calitatea acesteia.

Acest erbicid cu spectru larg de combatere este una dintre metodele necesare pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile şi joacă un rol major în culturile de tip Roundup Ready. Inventat în anul 1970, glifosatul a fost înregistrat în 1974 în Marea Britanie pentru utilizarea în mirişte. Pe baza acestui erbicid a fost creată tehnologia Roundup Ready, care a fost introdusă în 1996 pentru soia şi în 1998 pentru porumb. Glifosatul acţionează prin inhibarea unei enzime fără de care planta nu poate trăi, în fapt acesta fiind principiul pe baza căruia erbicidul controlează buruienile.

Trebuie menţionat însă că, în cei 40 de ani de utilizare, a apărut şi fenomenul de rezistenţă la această substanţă, mai exact la 17 specii de buruieni, cele mai multe dintre ele întâlnite în SUA. Din spusele specialiştilor, acesta poate fi însă gestionat prin respectarea bunelor practici agricole şi prin diversificarea metodelor de combatere, care trebuie să includă atât o bună rotaţie a culturilor, cât şi utilizarea altor erbicide.

Şi pentru că glifosatul este asociat cu OMG-urile, de cele mai multe ori trebuie spus că acei care contestă biotehnologiile atacă pe nedrept erbicidul utilizat în acest tip de cultură. Ioan Sabău, consilier în cadrul firmei Monsanto, susţine că în 2006, ultimul an de cultivare a soiei modificate genetic în România, s-au folosit aproximativ 300 mii de litri de substanţă, în vreme ce în Marea Britanie 3-4 milioane de litri de glifosat sunt folosite ca desicant înainte de recoltarea grâului. În plus, în toată Europa produsul este folosit şi în vii sau livezi.

Glifosatul, în România

De la dr. ing. Alexandru Tianu aflăm că în ţara noastră acest erbicid cu spectru larg de combatere a fost utilizat foarte intens încă din 1978. „Poate că am fost printre primele ţări din Europa care am folosit glifosatul pentru că aveam un scop foarte precis şi important: era vorba de destufizarea Deltei Dunării, pentru care România importa anual circa 66 de tone de glifosat şi care erau direcţionate către această zonă“, ne spune domnul Tianu. În 1984, destufizarea s-a încheiat, iar după aceea s-a căutat introducerea glifosatuluilui în alte zone de favorabilitate deosebită. O primă direcţie şi cu mult succes a fost folosirea lui în Insula Mare a Brăilei, zonă în care densitatea de Sorghum Halepense depăşea 1.000-1.200 de plante/mp.

Era într-adevăr o perioadă foarte grea pentru acea suprafaţă îndiguită, care avea undeva la 76 mii de hectare pe vremea aceea şi care a determinat practicarea unui sistem pe care noi îl condamnam: monocultura. Aceasta se practica pe patru şi chiar şapte ani, favorizând în mod deosebit înmulţirea costreiului, care a fost combătut cu aceeaşi substanţă. Şi asta nu s-a întâmplat doar în Insula Mare a Brăilei, ci şi în zonele îndiguite de la Chirnogi, apoi în orezării ş.a.m.d.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.13, 1-15 IULIE 2011

֩ Comentarii