Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule... Mircea BOTEZ?

O viaţă întreagă, dr. ing. Mircea BOTEZ s-a remarcat şi se remarcă, pe lângă o activitate profesională prodigioasă, prin calităţi umane deosebite: onestitate, modestie, bunătate şi eleganţă, manifestate în relaţiile cu toţi colegii, indiferent de vârstă şi funcţia pe care o deţin.

Toate acestea au fost subliniate la sărbătorirea nonagenarului din Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti“ din 10 septembrie 2009.

Caisul – pomul căruia i-a dăruit rodnicia

S-a născut la 15 august 1919, în comuna Buceşti, judeţul Tecuci (astăzi Galaţi), ca fiu al agronomului Mihai Botez şi al Sevastiţei (născută Petică). A absolvit Facultatea de Agronomie din Bucureşti (1944), după care a lucrat într-o serie de unităţi cu profil oarecum diferit, amplasate pe un larg areal geografic, ceea ce i-a oferit posibilitatea să cunoască bine o serie de aspecte ale agriculturii şi horticulturii româneşti. Şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Stabilirea sortimentului de cais în partea de sud a ţării“, obţinând titlul de Doctor în agronomie (1980).

A lucrat alături de mari personalităţi ale pomiculturii româneşti precum prof. Nicolae Constantinescu, acad. Th. Bordeianu, prof. Nicolae Ştefan, prof. Vasile Sonea, dr. doc. Constantin Ioniţă, dr. doc. Vasile Cociu şi alţii.

Pe parcursul întregii sale activităţi s-a remarcat ca un desăvârşit organizator, îndeosebi în calitatea sa de director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni (1967 – 1977).

Convertirea spre arbuştii fructiferi

În a doua fază a activităţii sale de cercetare desfă­şurată la Piteşti-Mărăcineni, atât ca director ştiinţific, cât şi ca şef de laborator, a format – cu o deosebită compe­tenţă – un colectiv larg, dar în acelaşi timp foarte valoros, de cercetători care au activat atât în centrala Institutului, dar şi la aproape toate staţiunile de cercetare din pomicultură. Cu acest colectiv a abordat un vast program de cercetare pe următoarele direcţii principale:

- organizarea colecţiilor şi a culturilor de concurs la căpşun şi arbuşti fructiferi;

- introducerea în cultură a unor specii de arbuşti fructiferi mai puţin cunoscute (cătina, socul, murul cu şi fără spini, măceşul, trandafirul de dulceaţă şi altele);

- perfecţionarea metodelor clasice de înmulţire a arbuştilor, cât şi introducerea şi îmbunătăţirea unor metode moderne de micropropagare in vitro şi in vivo a unor soiuri valoroase de arbuşti şi căpşun, cu randa­mente mari la înmulţire;

- precizarea parametrilor unor secvenţe tehnologice de bază pentru cultura arbuştilor fructiferi, precum stabilirea formelor de conducere, a sistemelor de tăiere, a sistemelor de întreţinere şi fertilizare a solului etc.;

- încercarea, alături de Laboratorul de Mecanizare, a unei serii de utilaje cu gabarit redus, pentru lucrările solului şi recoltarea mecanizată a fructelor.

O parte din această activitate remarcabilă a fost mate­riali­zată prin publicarea, singur sau în colaborare, a peste 95 de lucrări ştiinţifice, cărţi, broşuri şi articole de îndru­mare tehnică etc. Toate aceste realizări au stat la baza fundamentării şi realizării vastului program naţional de plantare a căpşunului şi arbuştilor fructiferi din România.

Teodor Marian
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii