Călător pe urmele dacilor şi romanilor

Coamele Retezatului sunt albe, iar pe creste este ceaţă densă, semn că a venit, iarna. Doar arar mai întâlneşti picior de om. Şi pe mine mă bântuie dorinţa să vizitez, ca pe vremea copilăriei, Sarmizegetusa...

Când dau, în buza drumului, de un bărbat mai mult ajuns la vârsta senectuţii decât între două vârste, îl întreb din prima – ce să mai pierd timpul? – unde e locul pentru care am bătut atâta pustiu de cale. „Ce Sarmizegetusă căutaţi? mă întreabă morocănos, de ai zice că se teme, din înfăţişarea şi vorbele mele, că am venit după aurul dacilor. Că sunt două... Aia a dacilor sau aia a romanilor?“

Sunt încurcată – la orele de istorie din şcoală nu ne spusese nimeni că sunt două Sarmizegetusa şi am crezut mereu că Ulpia Traiana şi Regia sunt una şi aceeaşi, amplasate în acelaşi loc, ridicate doar la momente diferite, de oameni diferiţi – şi omul, parcă mai prietenos, mă lămureşte: „Cea a romanilor e colea, sunteţi în apropiere, aialaltă, a dacilor, e mai încolo, la vreo 40 de kilometri, la Grădiştea Muncelului. Dacă vă duceţi pe acolo, dacă luaţi muntele la pas, să aveţi grijă! Vă interesează ceva kosoni? (kosonii sunt monede dacice cu greutatea puţin peste 8 grame.) Nu mai e, domn’le, aur ca pe vremea dacilor, ca să migreze toată lumea pe aici...“

Ei, ce spuneam? Interlocutorul meu se teme că mă aduce pe aici gândul misterioaselor, găsitelor şi negăsitelor comori ale lui Decebal. Îl îmbii cu oarece „mahorcă“ – ţin ţigările special în maşină, deşi nu fumez, ca să dezlege, pe unde mai ajung, limbile înţelenite ale localnicilor – şi un linţoliu pământiu ne acoperă de îndată pe amândoi, pe bătrânul mohorât ca vremea de început de iarnă, şi pe mine, călătorul chemat pe aceste meleaguri de sângele clocotitor al dacilor şi al romanilor.

Al dacilor sau al romanilor? Rămânem în picioare lângă maşină – nu e chip să stai la taifas, căci lapoviţa devine temătoare – şi omul îmi spune: „Cele două cetăţi, a romanilor şi a dacilor, sunt, chiar dacă a trecut timpul şi a curs istoria, diferite. Aşa au fost acum două mii de ani, aşa sunt şi azi. Într-un loc trăiesc mai degrabă urmaşii romanilor, în celălalt ai dacilor. Primii sunt mai emancipaţi, mai avangardişti, mai ieşiţi în lume, mai veseli. Ceilalţi, mai dârzi, mai puternici, mai fermi, dar trişti. Eu nu ştiu de care aparţin. Din care mă trag mai abitir. Căci m-a înghiţit multă vreme, ca pe toţi cei din generaţia mea, care am plecat de la vatra părintească.

Am trăit în Deva până am ieşit la pensie şi nu m-am întors decât de puţin timp la sat. Şi nici măcar într-al meu, ci în al nevestei. Am lăsat băiatul în apartamentul din Deva, că n-are cu ce să-şi cumpere casă. Se spune că noi ne diferenţiem unii de alţii, vorbesc de daci şi de romani, şi prin lobul urechii. Dacă e lipit de cap, eşti roman, dacă nu, eşti dac. Sau invers.

Aşa îmi spunea mie tata-mare, când eram copil şi îmi povestea despre daci şi romani. Ştiţi care e baiul? Că multă vreme oamenii nici n-au ştiut ce înseamnă toate ruinele de pe aici, nici de ce găsesc prin curţi, la o simplă săpare de cartofi, cioburi şi monede. Multe cioburi şi multe monede. Unii kosoni de-ai dacilor. Doar de vreo două sute de ani, şi mai abitir după Revoluţie, s-a vorbit despre daci şi romani“.

Povestea spusă agale, molcom, dar clar, cursiv, „la botul calului“, în fum înecăcios de ţigară, m-a făcut să înţeleg că ambele vestigii istorice, şi Regia şi Ulpia Traiana, trebuie neapărat vizitate. În numărul de azi, absolut aleatoriu, să vorbim despre Ulpia Traiana Sarmizegetusa...

Cu toată bunăvoinţa de care sunt în stare, nu descopăr la faţa locului decât un maldăr alandala de pietre, ierburi sălbatice, resturi menajere, aş zice, fără să fiu maliţioasă, un dezastru... Ulpia Traiana Dacica Metropolis, cică... Asta?! De aici ne tragem noi, românii? Aici ne sunt rădăcinile? Aici a început să se scrie legenda unui popor? Uite, acesta ar fi fost amfiteatrul...

Acum două mii de ani, cu siguranţă plin de legionari, gladiatori, târgoveţi. De fast şi lumină. De putere şi glorie. Nişte pietre doar la momentul ăsta. Lăsate de izbelişte. Singure. Părăsite. Acoperite de pungi de plastic, aruncate alandala, de coji de cartofi, de resturi de ierburi năuce. Mai încolo, ar fi fost templele, forul, fântânile...

Cu siguranţă, dacă întrebi autorităţile locului despre cum este umilită, la scenă deschisă, istoria, afirmă că nu sunt bani ca să schimbe ceva, dar parcă, aşa, la prima vedere, indiferenţa umană e mai mare ca lipsa fondurilor. Oare pe aici era drumul pavat cu marmură neagră, care ducea la Roma? Oare pe aici se plimbau mai-marii Imperiului Roman şi ai lumii, acum două mii de ani?

Oare carele şi coifurile legionarilor pe aici se aliniau pentru inspecţie? Oare pe aici s-a scos din Dacia imensitatea de kilograme de aur? Aici oare, la aceste ruine, să fi făcut romanii o aşezare prosperă, după modelul şi tipicul Romei? Căci Ulpia Traiana Sarmizegetusa este singurul oraş dacic făcut după sistemele urbane romane şi după regulile lor religioase. Dacă Jupiter, zeul suprem al romanilor la momentul întemeierii oraşului, n-ar fi fost de acord cu locul, Sarmizegetusa nu ar fi existat aici.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa nu se află, ca Sarmizegetusa Regia, în evidenţele UNESCO. Nici Ministerul Culturii nu a alocat prea multe fonduri la Ulpia Traiana. Autorităţile locale şi judeţene nu s-au spetit nici ele cu implicarea. Şi, ce nu au putut să facă de-a lungul timpului cotropitorii, de toate felurile, a făcut azi mâna omului. Urmaşul Romei, adică...

S-a furat de la vechiul oraş tot ce se putea fura. S-a distrus masiv. Din neştiinţă sau din răutate. Dar, deşi săpăturile se fac de peste 120 de ani în perimetrul Sarmizegetusei romane, nici măcar 15% din ceea ce a fost acum două mii de ani aici nu s-a descoperit! După cum spun arheologii, din colonia de aproape 40 de hectare nu s-a scos la iveală decât centrul.

Arheologii ardeleni fac eforturi imense pentru a reda trecutul prezentului. Dar ei au fonduri infime să facă asta. Şi istoria neamului nostru încă zace sub glia nepăsării şi a indiferenţei. Ca tacâmul să fie complet, sătenii au primit terenuri agricole taman în locul vechiului oraş al romanilor. Ţăranii au pus porumb şi cartofi peste vestigiile înaintaşilor. Trebuiau să mănânce şi ei... Mai ales că mulţi n-au voie să-şi sape, ca oamenii, beciuri, nici să construiască ceva acareturi în aria propriilor gospodării. Pentru care deţin acte în regulă... Vecinătatea cu oraşul romanilor nu le ţine de foame localnicilor de la Sarmizegetusa. Nu ştiu, nu înţeleg de ce nu ne respectăm noi, românii, urmaşi ai romanilor, trecutul.

Mă întreb ce a făcut ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu? Printre simfonii şi cvartete, nu s-o fi gândit niciodată să aloce timp, măcar timp pentru început, uneia dintre cele mai importante pagini de istorie a românilor? Indubitabil, Imperiul Roman cu ale sale fastuoase deschideri, a apus pentru totdeauna. Ruinele de la Ulpia Traiana ar vorbi despre ce a fost, dacă ar avea gură... Dacă ar fi puse în valoare. Dar nu sunt... Din păcate...

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu