Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Canada, văzută... nu doar din autocar (I)

Mi-a fost dat să văd Canada în această vară, mai bine zis două provincii ale acestei ţări uriaşe, a doua în lume după Rusia ca suprafaţă. Este vorba de provinciile Ontario şi Quebec. Lunile iulie şi august au fost în acest an foarte călduroase, chiar neaşteptat de „fierbinţi“ pentru America de Nord. S-au montat climatizoare în ferestrele multor case, lucru cu totul surprinzător pentru locuitorii Montrealului, semn că încălzirea globală nu este deloc o poveste nici pentru locuitorii ţinuturilor nordice. Se înregistrau, în unele zile, chiar +35° sau 39°C, lucru cu totul nefiresc şi, mai ales, greu de suportat fizic, într-o zonă unde temperatura lunilor de vară n-ar trebui să depăşească 24° sau 25°C.

La începutul lunii august am părăsit Montrealul, plecând spre cascada Niagara. În drum am avut minunatul prilej de a vedea Canada  cea adevărată, cu câmpiile ei mănoase, cu terenurile agricole, cu fermele din preeriile cu ierburi înalte și păduri tinere ale acestui imens teritoriu. Îmi doream să văd ce culturi predomină, cum arată ele și ce fac fermierii din Canada pe câmp, în plin sezon agricol.

Peste tot o vegetație tânără, cu arbori de esențe diferite laolaltă, într-o îmbrățișare ce mi se părea oarecum nefirească; arțari, arini, ulmi, stejari negri, dar şi mesteceni, pini, tuia, cedri și brazi albi de o frumusețe nepământeană. Un relief formidabil, cu pământuri specifice zonei de șes, presărate cu ierburi înalte de un verde crud, de invidiat. Am întâlnit apoi mai multe mlaştini ce mi-au confirmat bănuiala. Mulți copaci aveau trunchiurile putrezite și stăteau prăbușiți peste luciul micilor iazuri. Mi-am imaginat imediat că acolo, în mlaștini, sunt vestitele cetăți subacvatice ale castorilor, animalul atât de iubit în Canada și principala delicatesă la mesele indienilor din rezervații.

Porumbul nostru e mai gustos

Deși peisajele cu arbori se derulau vertiginos, am remarcat un arbust ornamental, oțetar am înțeles că îi spun canadienii, care inundă pur și simplu lizierele pădurilor și marginile autostrăzii, arbore pitic, existent şi pe la noi. Cei mai dragi îmi erau tisele, cedrii şi brazii albi de o frumusețe extraordinară.

Din loc în loc, pădurile tinere erau sparte pe spații mai mari sau mai mici de sole imense ocupate cu păşuni sau cultivate cu porumb. Dar nu orice porumb. N-am reuşit să aflu ce hibrid era, dar m-a frapat faptul că era semănat extrem de des. Am cumpărat porumb de fiert de la piața de legume și fructe cu știuletele nu prea mare, dar atât de dulce la gust încât nu l-am putut consuma.

Canadienii spun despre noi, europenii, că  mâncăm porumb furajer. Ce să zic, mie îmi place mai mult al nostru, așa furajer cum este. Chestiune de gust. Am mai văzut apoi lanuri de cartofi, de soia și de sfeclă. Grâul se recoltase, erau multe miriști. Legume n-am prea văzut și nici animale în stabulație liberă. Ici colo, pe niște pășuni cu iarbă grasă și deasă erau câteva vaci de rasă și viței, câteva oițe de alte rase, mai mari, lăsate pe câmp, dar cu niște garduri electrice. Încolo, spații imense, cu ferme extrem de rare, cu căsuțe micuțe și cochete confecționate din lemn, fără garduri, curți și acareturi ca la noi, doar cu un imens hambar sferic din tablă lucioasă, în care intra și tractorul sau combina.

Peste tot gazon, peluze proaspăt cosite, flori multe atârnate la ferestre și pe te miri unde, garaje, autoturisme sau camionete parcate lângă casă. N-am văzut nicăieri țărani pe câmp, decât ici colo câte un tractor. Spațiul rural imens părea pustiu, că aproape îmi era dor să văd oameni. Am văzut multe parcele defrișate de vegetație forestieră, locuri unde se construiau case sau se introduceau în circuit terenuri agricole. Așa mi s-a părut și lucrul acesta m-a dus cu gândul la lipsa de terenuri agricole necesare cultivării cerealelor.

Oricum tarlalele erau impecabil aliniate, bine lucrate, însemnate la margini cu un fel de indicatoare. Nu departe de Toronto am văzut şi plantaţii de vii splendide, bine lucrate, cu panouri mari și reclame ce se vedeau de departe.

Peste tot erau indicatoare rutiere privind pericolul animalelor sălbatice, mai ales al cerbilor caribu și elanilor pe care i-ai putea întâlni oricând pe autostradă, semn că zona era bogată. Mai peste tot însă erau montate echipamente speciale în zona pădurilor, menite să îndepărteze animalele sălbatice.

Continuare în numărul următor.

Maria Şerban Silivaş
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011

Vizualizari: 720



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI