Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Ciudăţeniile din lanţul trofic

Pe pământ fiecare vieţuitoare îşi are locul bine stabilit. Este un lanţ trofic în care chiar şi cea mai mică şi neînsemnată fiinţă are un rol important pentru buna desfăşurare a vieţii. În rândurile următoare vom prezenta câteva dintre vieţuitoarele care, uneori, trec neobservate de oameni sau ajung să fie blamate de aceştia.

Rădaşca de pe urmă

În copilărie, mai tot timpul vedeam printre tufele de trandafiri un gândac mare, cu un aspect ciudat. Este vorba despre rădaşca sau Lucanus cervus, aşa cum este cunoscută în lumea ştiinţifică. Această vieţuitoare ciudată, care trăieşte în general în pădurile de stejar, este unul dintre cei mai mari gândaci din Europa, masculii atingând dimensiuni de aproximativ 75 mm. Ceea ce îi deosebeşte pe aceşti gândaci de restul confraţilor lor sunt coarnele roşii, care au o lungime egală cu jumătatea lungimii corpului. Cu aceste coarne, care imită destul de bine forma coarnelor de cerb, sunt dotaţi doar masculii, femelele având, în schimb, un cleşte mai mic cu ajutorul cărui se hrănesc.  În urmă cu ceva vreme, rădaşca putea fi văzută mai tot timpul. Acum, potrivit studiilor, în unele regiuni acest gândac este pe cale de dispariţie. Motivele acestei dispariţii ţin se pare, atât de colecţionarea lor în insectare, dar şi datorită distrugerii habitatelor în care rădaşca îşi trăia existenţa.

Lăcustele, ca o pedeapsă divină

Nişte vieţuitoare mai puţin îndrăgite de oameni sunt lăcustele. Aceste fiinţe blamate au fost aproape dintotdeauna considerate o pedeapsă venită de la divinitate. Când cerul se întuneca de norii de lăcuste, oamenii credeau că este o prevestire a sfârşitului lumii. Însă motivele care stau la baza invaziilor de lăcuste au explicaţii de altă natură. Aceste vieţuitoare trăiesc izolat dar, atunci când după o perioadă îndelungată de secetă revin ploile, din ouăle depuse de lăcuste ies un număr uriaş de larve. Vorbim mai exact despre mii de indivizi pe metru pătrat.

Lăcustele în formă larvară pleacă încă din acest stadiu în căutarea hranei. Coloanele de larve, care numără milioane de membrii, îşi stabilesc un traseu de la care nu se abat nicicum, indiferent de dificultăţile pe care le vor întâlni în drumul lor. Pagubele provocate de aceste vieţuitoare mici, dar imbatabile atunci când sunt în grupuri, ating proporţii foarte mari, putând distruge spre exemplu 20 de hectare de tutun în mai puţin de două minute. Un lucru puţin ştiut despre lăcuste este că uneori se hrănesc şi cu greieri, pe care îi vânează în timpul nopţii.

Autoflagelarea

Potrivit oamenilor de ştiinţă aceste vieţuitoare nu au percepţia durerii. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că uneori lăcustele se devorează singure. Încep prin a-şi mânca picioarele din faţă, apoi corpul. Explicaţia pentru acest lucru nu a fost încă găsită, dar se ştie cu certitudine că nu fac acest lucru din lipsa hranei.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Vizualizari: 1045



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI