Cartoful este totuşi a doua pâine > REVISTA LUMEA SATULUI

În vreme ce noi îl consideram de mult cea de-a doua pâine a ţării, alţii au realizat abia acum că, în condiţiile crizei mondiale de alimente, cartoful poate deveni şi mai mult. El a primit în 2008, an închinat cartofului, denumirea de „comoara ascunsă“, mulţi apreciindu-l drept „materia primă a viitorului“ care va ajuta la progresul economic al omenirii.

Din păcate, cartofului românesc nu-i este deloc bine. Deşi producătorii noştri fac eforturi extraordinare de a cuceri piaţa autohtonă, el este sufocat de concurenţa neloială venită dinspre Egipt, Grecia sau Polonia. Şi mai grav este faptul că străinii sunt susţinuţi de grupuri de interese din interiorul ţării, în special din sfera comerţului.

În mod normal, ar trebui să fim a doua putere din Europa, dar excedentul de suprafaţă pe care îl avem în faţa nemţilor este anulat de randamentul scăzut. Din acest punct de vedere suntem chiar ultimii din Europa. Oricum, producţia totală pe care o obţinem ar fi suficientă pentru a acoperi consumul intern.

Cu toate astea, an de an în ţara noastră au loc importuri masive de cartof. Producătorii susţin că străinii au o strategie agresivă de pătrundere pe pieţele româneşti, avantajul lor constituindu-l nu calitatea, ci preţul mai mic, rezultat ca urmare a unei finanţări substanţiale a statului din care provin aceste importuri.

În ţara noastră, din totalul suprafeţei cultivate, cartoful ocupă locul trei, cu 3,2%, după cereale – 62% şi plante oleaginoase –15%.

În materie de cartof, România a atins maximul istoric la mijlocul deceniului ’80-’90, când a cultivat aproape 400.000 ha, obţinând o producţie anuală cuprinsă între 6 şi 8 milioane de tone.

Ca suprafaţă cultivată, ţara noastră se luptă pentru locul doi în Europa alături de Germania, ambele cultivând circa 280 mii de ha. Pe primul loc în ceea ce priveşte suprafaţa se află Polonia, cu aproape 600 mii de ha. Însă producţiile obţinute în România ating cu greu o medie de 15 t/ha, în vreme ce nemţii obţin peste 40 t/ha.

Principalii factori limitativi în cultura cartofului din România sunt fărâmiţarea excesivă a suprafeţelor, nivelul tehnic adesea rudimentar, mărimea redusă a exploataţilor agricole, dar mai ales calitatea slabă a materialului săditor dată de utilizarea soiurilor din import sensibile la degenerarea virotică. La toate acestea se adaugă condiţiile climatice din ultimii ani care nu au ţinut nici ele cu această cultură, având în vedere că stresul termic poate reduce cu 30-40% producţia la cartof.

La ora actuală, pe piaţa românească se găsesc peste 400 de soiuri de cartof, din care marea majoritate o reprezintă cele aduse din afară, multe dintre acestea nefiind adaptate condiţiilor climatice de aici. Cât despre cercetătorii români, aceştia fac mai mult decât este omeneşte posibil. Ei încearcă din răsputeri să obţină soiuri competitive adaptate la condiţiile climatice din România.

Asta în condiţiile în care din 1998 statul român nu a mai alocat niciun leu pentru ştiinţa cartofului. Oricum, astăzi este mai bine decât acum 5-6 ani, când noile soiuri create puteau fi ţinute într-un singur coş, în vreme ce numai anul acesta la Staţiunea de la Tg. Secuiesc au fost omologate 4 noi soiuri. Fapt este că, la momentul de faţă, sub 14% din suprafaţa cultivată este ocupată cu soiuri româneşti.

La momentul de faţă, prima şi cea mai importantă problemă este reabilitarea zonelor închise pentru producerea cartofului de sămânţă, care la noi se găsesc în judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Suceava. Acesta este principalul obiectiv în strategia cartofului, care îşi propune finalizarea proiectului Sectorial PS221 (2006-2010) cu sprijinul financiar al MAPDR, ce urmăreşte stabilirea criteriilor de reorganizare a zonelor închise la cartof prin stabilirea de microzone.

Un al doilea obiectiv îl reprezintă elaborarea unui program naţional de producere a cartofului pentru sămânţă, în care cel puţin 25% din soiurile recomandate să fie româneşti.
În prezent sunt luate măsuri privind nominalizarea agenţilor economici care vor produce Prebază şi Bază.

La stadiul de intenţii se află şi înfiinţarea unor unităţi de preluare a producţiei de la producătorii individuali, precum şi a unor forme asociative implicate în mecanismele de funcţionare a pieţei cartofului. Strategia ministerului privind relansarea acestei culturi are drept ţintă anul 2013, când suprafaţa totală trebuie să scadă la 200 mii de ha, iar producţiile să crească la 23 t/ha.

Între 2001 şi 2009, în România au fost create 30 de soiuri româneşti, dintre care cele mai apreciate sunt Transilvania, Luiza, Dumbrava, Amicii, Magic, Speranţa. Ele se alătură celor mai cultivate soiuri autohtone, printre care se numără Roclas, Christian, Redsec, Suceviţa, toate obţinute înainte de 2000.

Date statistice furnizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu