Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Bruna Românească, rasa care garantează trăinicia zootehniei româneşti

Se împlinesc mai bine de două decenii de când zootehnia românească a suferit schimbări care pun în pericol tot ceea s-a creat în acest sector. În mrejele falsei reforme au fost atrase aproape toate unităţile mari de producţie şi cercetare. Animalele de mare valoare biologică au început să dispară şi, odată cu ele, a început să pălească şi fala zootehniei. Este şi cazul Brunei de Maramureş, apreciată ca rasa de aur a României, etalată de altfel în concursurile internaţionale ca fiind cea mai de preţ comoară. Astăzi, existenţa ei pe pământ românesc nu pare să mai fie la fel de importantă, iar aprecierea de odinioară s-a transformat într-un dezinteres care o ameninţă cu distrugerea. În noua restructurare postdecembristă, în materie de taurine Bruna cu greu îşi găseşte identitatea firească. Şi totuşi, cei care au înţeles potenţialul acestei rase nu au încetat să lupte pentru şansele ei. Este şi cazul Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Brună Schwzy, care pledează pentru Bruna Românească. Preşedintele Dorel Codrea, cel care stă în fruntea acestei organizaţii, ne-a sprijinit în demersul jurnalistic privind problemele existenţiale, dar şi viitorul Brunei Româneşti.

Maramureşul, ţinutul de adopţie

– De când există Bruna Românească pe pământ românesc, în arealul maramureşean?

– Bruna Românească are o vechime recunoscută de cinci decenii, însă primele exemplare de Brună Schwytz din ţara noastră au fost aduse în 1881 de către coloniştii austrieci. Originea Brunei de Maramureş se regăseşte, de fapt, în această tuplină Schwytz, care îşi are leagănul de formare în Elveţia. La aceea vreme, la noi cele mai apreciate rase erau Mocăniţa şi Sura de stepă. În timp, printr-o extraordinară activitate de ameliorare, rasele locale au fost absorbite, iar prin încrucişările repetate de-a lungul timpului s-a ajuns la formarea unei populaţii de Brună în zona Maramureşului. Formarea ei a durat decenii, abia în anul 1959 fiind recunoscută ca populaţie de sine stătătoare, sub denumirea de Bruna de Maramureş.

A fost extazul, după care...

Perioada de glorie a rasei s-a înregistrat în anii ‘80, atunci când a avut o pondere foarte însemnată în totalul efectivelor de taurine, aproape de 30%. Astăzi, din nefericire, din cauza reorientării spre importurile de taurine, ponderea rasei a scăzut sub 25%.

– Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Sighet era o unitate de fală, unde oamenii de ştiinţă asigurau progresul genetic al Brunei Româneşti. Ce se mai întreprinde astăzi în cadrul staţiunii?

– Staţiunea încă mai funcţionează, dar la dimensiuni mult reduse faţă de odinioară, atât din punctul de vedere al efectivelor, dar şi al activităţii întreprinse. Deocamdată, instituţia este undeva la limita existenţei, într-o stare destul de critică, dar pe fondul unor măsuri legislative corespunzătoare îşi poate recăpăta statutul şi rolul binemeritat. Riscăm să pierdem odată cu staţiunea şansa de a recrea un şeptel de animale foarte valoros şi să sistăm progresul genetic al Brunei Româneşti. În condiţiile acestea, crescătorii de Brună se preocupă de perpetuarea rasei cu mijloacele proprii.

O rasă mixtă

– În ultima vreme se resimte o orientare spre rasele de carne. Cum poate răspunde Bruna acestor noi cerinţe?

– Prin structura ei biologică şi morfologică, Bruna este o rasă cu aptitudini atât pentru producţia de lapte, cât şi pentru producţia de carne, ponderea celor două caractere fiind foarte echilibrată.  Rasa Brună prezintă o bună precocitate în producţia de carne şi se pretează la toate tipurile de îngrăşare. S-a stabilit că înregistrează un spor mediu zilnic de 828 grame. La şase luni, un viţel din rasa Brună poate atinge o greutate de 157 kilograme, iar la un an ajunge la aproximativ 314 kilograme.

Aşadar, Bruna poate fi orientată şi spre producţia de carne. Este însă nevoie de un program corespunzător, în aşa fel încât să păstrăm o populaţie activă în centrul lucrărilor de selecţie şi ameliorare, dar şi să orientăm un procent din efectiv pentru producţia de carne. Nu trebuie să amestecăm lucrurile pentru că ar fi în dezavantajul tuturor. Folosirea necontrolată a efectivelor de Brună pentru producţia de carne ar conduce la o supraofertă, iar preţurile pe piaţa cărnii ar scădea automat. Ca să nu mai vorbim că am risca astfel pierderea unui nucleu de rasă pură supus unui amplu proces de selecţie şi ameliorare.

Şi totuşi, există o şansă

– Cum se prefigurează viitorul Brunei?

– Din semnalele pe care le primim zilnic de la fermierii din ţară anticipăm o oarecare revenire a Brunei. Am speranţa că fermierii vor înţelege că ea trebuie să rămână una dintre rasele de aur ale ţării noastre. Credinţa mea este că atât fermierii, cât şi autorităţile statului vor analiza ce este mai bine pentru zootehnia din ţara noastră şi vom asigura perpetuarea Brunei. Se ştie că această rasă este crescută îndeosebi în zone considerate defavorizate, un motiv în plus pentru care ar trebui să beneficieze de un statut aparte şi să fie subvenţionată corespunzător. Păstrarea ei pe pământ românesc este o datorie care revine atât fermierilor, cât şi autorităţilor abilitate. Dacă vom elabora strategii de susţinere a crescătorilor acestei rase, ea poate reprezenta o sursă de bunăstare. Bruna Românească are un potenţial foarte mare, însă trebuie să-l exploatăm corespunzător.

Laura Dobre Zmaranda
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 2170



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI