Imprimati articolul

Bivolul, ce animal ciudat!

Privindu-l, pare dizgraţios şi molâu, dar să te ferească Dumnezeu de furia lui! E ca un elefant care rupe totul în cale. E ca un robot care trăgea cândva la jug fără să se căznească, iar acum a ajuns un privilegiat al rumegătoarelor. Stă din zori şi până în noapte pe păşune, iar bivoliţele nu fac altceva decât să dea lapte.

Un lapte atât de sănătos. Ce minunăţie de brânzeturi se obţin din el! Supermarketurile se întrec în oferta de telemea, de parcă România ar aduna toate cirezile de bivoli ale Europei. Scopul analizei de faţă este de a prezenta starea actuală a acestei specii pe meleagurile României. Ce a mai rămas din vestitele cirezi transilvănene şi care este valoarea lor biologică? Ce şansă de supravieţuire are această specie într-o lume animalieră în care totul se măsoară în costuri şi profit?

La toate aceste întrebări, dar mai ales la cele privind activitatea ştiinţifică de ameliorare şi reproducţie ne-a răspuns domnul Adrian Bota, directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Bubalinelor de la Şercaia. Din discuţia avută cu domnia sa am înţeles că răspândirea speciei nu este tocmai atât de jalnică precum arată statistica.

– Domnule director, am dori să începem cu un scurt istoric al instituţiei pe care o conduceţi. Care este, de fapt, situaţia ei actuală?

– Staţiunea de la Şercaia a luat fiinţă în anul1981. Unul dintre motivele care au stat la baza înfiinţării staţiunii a fost dorinţa de a îmbunătăţi valoarea biologică a populaţiilor de bubaline existente. În prezent, staţiunea aduce o contribuţie impor­tantă la ameliorarea caracterelor de producţie şi reproducţie a bivolilor în ţară, prin producerea şi livrarea de animale de prăsilă de înaltă valoare biologică.

Doresc să precizez că staţiunea de la Şercaia este unica din România care se ocupă de ameliorarea acestei specii. Noi deţinem în biobaza proprie cel mai valoros nucleu de bivoli, asupra cărora se efectuează activităţi de cercetare-dezvoltare.
Raţionamente

– Domnule Adrian Bota, bubalinele se află într-o oarecare dizgraţie. De la ce raţionament s-a pornit atunci când s-a hotărât ameliorarea acestora?

– Ca orice animale care a fost domesticite, bivolii au nevoie de atenţia şi îngrijirea oamenilor. Am convingerea că, nu peste mult timp, ele vor reveni în prim-planul dezvoltării şeptelului din România.

După taurine, bubalinele ocupă locul al doilea în lume. În ceea ce priveşte efectivele de bubaline, ele însumează aproximativ 168 milioane de capete. Bivoliţele furnizează 6% din producţia mondială de lapte şi 10,4% din cea a bovinelor. Pe lângă asta, laptele de bivoliţă are o compoziţie chimică foarte valoroasă: 82-83% substanţă uscată, 7-8% grăsime, 4-5% proteine, 4-5% lactoză, 0,7% săruri minerale.

Producţia de carne asigurată de bubaline reprezintă 1,3% din producţia mondială de carne şi 5% din producţia de carne de bovine. Un aspect foarte important este că bivolii au o capacitate energetică foarte ridicată, iar în unele zone ale ţării noastre aceştia se mai folosesc încă la muncile câmpului sau la transport.

Ce a mai rămas

În anul 1919, în România se creşteau aproape 145 mii capete de bivoli, ajungând la 200 mii în 1945. În 1980, în România existau 228 mii de bubaline. Această perioadă de vârf coincide însă şi cu începutul declinului. În perioada postdecembristă acest efectiv a început să scadă, în 2005 fiind doar 64 mii capete. În prezent, mai sunt doar 30.000 mii de bivoli.

Bivolul bulgăresc

• În ce constă procesul de ameliorare a bubalinelor?
• Acesta este direcţionat spre creşterea performanţelor la producţia de lapte-carne. Înainte de 1990, întrucât rasa autohtonă de bivoli nu avea o producţie de lapte care să corespundă unor anumite cerinţe, s-a folosit pentru ameliorarea caracterelor producţiei de lapte material biologic din Bulgaria, din rasa Murrah Bulgăresc. Ameliorarea caracterelor producţiei de carne şi economice a fost, de asemenea, un alt obiectiv al cercetărilor din staţiune. Scopul principal al acestor cercetări a fost sporirea masei corporale şi a taliei (500-600 kg, 134-136 cm), sporirea producţiei medii de lapte pe lactaţie şi a calităţii acestuia (1.500 litri/lactaţie cu peste 7,5% grăsime şi 4-4,5% proteine), creşterea sporului în greutate la peste 800 grame/zi, sporirea ponderii cărnii în carcasa de calitatea I, îmbunătăţirea capacităţii de conversie a furajelor.

Spre deosebire de sectorul taurine, în cazul bubalinelor s-a încercat crearea unei rase mixte, care să aibă caractere de 60% pentru producţia de lapte şi 40% pentru producţia de carne. Astfel s-au format familii valoroase, crescute în rasă curată, cu diferite ponderi de sânge rasa Murrah. Chiar şi după reuşita din anul 1987, când  bivolul românesc a fost omologat ca rasă, sub denumirea de Rasa de bubaline românească, procesul de ameliorare a continuat, acesta fiind de lungă durată.

Preţul, principalul factor restrictiv

– Ce puteţi să ne spuneţi despre nivelul producţiei de lapte?

– La nivelul ţării, conform Institutului Naţional de Statistică, în 2007 s-au colectat aproximativ 4.689 tone de lapte bivoliţă.

În zonele importante de creştere a bivolului, precum Braşov, Cluj, Sălaj, laptele de bivoliţă este colectat şi prelucrat în produse specifice cum ar fi Mozzarella, Feta, Telemea de bivoliţă, caş din lapte de bivoliţă. Din nefericire, preţul cu care se vinde un litru de lapte de bivoliţă este unul cu mult sub valoarea lui calitativă. În Transilvania, spre exemplu, oscilează între 0,9 lei şi 1,5 lei/litru, pe când în Italia laptele de bivoliţă se vinde la preţul de 1 euro/litru.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2009

֩ Comentarii