Imprimati articolul

Bivolul, o specie pe nedrept marginalizată

A fost o vreme îndelungată când, în unele zone ale ţării, bivolii dădeau peisajului rural un anume specific. Nu de bogăţie, cât de sărăcie. Această imagine era uneori preconcepută, dar nu şi reală. Bivolul, ca specie, este animalul care prin produsele sale aduce un spor de sănătate omului. Mecanizarea a fost, în special, factorul care a dus acest animal într-un con de umbră. Asta încă de pe vremea în care unii gânditori cu carnet roşu doreau să scoată bivolul în afara şeptelului. Şi cum ei nu au reuşit, încearcă să facă acest lucru reformatorii zilelor noastre. Scopul articolului de faţă se doreşte a fi  o analiză a stării actuale a acestei specii pe meleagurile României. În acest demers jurnalistic îl avem alături pe domnul Călin Andrei Zanc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bivoli din Transilvania.

Mai avem doar câteva ferme de bivoli

– Domnule preşedinte, când a fost înfiinţată Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania şi cine este fondatorul ei moral?

– Asociaţia am înfiinţat-o în 2007 şi i-am avut alături în acest proiect pe Ambrozie Zanc, inginer zootehnist, şi pe profesorul doctor Constantin Velea, cel care a omologat în anul 1987 Bivolul Românesc şi care a studiat acest animal peste 30 de ani. În prezent, asociaţia are peste 1.000 de membri, însă vorbim despre crescătorii care au doar câţiva bivoli. Singura fermă din cadrul asociaţiei aparţine societăţii noastre, Global Distribution Group, şi este în Dej, acolo unde sunt crescute 67 de exemplare. Sperăm ca în patru ani să ajungem la un efectiv de aproximativ 500 de capete. Este important să ne concentrăm pe regiunea unde mai există aceste animale şi să creem microferme familiale cu efective până la 20 de capete.

– România s-a numărat odinioară printre ţările cu efective însemnate de bivoli. Astăzi bivolul pare să aibă, totuşi, o existenţă zdruncinată.

– În anul 1929 aveam un efectiv de peste 187 de mii de capete, iar apogeul a fost înregistrat în 1980, când ţara noastră deţinea un efectiv de 228 mii de capete. Colapsul s-a prefigurat imediat după 1990, când efectivele au început să scadă treptat de la  210 mii capete, cât aveam în acel an, până la 15.000 de capete, cât înregistrează ţara noastră astăzi. Dezinteresul faţă de produsele obţinute de la aceste animale şi lipsa unui sistem organizat de procesare a lor sunt principalele motive pentru care efectivele de bivoli au scăzut. Judeţul Cluj era una dintre regiunile care număra cele mai multe exemplare de bivoli, urmată de Sălaj şi Braşov.

Dezinteresul este evident

–  Care sunt relaţiile asociaţiei cu autorităţile statului?

– În tot acest răstimp nu am reuşit să sensibilizăm autorităţile statului şi, în consecinţă, nici nu am primit vreun sprijin concret. Însă de fiecare dată am fost asiguraţi că se va face ceva pentru ca aceste animale să nu dispară din ţara noastră. O perioadă îndelungată de timp nu s-a acordat niciun fel de subvenţie, invocându-se, în special, lipsa cotei de lapte. În ceea ce priveşte partea de control oficial şi registru genealogic, realizarea acestora necesită costuri foarte mari de care asociaţia nu dispune.

– Câte centre de colectare şi prelucrarea a laptelui de bivoliţă există în România?

– În momentul de faţă, laptele de bivoliţă se procesează cu cel de vacă. Ferma de bivoli de la Mesendorf şi-a făcut o fabrică unde sunt procesaţi aproximativ 300 litri de lapte. Restul producţiei se procesează în gospodării.

În aşteptarea primului produs original

Avem în vedere proiectarea unei fabrici pentru prepararea produselor din lapte de bivoliţă, care să poarte marca produselor tradiţionale de origine protejată. Până acum, toate investiţiile pe care le-am făcut au provenit de la societatea noastră Global Distribution Group şi din împrumuturi bancare şi se ridică aproximativ la 700.000 euro. Investiţia totală va fi de aproximativ 2 milioane euro, dar aceasta va cuprinde şi câteva puncte de desfacere. Sperăm ca, până la finalul anului, să scoatem pe piaţă primul produs; în acest sens am registrat deja la OSIM nişte denumiri. Avem intenţia de a veni pe piaţă şi cu patru produse care vor fi preparate după reţete tradiţionale din 1930.

Cercetarea, ca şi cum nu ar fi

– Pe partea de cercetare se mai întreprind proiecte în România?

– Nu se mai face nimic în acest sector, lucru foarte grav, de altfel, pentru că riscăm să ajungem la mâna străinătăţii. Italia, spre exemplu, a reuşit să omologheze o rasă autohtonă în 17 ani de zile cu nişte costuri extraordinare, iar noi îl avem omologat din 1987, însă riscăm să-l pierdem pentru că nu mai figurăm în datele FAO din 1997 şi nu mai avem evidenţe clare de peste şapte ani. În acest sens am avut o discuţie cu reprezentanţii fundaţiei Save din Elveţia, care se ocupă cu protecţia animalelor pe cale de dispariţie în Europa şi care doreşte să se implice în această problemă. Rămâne însă de văzut dacă acest lucru se va concretiza în fapt.

Pledoarie pentru bivol

• Calitatea laptelui este cea care face diferenţa. Bivolul are şi o carne foarte bună, gustoasă, cu un nivel de colesterol scăzut. Aşadar, poate fi orientat şi în această direcţie, dar este nevoie de o bună organizare şi mai ales de o educare a populaţiei în privinţa consumului unor astfel de produse.
• Animalele sunt foarte rezistente la boli, chiar imune la unele dintre cele mai grave boli pe care le poate face vaca.
• Nu necesită tehnologii de creştere şi exploatare aparte, iar creşterea bivolului este foarte rentabilă mai ales datorită consumului redus de furaje comparativ cu vaca. Este o specie longevivă şi are o viaţă economică mai lungă cu aproape 10 ani decât a vacilor.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2011

֩ Comentarii