Imprimati articolul

Cine manipulează economia mondială

Privind lumea ca lume şi nu odată rătăcit printre oameni iau seama la mersul vremurilor şi înţeleg că, în pofida convingerilor generale, istoria s-a cam înţepenit.

Socialismul de care ne credeam eliberaţi stăruie încă precum o pecingine, chiar mai abitir acolo unde nu te-ai aştepta.

Instrumentul lui de influenţă – banii.

Aşa se face că declanşarea crizei mondiale prin care continuăm să ne preumblăm nu este în fapt decât rezultanta acţiunilor concentrate ale marilor instituţii financiare mondiale.
Între acestea Banca Centrală Americană dă, se înţelege şi de ce, tonul.

Deţinătoare a unor rezerve incontestabile, asemeni comisarilor sovietici de odinioară, manipulează economia fixând preţul banilor, în acest fel asumându-şi rolul de unic controlor al preţurilor.

Cu câţiva ani în urmă acest control se producea pe termen scurt, mai ales în momentele dificile.

Odată cu explozia crizei mondiale, controlul s-a extins pe perioade îndelungate, planificarea costului banilor fiind asumată ca un drept legitim.

Aceeaşi tehnică, de „planificator central“, o foloseşte şi pe piaţa ipotecară, subvenţionând practic imobiliarele.

De ce vă spun toate acestea aici şi acum?

Pentru a înţelege mai bine de ce şi cât va dura criza pe seama căreia se pun toate relele şi neputinţele noastre, în realitate fenomenul economic fiind unul controlat de marile finanţe.

În acest context, se înţelege iarăşi, nici Europa nu putea rămâne în afara jocului.
Aici, realităţile sunt şi mai crunte, accentuate de sincopele zonei euro.

Tehnicile ori, altfel spus, soluţiile supravieţuirii nu diferă prea mult, în concepţia monopolurilor financiare.

FMI-ul, de pildă, promovează creşterea poverilor fiscale aplicate populaţiei împotriva regulilor pieţei libere, intervenind brutal în politica ţărilor implicate.

Nu în ultimul rând, fondul practică devalorizarea monedelor naţionale frânând, se înţelege, relansarea unor economii şi aşa în suferinţă.

Ungaria a parcurs o asemenea experienţă, secându-şi până la pieire economia, în vreme ce, doar un exemplu, Irlanda a refuzat orice amestec al fondului în cadrul fiscal autohton.

Ce se întâmplă cu România?

În pofida părerilor contradictorii, se apreciază că actuala criză a mai trezit-o la realitate.
S-a diminuat aşadar capitalul exportat, s-a menţinut stabilitatea sistemului bancar.

Cu ce preţ?

Dobânzi sporite la creditele acordate, îngheţarea acordării de credite ori birocratizarea excesivă a actului creditării.

Comisioanele de tot felul, şi ele în creştere, agresează intenţia agenţilor economici de a se împrumuta ori falimentează în lanţ mai cu seamă investitorii mici şi mijlocii.

În România banii au devenit o marfă scumpă ori foarte scumpă în condiţiile devalorizării leului şi creşterii artificiale a preţului coşului zilnic.

În ceea ce priveşte ruralul, acesta a rămas în afara circuitului economic natural, fiind exclus de pe piaţa de desfacere şi consum.

Chiar în anii agricoli benefici, precum 2011, produsele autohtone n-au putut ţine piept pe piaţă imposturilor, pustiitoare de subvenţii grase din partea statelor participante la schimbul european de mărfuri.

O oarecare îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene s-a produs pe fondul diferenţierii subvenţiilor în defavoarea fermierilor români.

Birocratizarea sistemului de aprobare a creditării din fonduri UE a pus la zid România, care, în condiţii de cotizare egale, beneficiază de fonduri într-un raport net negativ.

Există, în condiţiile în care deficienţele nu sunt remediate, pericolul pierderii de peste zece miliarde de euro, cunoscut fiind faptul că restanţierilor în absorbţia de fonduri li se anulează în totalitate acest drept.

Şi aceasta în condiţiile în care finanţarea europeană ar trebui să fie principala resursă, principalul instrument de finanţare naţională.

Oricum – o concluzie se impune.

Ne lipseşte, ca stat, un program coerent de dezvoltare în absenţa căruia ţara, economia naţională continuă să orbecăie.

Bezna tunelului în care ne aflăm e mult prea densă pentru a ne lăsa să vedem dacă aceasta va fi luminiţa ieşirii din labirint.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2012

֩ Comentarii