Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Bolile, la fel de multe ca ploile

Cum le combatem? Ani la rândul agricultorii s-au rugat să mai cadă şi câte o ploaie. Ruga le-a fost îndeplinită şi încă peste măsură. Cantităţile impresionante de precipitaţii înregistrate în ultimele săptămâni au generat o serie de probleme, zone întregi din ţară fiind afectate de furia cu care acestea au căzut. Dacă temerile în ceea ce priveşte inundaţiile s-au mai diminuat, agricultorii rămân încă în alertă. Mulţi constată neputincioşi cum calitatea culturilor în câmp scade de la o zi la alta. De altfel, pe fondul aceste situaţii, preţurile în pieţe au crescut, în doar câteva zile, cel al roşiilor, de exemplu, urcând de la 2-2,5 lei la 3,5 lei/kg.

Atenţie la viţa-de-vie!

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea unui număr însemnat de boli şi dăunători la viţa-de-vie, cum sunt: mana, făinarea, putregaiul cenuşiu, moliile şi acarienii. Perioada optimă de combatere a acestora este ultima decadă a lunii iulie şi cea de-a doua a lunii august, când are loc intrarea în pârgă a soiurilor timpurii.  Produsele acaricide se vor folosi doar dacă s-a depăşit pragul economic de dăunare de 5-10 acarieni pe frunză.

Legumele, unele se înnegresc,altele se usucă

Culturile legumicole sunt şi ele ţinta a numeroase atacuri, mai frecvente fiind mana, alternarioza şi alte câteva boli foliare, dar şi unii dăunători cum sunt afidele.
Pentru prevenirea şi combaterea acestora se recomandă executarea în luna august a două tratamente, în funcţie de regimul de precipitaţii. Se vor utiliza următoarele amestecuri de pesticide:
Captadin 50 PU – 0,2% sau Dithane M 45
– 0,2% sau Curzate manox  – 0,25%  sau Bravo 75 WP
– 2 kg/ha sau zeamă bordeleză – 0,5% + Decis 2,5 EC – 0,05%  sau Mospilan 20 SP – 0,02%. 
La toate reţetele de tratament se poate adăuga un îngrăşământ foliar în concentraţiile recomandate de producător.

Prin livezi mai este primejdie

În livezile de măr, păr şi gutui atacă mai ales focul bacterian al rozaceelor şi păduchele din San José. Pentru prevenirea şi combaterea bolilor se recomandă executarea tratamentului cu unul dintre produsele:
Alcupral 50 PU – 0,04%, Funguran OH 50 WP – 0,04 %, Champion 50 WP – 0,04%.
În ceea ce priveşte păduchele din San José, acesta se combate cu Decis Mega 50 EW = 0,015% şi Zato 50 WG = 0,01%.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Vizualizari: 768



֩ Comentarii

 
֠ 1.     IOAN -- (5-August-2010 )
Cer ajutor ! Datorita ploilor salternantei cu canicula si umezeala mare din aer, ardeii plantati in gradina casei imi sunt compromisi in sensul ca frunzele putrezesc,se pateaza in maroniu si apoi cad,planta nu se mai hraneste si-i cad frunzele trepta, fructel se inbatranesc prematur,unele se si rosesc si apoi cad. Locuiesc in America si cultiv ,pentru familie trei soiuri de ardei dulce; Sweet banana,North Star si ardeiul romanesc alb de prin zona Iasilor, care aici se chiama,,Romanian ANTOHI,,.Ce pot face ?. Va multumesc Aderesa de E-mail= Ghighiseni@yahoo.com.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI