Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Completări necesare la strategia împotriva inundaţiilor

Chiar şi pentru omul simplu care are o oarecare experienţă în agricultură, actuala strategie împotriva inundaţiilor reprezintă mai degrabă o lucrare teoretică, ruptă uneori de realitatea practică. Cam aşa stau lucrurile şi cu alte documente „strategice“ elaborate, la comandă într-o grabă suspectă.

Concluzia de mai sus are şi o susţinere profesională din partea unor specialişti în materie întruniţi într-o dezbatere organizată la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în cadrul căreia specialişti cu vechi state de servicii în materie de hidrologie şi lucrări hidrotehnice au dezbătut nu atât minusurile actualei strategii elaborate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, cât ceea ce ar trebui făcut pentru ca oamenii să scape de spectrul îngrozitor al inundaţiilor. În rândurile ce urmează vom reda în sinteză opiniile participanţilor la dezbaterea amintită, chiar cu riscul de a nu relata toate elementele de esenţă expuse de cei prezenţi.

Pericolul simulărilor pe calculator Petre Stanciu, director general al Institutului Naţional de Cercetări Hidrologice şi Gospodărirea Apelor

În fapt ar trebui să fim mai toleranţi cu măsurile şi concluziile avansate de autorii strategiei împotriva inundaţiilor. O asemenea operă prezintă în realitate un act de cutezanţă chiar din partea celor mai mari valori naţionale în materie de hidrologie şi hidroamelioraţie. Rău este că nu li s-a solicitat concursul şi unor personalităţi din afara Ministerului Mediului şi Pădurilor, deşi ele sunt poate singurele să ofere soluţii ale căror „origini“ se află în studiu de valoare incontestabilă. Dar să revenim la documentul strategic care ar urma să decidă asupra deciziilor viitoare în materie de inundaţii şi hidroamelioraţie.

Cei care aduc în discuţie problema renaturării Luncii Dunării seamănă mai mult a fi nişte aventurieri medievali, decât profesionişti. În cazul inundării controlate a Luncii Dunării, cum propun autorii strategiei, cele mai mari probleme ar apărea în aval de Călăraşi, în zona celor două bălţi, precum şi în Insula Mare a Brăilei, unde s-ar produce pagube mari.

Noi, cei de la Institut, am analizat şi consecinţa măririi debitului pe Canalul Dunăre - Marea Neagră. Numai că acest lucru nu rezolvă problema cea mai importantă, anume apărarea Galaţiului împotriva inundaţiilor.

Emiterea unei strategii referitoare la aspectele menţionate este foarte dificilă. Vreau să vă spun că vârful de la Galaţi şi Brăila nu a fost provocat de debitul Dunării, de 13.300 mc/s, ci de către Siret care, faţă de anul 2006, a venit cu un debit de 2.500 mc/s. Acest volum s-a cantonat până la Galaţi, în zona Şendreni. A intrat şi pe afluenţi, cum a fost cazul pe Buzău, până s-a echilibrat panta de scurgere. Aşadar, dacă Siretul avea un debit mai mic, nu atingeam acele cote mari care în mod fals se spunea că au fost provocate de Dunăre. Al doilea vârf de viitură a venit mai târziu şi a avut un nivel maxim de 680 cm, faţă de 690 cm, cât anticipasem noi.

Acest studiu, după părerea mea, nu evidenţiază nişte scenarii cu aplicabilitate practică. Una este să nu fie viitură pe Jiu, Olt, Argeş sau Ialomiţa, şi alta când râurile menţionate au debite de, să zicem, 1.000 mc/s. Dacă numai trei din aceste râuri au viituri atât de mari, înseamnă 3.000 mc/s, care se adaugă la 13.300 mc/s şi astfel debitul Dunării ajunge la 16.300 mc/s.

Adepţii refacerii zonelor inundabile ar trebui să ţină cont că există opt zone umede, de-a lungul Dunării, că ar trebui căutaţi specialişti în deplină probitate profesională care să ofere soluţii pentru potolirea şi controlarea cursurilor de apă.

Problema este, ca şi în cazul Canalului Dunăre - Marea Neagră, viteza de curgere a Dunării la Mare, foarte mică faţă de cursul principal. Ca urmare, debitul preluat de canal sau de zonele inundabile este foarte mic, pentru că apa îşi vede de drumul ei.

S-au făcut nişte simulări şi s-a constatat că durează câteva zile până se pot umple acele incinte. Or, în acel timp, vârful de viitură trece, cum s-a întâmplat la Rast. Acolo a venit viitura şi a rupt o bucată de pământ, a făcut o breşă. Ne aşteptam ca debitul să scadă. Nici vorbă, pentru că debitul Dunării a continuat să crească.

În situaţia din 2010, dacă spărgeam unele diguri trebuia să facem breşele până jos, la bază, unde digul este foarte rezistent. Apoi, nu se pot tăia pe verticală, să zicem, doi metri, pentru că apa nu intră acolo. Apa trebuie să fie peste nivelul incintei. În plus, în aval este necesară o altă breşă pentru golirea incintei. Avem pe Crasna, în judeţele Sălaj şi Satu Mare, nişte holdere care preiau din debit. Însă sunt necesare luni de zile pentru golirea lor. Mai mult, dacă incintele inundabile sunt pline şi vine o a doua viitură, cum s-a întâmplat pe Dunăre anul acesta, se produc inundaţii ca şi cum nu ar fi existat zonele inundabile. Iată de ce astfel de soluţii trebuie analizate cu mare atenţie.

O idee venită din străinătate spune să nu se distrugă ceea ce există acum, ci să se îmbunătăţească. Pentru întărirea digurilor, ca să nu mai fie rupte de viituri, o soluţie ar fi placarea lor, ca la baraje, cu geotextil sau alte materiale, pe care le cunosc bine constructorii.

Apoi, apar probleme de construcţii. Ce se întâmplă dacă în dig se încastrează un deversor? Trebuie consoli­dat cu beton, sunt necesare stăvilare, sisteme electrice de acţionare şi altele, cum se face la baraje. Cine plăteşte?

Trebuie să ţinem cont, de asemenea, că există diguri şi în amonte de ţara noastră, cum sunt cele din Austria, Germania sau Ungaria. Numai că nimeni nu-şi pune problema să le distrugă, aşa cum se gândeşte acum în România.

Dacă vrem să inundăm fostele incinte mai trebuie avut în vedere că acolo există ferme agricole, că supra­fe­ţele de teren au fost reamenajate, înălţate. Acum ar fi necesare excavări pe zeci de mii de hectare, pentru a coborî cota terenului la cea care a fost cândva. De unde bani? Şi ce o să facem cu materialul rezultat din excavări?

În cazul Siretului, au fost gândite mai multe acumu­lări pe afluenţii săi, tocmai pentru a reţine apa. Nici măcar unul din vechile studii nu a fost pus în aplicare. Deci sunt necesare astfel de lucrări de reţinere a apei pe afluenţi, pentru că numai digul de protecţie nu rezolvă problema.

Riscul unor decizii de forţă majoră Ion Sandu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie

Aş vrea să încep discuţia vorbind despre întrunirea din vară de la Galaţi a Comitetului Naţional al Situaţiilor de Urgenţă. Acolo am fost la un pas să votăm ruperea digului la Cotul Pisicii. Acum discutăm, fără a avansa soluţii concrete. Problema este dacă pe Dunăre există sau nu incinte care să poată fi renaturate, cu pagube minime.

Şi în 2006, după inundaţii, am discutat aici, la ASAS, despre o strategie. Nici atunci nu s-a ajuns la vreo concluzie, pentru că au existat două tabere. Unii doreau să spargă digurile, iar alţii să le consolideze pe cele existente şi să construiască altele noi.

După părerea mea, dacă nu se găseşte o soluţie echilibrată, cu analiză pe incinte, nu ajungem la nimic.

În următorii ani, dacă ţinem cont de schimbările climatice şi de fenomenele severe, este posibil să ne confruntăm cu inundaţii din ce în ce mai mari, din cauza precipitaţiilor enorme.

Eu cred că este mai simplu să construim, din timp, deversoare şi stăvilare, aşa cum am văzut în Belgia, prin care să fie inundate unele incinte prestabilite, decât să fie luate măsuri pripite. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă spărgeam digul la Cotul Pisicii şi inundam cele şapte sate din zonă?

Dacă nu se va ajunge la un compromis între diguri şi zone inundabile, Guvernul – oricare ar fi el – va lua măsuri radicale, fiind forţat de o nouă viitură.

Un lucru este clar: nu se poate compara Dunărea la Budapesta cu Dunărea în Serbia, pentru că afluenţi precum Tisa şi Sava măresc debitul fluviului cu 2.000-3.000 mc/s când plouă mai mult.

(Va urma)
Au consemnat Iosif POP şi Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

Vizualizari: 638



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI