Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Călăreţul de pe coama dealului

La părinţi era al şaptelea copil. Anii de dinaintea şcolii i-a petrecut mai mult cu fraţii şi surorile. Tata şi mama, de dimineaţă până seara târziu, erau la muncă în kolhoz. Nu le-a fost uşor să întreţină o casă de copii unul mai mic decât altul...

Amintiri nostalgice

Nicolae îşi deapănă firul amintirilor şi în faţa ochilor i se perindă tablourile copilăriei cu păţaniile nevinovate demult apuse. Parcă mai ieri se zbenguia cu frăţiorii mai mari pe coclaurile din preajma satului... Îi plăceau, mai ales, jocurile de-a călăreţii. Împreună cu ceilalţi fraţi încăleca câte un băţ şi alerga cu chiote vesele până în marginea maidanului la grajdurile de cai unde lucra tata. Badea Anton îşi întâlnea odraslele scumpe cu un zâmbet fluturatic, gândindu-se probabil: „Oare ce soartă le-a hărăzit viaţa copiilor mei?“. Apoi, unul câte unul, tata îi arunca în cârca cailor care ronţăiau pufnind în ieslele lor...

Nicolae crescuse pe lângă herghelie şi se deprinsese repede cu animalele. De acum se ţinea bine în şa, iar tata îi striga de colo: „Coliţă, ia dă un treapăt până în coama dealului şi vezi unde pasc mânjii pe vale!“. Călare pe murgul focos, Coliţă zbura ca săgeata până în creasta colnicului şi scruta de sus cele patru părţi ale lumii: lunca cu mânjii păscând, costişele cu rânduri de vii şi lanuri de porumb, satul răzeşesc...

Prima licărire

Lui Nicolae Cotorobai, conducătorul societăţii agricole „Vatra Răzeşească“, i-s scumpe aceste aduceri-aminte din copilăria răsfirată în negura anilor. Era mic când gustase din dulceaţa vieţii zburdalnice de la ţară, dar şi din amarul lipsurilor familiei numeroase. Uneori, tata îl probozea că a scăpat mânjii în semănături, că nu i-a adăpat la vreme, dar şi-l lăuda faţă de alţii că mezinul lui a deprins călăria mai ceva ca unul mare. Coliţă adora caii, aceste făpturi mândre şi puternice. Îi vedea până şi în vis. „Am să te fac doctor de cai!“, zicea tata râzând. Poate că atunci i s-a strecurat lui Nicolae în inimă acel licăr de pasiune pentru glia strămoşească, acea necuprinsă dragoste de satul natal Răzeni... După absolvirea Colegiului Agricol din Tiraspol, nu şi-a căutat norocul pe alte meleaguri, ci s-a retras la baştină. A lucrat o habă de vreme agronom în gospodăria colectivă, apoi a hotărât să-şi aprofundeze cunoştinţele la Institutul Agricol din Chişinău... Aşa îşi începu el cariera de specialist în arta agriculturii...

Un crez şi o vorbă

Directorul Cotorobai are un crez şi o vorbă a sa: „Omul simplu e cel mai frumos“. Adică omul sincer, curat la suflet. Această cugetare le-o explică şi nepoţilor. Puritatea sa de om onest o dovedeşte în relaţiile cu semenii. Astă toamnă colectivul său a fost menţionat la întrunirea agricultorilor din zona Chişinăului. Atunci conducerea de vârf a raionului Ialoveni, pentru succese formidabile, obţinute de răzeneni la cultivarea tuturor culturilor agricole, i-a înmânat lui Nicolae Cotorobai un premiu bănesc de 3.500 de lei. După ceremonia oficială, el, fără a sta mult pe gânduri, a împărţit frăţeşte premiul cu cei mai destoinici plugari ai colectivului.

La sărbătoarea satului

În fiecare an, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, locuitorii Răzenilor, urmaşi ai cutezătorilor străbuni-răzeşi, descălecaţi cândva pe aceste meleaguri, sărbătoresc Ziua hramului satului. Societatea „Vatra Răzeşească“ organizează în această zi pentru toţi sătenii mese festive cu slujbe divine, cinstind astfel memoria iluştrilor înaintaşi ai neamului românesc de la Marele Ştefan încoace. La aceste solemnităţi vin şi mic, şi mare. Discută împreună despre anul care s-a scurs, despre ispitele pe care le-au încercat în viaţă, despre faptele bune prin care reuşesc să treacă pragul vicisitudinilor. Întrunirile de duh sunt de asemenea rodul iniţiativei conducătorului Cotorobai.

Revenirea la treburile zilnice

„Anul acesta pare a fi de bun augur, trece cu gândul la timpul prezent Nicolae. Am însămânţat deja ogoarele, am curăţit la timp livezile, viile. Dacă ne-ar mai bucura cerul cu puţină ploaie... Dar toate-s în voia Domnului... Trebuie să muncim ca să rămână după noi neprihănită faţa pământului...“
În iarna aceasta, la Răzeni cel mai mult au avut de suferit livezile de meri, piersici, pruni, caişi, unde pomii au îngheţat în proporţie de 30 la sută. Dar harnicii livădari de aici au ştiut să taie crengile afectate aşa cum i-a instruit liderul lor, formând coroanele astfel încât lăstarii noi ce vor apărea să compenseze ramurile vătămate. Pomicultorii au de gând să contraba­lan­seze deficitul de fructe prin extinderea suprafeţelor de legume. Acum lucrările la săditul legumelor se apropie de finiş...

„Ne străduim să creştem o recoltă variată de legume, în special roşii, ardei, vinete, ni se destăinuie Maria Sireţeanu, conducătoarea unei brigăzi mixte pomicole-legumicole. Ar fi păcat dacă n-am profita de ocazia de a intra pe piaţă cu legume timpurii. Consumatorii de la oraş ne solicită mereu cantităţi mari de zarzavaturi...“ De fapt, toţi agricultorii, inclusiv cei din subdiviziunile fitotehnice, conduse de Iulia Ursu şi Lidia Creţu, muncesc azi de zor la săditul legumelor. Din surplusurile de recoltă, la toamnă, legumicultorii vor participa pe rând la prepararea în minifabrica de conserve de aici a sortimentului cerut de piaţa externă, şi anume zacuscă, ghiveci, gogoşari şi castraveţi în oţet şi altele. Toamna trecută, în numai câteva săptămâni, răzenenii au produs pentru a fi exportate în Rusia 115 mii borcane de legume conservate.

Marea familie

Liderul societăţii vorbeşte cu dragoste de ajutorii săi fideli, brigadierul Ion Botnaru, mecanizatorii Vasile Saiînsus, Dumitru Cotorobai, Gheorghe Cicica, Petru Gurău. În zilele campaniilor agricole de anvergură, aceşti sufletişti nu mai ştiu de odihnă. Toţi lucrează cu tragere de inimă pe orice sector, fiindcă-s mulţumiţi de condiţiile de muncă, de remunerarea cu care sunt răsplătiţi... După o raită pe colinele în floare ale gospodăriei, directorul Cotorobai ne pofteşte să-l însoţim pe dealul copilăriei sale, pe unde mâna el cândva mânjii. Satul nu mai are herghelia de altădată. Abia câţiva săteni mai ţin câte un cal... Nicolae porneşte pe lângă casa părintească, pe drumul întortocheat care-l purta atunci, demult, spre grajdurile cu caii tatălui. Multe s-au schimbat în acest răstimp şi doar caii neastâmpăraţi i s-au pecetluit în lumina ochilor neatinşi de rugina uitării. Parcă-l mai vede şi acum pe acel Coliţă vioi, gonind murgul focos spre coama dealului. Imaginea aceasta duioasă nu i se va şterge din memorie niciodată...

Corespondenţă din Republica Moldova de la Andrei MOROŞAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Vizualizari: 835



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI