Cetatea Saschiz, măcinată de vremuri şi nepăsare

Soarele era pregătit să se stingă în umbra dealurilor împădurite, când privirea mea a zărit silueta încă impunătoare a unei cetăţi. În culoarea violetă a asfinţitului, imaginea ei fascinantă avea puterea de a da frâu liber imaginaţiei şi de a te transpune într-o vreme când sunetul înfiorător al săbiilor încleştate în luptă era un imn al libertăţii sau supunerii.

Aşezată în vârful unui deal, Cetatea Ţărănească Saschiz, căci despre ea este vorba, îşi înălţa semeţ zidurile roase de cariile timpului, veghind cutezătoare la liniştea satului. Fermecată de apariţia ei misterioasă, am hotărât să mă abat de la drumul meu şi să calc pe urmele vechilor saşi.

Aşa am ajuns, îndrumată de câţiva săteni, să pornesc pe drumul anevoios care ducea spre vârful dealului unde a fost clădită cetatea. Este drept că nu a fost aşezată pe crestele prăpăstioase ale vreunui munte greu de escaladat, dar drumul către porţile ei este anevoios şi nu te lasă să-ţi tragi sufletul, după cum ar spune omul simplu. Închipuiţi-vă cât de greu trebuie să fi fost pentru oastele de cotropitori înarmaţi până în dinţi şi acoperiţi de zalele metalice ale armurilor să urce spre zidurile ei groase.

Pe măsură ce mă apropiam de cetate, satul asupra căruia veghează mi se dezvăluia din ce în ce mai clar. Privind această panoramă armonioasă, am înţeles că din turnurile ei de veghe nu ar fi scăpat privirii nicio iscoadă. Însă, departe de fi doar o plimbare pitorească, călătoria în care urma să desluşesc tainele cetăţii m-a împins să bat la porţile istoriei.

Primele cuvinte despre acest monument istoric le-am aflat chiar de la un sătean pe care l-am întâlnit în drumul meu. Povestea ei spusă de un om atât de simplu a fost fascinantă. Departe de a fi o legendă plăsmuită şi îmbogăţită din generaţie în generaţie, fiecare cuvânt spus de sătean s-a regăsit în paginile istoriei.

Din câte am aflat, Cetatea Ţărănească datează încă din epoca medievală. În acele vremuri zbuciumate, invaziile de cotropitori erau un lucru obişnuit, iar satele erau adesea trecute prin foc şi sabie. Pentru a se putea apăra de atacurile vrăjmaşilor, sătenii erau nevoiţi să ridice tot felul de fortificaţii de apărare. Aşa a fost clădită şi cetatea despre care vă spuneam.

Departe de a fi fortăreaţa de odinioară, rămăşiţele ei încă mai emană atmosfera acelor vremuri zbuciumate. Ajuns în spatele zidurilor, aproape că poţi auzi sunetul asurzitor al tulnicelor ce prevesteau nenorocirea şi paşii apăsaţi ai sătenilor pregătiţi de luptă. La atât timp de la zidire, cetatea, sau mai bine spus ce a mai rămas din ea, încă mai vibrează.

Din nefericire, secolele care au trecut peste ea i-au distorsionat imaginea. Astăzi, pereţii înalţi de aproape nouă metri sunt suport pentru plantele agăţătoare. În locurile în care aceştia s-au prăbuşit se vede cu cât meşteşug au fost ridicaţi. Dacă nu ai privi atent ai fi înclinat să crezi că pietrele de râu din care au fost ridicaţi sunt mai degrabă ţesute decât zidite.

În afară de pereţii cetăţii nu a mai rămas nimic. Curtea interioară este acum o oază de verdeaţă, iar singurul lucru care mai aminteşte de rolul acestei bătrâne cetăţi este un puţ adânc de 65 de metri. Din câte am aflat, acesta se prelungeşte cu nişte tuneluri subterane ce au ieşire în centrul comunei şi reprezenta o portiţă de scăpare pentru oamenii din cetate dacă aceasta avea să cadă sub asediul prădătorilor.

În jurul anului 1347, oamenii din comuna Saschiz şi din alte şase comune apropiate au pus piatra de temelie a locului unde aveau să îşi găsească apărarea în faţa asupritorilor. Astăzi, la atâta amar de vreme de la construirea cetăţii, unul dintre pereţii rămaşi drepţi în faţa vremurilor crunte poartă, asemeni unui proscris, data clădirii ei.

Dincolo de toate aceste relatări istorice, trebuie să ştiţi că o plimbare la Cetatea Ţărănească Saschiz este ca o evadare din cotidian şi un prilej de a vă întoarce în timp.

Păcat că, sub asediul necruţător al timpului, pe zidurile obosite ale cetăţii au încolţit germenii nepăsării. Curiozitatea m-a împins să aflu ce soartă s-a pregătit pentru această emblemă valoroasă a epocii medievale. Întrucât rămăşiţele ei sunt supuse necontenit degradării, am discutat cu autorităţile locale pentru a afla ce lucrări de conservare se fac pentru a păstra acest monument istoric.

Veştile au fost îmbucurătoare şi asta pentru că, potrivit edililor comunei, aceştia au intenţia de a introduce în lanţul turistic şi Cetatea Ţărănească. Conştienţi de valoarea ei istorică incontestabilă, au întocmit un proiect prin care se urmăreşte restaurarea ei. Ce-i drept, până acum nu au reuşit încă să găsească o sursă financiară care să poată susţine un astfel de proiect dar, ca de fiecare dată, speranţa moare ultima.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu