Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cine spune că sindicatele nu au putere?

De-a lungul timpului am avut şansa de a cunoaşte oameni remarcabili, care prin foarte multă muncă au reuşit să menţină agricultura, cu bune şi cu rele, la un nivel cel puţin decent.

Din păcate, astăzi eforturile lor nu mai pot asigura continuitatea acestei stări de fapt. Se pare că, indiferent despre care ramură a agriculturii vorbim, ne aflăm, mai degrabă, într-un proces de involuţie decât de dezvoltare. Cel puţin în ceea ce priveşte sectorul zootehnic, din 1989 se resimte atât la nivelul efectivelor, cât şi al producţiei o scădere dramatică. Fermierii, sătui de problemele tot mai grave cu care se confruntă an de an, recurg la măsuri de urgenţă. Atunci când nu mai pot răzbate, ies în stradă pentru a-şi striga nedreptăţile, în timp ce alţii, epuizaţi de această luptă inegală cu autorităţile, abandonează pur şi simplu.

Din discuţiile anterioare avute cu reprezentanţi ai acestora am aflat cât de greu este să răzbeşti într-o ţară în care se impun legi europene, dar care nu are posibilităţi financiare sau logistice reale pentru a le îndeplini. Unul dintre temerarii luptei pentru dreptate şi progres în agricultură este şi domnul Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar. Cu domnia sa am încercat să desluşesc problemele grave cu care se confruntă crescătorii de animale.

Alunecăm uşor pe panta declinului

- Cum apreciaţi dvs. starea actuală a agriculturii, îndeosebi a zootehniei?

- Nici măcar nu putem vorbi despre evoluţie în agricultură, ci mai degrabă de o involuţie. În România se practică o agricultură de subzistenţă, iar zootehnia, poate cel mai important segment al ei, se află în ultimii ani într-o stare de regresie. Nu este o noutate pentru nimeni că produsele zootehnice sunt foarte prost plătite.

Din nefericire, autorităţile responsabile de implementarea unor programe de dezvoltare în agricultură nu au nimic concret de oferit. Dimpotrivă, emit nişte legi fără a se consulta în prealabil cu cei ale căror interese ar trebui să le reprezinte.

- Înţeleg că unul dintre motivele care au stârnit indignarea crescătorilor de animale este Ordinul 111, prin care ANSVSA îi obligă pe micii producători să îşi comercializeze produsele în nişte condiţii imposibil de îndeplinit în momentul de faţă.

- Norma a fost o mostră de neprofesionalism. Ea a fost impusă de nişte specialişti care preiau mecanic nişte reglementări europene, care la noi se potrivesc ca nuca în perete.
Noi am demonstrat, iar ministrul Ilie Sârbu a înţeles că aceste cerinţe sunt dificil de pus în practică într-un timp relativ scurt.

Este nedrept să cerem unui cioban, bunăoară, să-şi sacrifice oile la abator atâta timp cât profitul obţinut de pe urma animalelor nu îi asigură nici măcar posibilitatea de a reinvesti banii câştigaţi.

La fel este şi în cazul obligării acestora să încheie contracte cu salubritatea sau să tragă conducte pentru apă kilometri întregi, până în creierii munţilor. Cât despre etichetare şi ambalare, am fost în capitale europene unde ţăranii vindeau în pieţe fără ca produsele lor să fie ambalate sau etichetate. Erau trecute doar numele şi zona de unde proveneau. Veterinarii noştri se dau mai catolici decât cei occidentali.

Ceea ce vreau eu să spun este că adevărata problemă nu sunt ţăranii care vând în pieţe, ci importurile a tot felul de produse, care de cele mai multe ori nu corespund parametrilor normali.

Să nu punem carul înaintea boilor!

– Este totuşi o normă care se regăseşte în legislaţia europeană iar noi, ca stat membru, trebuie să ne adaptăm regulilor sale...

– Să ne adaptăm, dar nu orbeşte. Şansa de a ne alinia într-adevăr normelor europene stă în implementarea unor programe de investiţii care să ofere producătorilor posibilitatea de a-şi moderniza fermele.

Problema este că nu ne putem aştepta să evoluăm în condiţiile în care subvenţiile acordate de stat, pe lângă faptul că sunt foarte mici ca valoare comparativ cu cele din alte state europene, vin cu foarte mare întârziere. Ca să nu mai vorbim de birurile tot mai mari pe care statul le impune ţăranului român, care oricum este în pierdere.

Semne de mai bine sunt puţine

– Din punctul dvs. de vedere, cum am putea adapta reglementarea europeană fără să supărăm Bruxellul? Să ne referim, de pildă, la comercializarea produselor.

– Respectând esenţa acestora şi înlăturând tot ce nu este bun în practica actuală. Din păcate, noi ne facem că suntem exigenţi, dar în realitate suntem mânaţi de anumite interese de grup ori stăm prost la capitolul profesionalism.

– Cum vedeţi înlăturarea răului?

– Este nevoie în primul rând de o politică agricolă clară, fără ambiguităţi. În lipsa ei, agricultura nu poate deveni eficientă. Experimentele guvernanţilor, mandat după mandat, aproape că au adus agricultura în pragul falimentului. Un element primordial este fireşte nivelul de investiţii, dar în egală măsură şi modul de gestionare a banilor.

Fără programe de investiţii şi implicarea concretă a statului nu vom putea beneficia de fondurile europene şi avem toate şansele să asistăm la un colaps social în mediul rural.
Suntem ca o armată disciplinată ce nu va renunţa la luptă.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2009

Vizualizari: 708



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI