Imprimati articolul

Ciurlanii invadează Bărăganul şi Dobrogea

Aflându-mă într-o călătorie în Dobrogea, pe drumul de la Hârşova la Babadag, m-am umplut din nou de amărăciune, văzând ce extindere mare au luat ciurlanii pe terenurile dobrogene.

Despre ciurlani au scris şi înaintaşii noştri, precum Panait Istrati, am scris şi eu mai recent şi revin cu menţiunea că această buruiană este invazivă şi, dacă nu facem niciun efort să o controlăm, în câţiva ani toate câmpurile dobrogene şi o parte din cele ialomiţene vor fi acoperite de ciurlani.

O cunoştinţă a mea, cu care m-am oprit la un câmp acoperit de ciurlani, văzându-i aşa de înfoiaţi şi pregătiţi să-şi continue dansul ameţitor pe alte sole, îmi zicea că sunt haioşi. Într-adevăr, ciurlanii au forme şi mărimi diferite şi sunt adaptaţi ca în deplasările lor pe câmp să-şi lase seminţele pentru a nu le pieri neamul.

O agrotehnică bizară

Dacă prin anii ’80 se părea că au dispărut ciurlanii, în urma folosirii erbicidelor la diferite culturi şi a cultivării fiecărei palme de pământ, după Revoluţie şi în special după anul 2000 ciurlanii au reapărut, cu contribuţia substanţială a noilor proprietari de pământ, care fie au lăsat terenul necultivat mai mulţi ani, fie nu au folosit erbicide, fie nu ştiu cum poate fi combătută această buruiană.

Astăzi există sole întregi invadate de această buruiană; sunt arături făcute direct pe câmpul infestat cu ciurlani, iar aceştia apar din loc în loc, deoarece nu au fost încorporaţi, ca să nu mai spun că unii s-au oprit în iarnă, duşi de vânt, în diferite bariere ca: pomi, vii, garduri şi chiar parazăpezi, pe care eu le-am denumit acum câţiva ani „paraciurlani“. Acum, la început de primăvară, răul este deja comis: ciurlanii au semănat peste iarnă un număr suficient de seminţe pentru a constitui şi în acest an o problemă deosebit de gravă pentru culturile noastre.

Unii proprietari mai strâng aceşti ciurlani cu diferite greble şi apoi le dau foc, dar în procesul de strângere în brazde nu fac altceva decât să mai semene şi seminţele care au mai rămas în vălătucii de ciurlani. Mai bine ar fi să se mărunţească cu discurile şi apoi să se are.

Ce ar trebui făcut?

Am scris şi în alte ocazii şi susţin şi de această dată că statul trebuie să-i oblige pe proprietari să-şi cultive pământurile sau măcar să le menţină ca ogor negru, chiar dacă subvenţionează această acţiune, limitând în acest mod una dintre sursele de infestare a solelor vecine. De asemenea, se impune o informare mai temeinică a deţinătorilor de pământuri cu privire la posibilităţile de combatere a ciurlanilor şi a altor buruieni prin mijloace agrotehnice şi chimice.

Trebuie să înţelegem că situaţia nu mai poate continua aşa, iar dacă nu ne vom trezi acum să cultivăm cât mai mult din pământul ţării şi să lăsăm anumite suprafeţe muncite în mod premeditat, în curând vom avea la recoltare doar buruieni.

Am auzit şi unele consideraţii, după părerea mea greşite, că nu trebuie să-i obligăm pe deţinătorii de pământ să-l cultive, deoarece unii sunt foarte săraci şi nu au posibilităţi. Statul trebuie să se preocupe să stimuleze asocierea deţinătorilor de suprafeţe mici de pământ, pentru a putea fi lucrate mecanizat şi a fi aduse într-o stare culturală corespunzătoare.

Pentru proprietarii mai mari, care deţin pământul pentru agricultură sau pentru scopuri imobiliare, nu trebuie să existe nicio clemenţă, deoarece pământul trebuie fie să se cultive, fie să se menţină curat de buruieni. Suntem convinşi că numai prin măsuri ferme şi coerente putem ajunge la nivelul ţărilor cu agricultură modernă din Uniunea Europeană din care facem parte.

Dr. Alecsandru Pascu, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe
Agricole şi Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Sişeşti“

֩ Comentarii