Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Calitatea grâului, motiv de discordie

Pentru că în cele mai multe zone din ţară a început recoltarea grâului, am luat legătura cu câţiva fermieri pentru a vedea ce părere au despre afirmaţiile făcute de morari, cum că din cauza ploilor căzute în ultima vreme bobul de grâu se strică în spic. Întrebarea a fost una simplă: chiar este deteriorat bobul în spic sau el se degradează în laboratoarele angrosiştilor?

Titus Stoicescu, SC Agrosport Braniştea, judeţul Giurgiu

Dumnealui este de părere că nu există interes pentru grâul românesc. A cultivat anul acesta 100 ha de grâu. Din valorificarea producţiei de circa 3.500-3.800 kg/ha vrea să-şi plătească, în primul rând, datoriile către firmele care îl subvenţionează şi care, în funcţie de calitate, îi oferă preţul pe care îl vor ele.

„Cei care achiziţionează grâu vor doar să-l ia cât mai ieftin şi au găsit acum momentul, pe fondul acestor ploi, care le dau prilejul să afirme: ba că s-a spălat glutenul, ba că s-a înnegrit bobul de grâu. Interesul lor este să ofere un preţ cât mai mic, să bage ei conservanţi şi să scoată pâinea astfel încât să câştige cât mai mult. Este doar o afacere din care unii nu câştigă nimic pentru că alţii iau tot. Şi asta se întâmplă pentru că nu intervine nimeni în stabilirea preţului.

Au mai fost şi în alţi ani ploi în care pâinea era bună, deşi inginerii erau aceiaşi de acum. Din păcate, vor să aducă din afară cât mai mult.“

Ion Alexandru, SC Agromixt Buciumeni, judeţul Călăraşi

Dumnealui crede că anul acesta ambele variante sunt la fel de adevărate. Aşa se face că, pe fondul secetei aprige, dar şi a ploilor din ultima vreme, grâul nu întruneşte indicii de calitate, dar nici speculanţii nu ratează momentul.

„Anul acesta, într-adevăr, ploile au produs pagube deosebite cel puţin la noi în zonă. Am avut în planul de cultură 1.500 ha de grâu, din care am apucat să livrez 200 tone cu indici de calitate pentru panificaţie. Restul a fost recoltat după ploi şi putem spune că e grâu furajer pentru că a atins deja limita de 70-72 kg de greutate hectolitrică, iar sub 70 la noi în ţară nu-l mai ia nimeni. De la bun început a fost secetă aici în zonă şi dacă anii trecuţi se livra la o greutate hectolitrică de 85- 87 în medie, anul acesta am pornit direct de la 75 kg pe greutate.

Şi celălalt aspect este foarte adevărat pentru că mulţi vin şi iau de la mine grâu mai slab calitativ ca să poată primi la negru, din alte părţi, grâu cu indici buni de panificaţie.“

Gheorghe Tuzu, SC Agroglobal SA, judeţul Buzău

Al treilea fermier interpelat este printre cei care nu au probleme cu calitatea şi nici cu valorificarea pentru că a aplicat o tehnologie corespunzătoare, acordând o importanţă deosebită atacului de ploşniţă.

„Ce pot să spun este că în ţară sunt zone şi zone. Acolo unde a plouat mult în ultima vreme grâul s-a degradat. În plus, mai e o problemă: anul acesta, în zona Buzăului ne-am confruntat cu un atac puternic de ploşniţă, care nu a fost combătut pentru că statul a dat substanţa, dar nu a mai dat bani şi pentru manoperă. Ploşniţa, care dă o deformare mare, cel puţin la grâu, a venit pe un fond de secetă excesivă şi a avut o dezvoltare foarte rapidă.

Societatea noastră nu are probleme cu deformarea şi nici cu glutenul pentru că am făcut tratamente avio. Dar în zonă sunt şi fermieri mari care au probleme pentru că nu au dat importanţă acestui dăunător.

Nu avem necazuri cu înnegritul în spic, dar dacă va mai veni un val de ploi probabil că vor începe să apară. Pentru moment îl depozităm în capa­cită­ţile proprii deoarece preţul de valorificare este foarte mic, deşi grâu pentru panificaţie va fi foarte puţin anul acesta.“

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.15, 1-15 AUGUST 2009

Vizualizari: 1304



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI