Imprimati articolul

Avicultorii înfiinţează primul institut de cercetări privat

„Odată cu avicultura şi economiile naţionale a evoluat şi activitatea de cercetare pe plan mondial, iar priorităţile s-au schimbat. Spre sfârşitul secolul XX, multe instituţii de cercetare finanţate public s-au închis ori şi-au schimbat funcţia.“ România a plătit greu tributul dezafectării celui mai performant sector zootehnic. Fapt este că astăzi cercetarea în domeniul galinaceelor există doar la nivelul teoriei, ţara noastră depinzând în totalitate de studiile întreprinse de cercetătorii străini şi de materialul genetic pe care îl aducem de dincolo de graniţele ţării. Despre factorii care au condus la declinul cercetării avicole, dar şi despre şansele reale de a pune în funcţiune un sistem aflat, cum s-ar spune, în moarte clinică am discutat cu preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, domnul Ilie Van. Domnia sa ne-a prezentat etapele cercetării, din perioada ei de glorie şi până în prezent, dar şi proiectul ambiţios al avicultorilor de a înfiinţa un Institut de Cercetări pentru Avicultură.

Reflecţii pe temelia ruinelor de astăzi

− Domnule Van, când au fost puse bazele ştiinţifice  ale aviculturii moderne şi când s-a atins apogeul acesteia?

− Cercetarea avicolă românească a debutat cu 80 de ani în urmă, când în cadrul Institutului de Cercetări în Zootehnie exista şi o secţie de cercetări avicole. Timp de 30 de ani, aici s-au făcut studii pentru toate speciile de animale. Mai târziu, întreaga activitate de cercetare s-a transferat în localitatea Baloteşti, unde s-a înfiinţat cercetarea pentru nutriţia animalelor (IBNA Baloteşti), pentru bovine şi păsări, aceasta din urmă în cadrul Institutului de Cercetări şi Producţie pentru Creşterea Păsărilor şi Animalelor Mici. Institutul de cercetare pentru păsări, pus în funcţiune în anii ’60, a fost condus timp de peste 30 de ani de doi directori de un profesionalism de excepţie, dr. Mihai Ştefănescu şi ing. Grigore Muscalu, acesta din urmă rămânând la conducerea institutului câţiva ani şi după Revoluţia din decembrie 1989. În această perioadă de 30 de ani cercetarea avicolă românească şi-a atins apogeul.

A dispărut până şi genoteca avicolă

− Cum explicaţi decăderea?

− După anul 1990, activitatea Institutului s-a diminuat treptat, iar la începutul anilor 2000 acesta şi-a încetat activitatea. Cauza principală o reprezintă reducerea treptată a finanţării de către stat a cercetării. Trebuie să adăugăm că alte două componente ale cercetării ştiinţifice au dispărut tot în această perioadă: centrele de selecţie din ţară, care produceau material de elită (linii pure, bunici, părinţi) pentru speciile găină (pentru carne la Tărtăşeşti şi pentru ouă la fermele de selecţie ale societăţii avicole Bucureşti), pentru curcă (la Bacău), pentru palmipede (la Arad), pentru iepuri (Cisnădie-Sibiu), pentru animale de blană (Tg. Mureş), ca şi genoteca naţională avicolă de la Băneasa, cea mai valoroasă din Europa, după cea a Franţei. Desigur, o altă cauză a declinului cercetării şi selecţiei avicole din România a fost şi reducerea treptată a activităţii avicole. Începând cu anii ‘90 a dispărut din România creşterea industrială a curcilor, raţelor, gâştelor, iepurilor şi animalelor de blană, iar cea a găinilor s-a redus cu un sfert faţă de cea dinainte de 1989.

Cercetarea, ca inspiraţie din ştiinţa mondială

− Ce a mai rămas din baza ştiinţifică şi care este impactul pierderii ei?

− În prezent, nu mai există cercetare avicolă în România, iar Uniunea Crescătorilor de Păsări din România încearcă să-i suplinească lipsa prin traduceri din literatura ştiinţifică mondială avicolă, pe care le tipăreşte în colecţii lunare pe activitate şi le transmite în mod gratuit tuturor societăţilor avicole membre UCPR. Facem astfel transfer de tehnologie folosind cercetarea altora, dar acest lucru nu poate fi suficient. Cât priveşte materialul avicol de reproducţie, acesta se importă în totalitate sub formă de părinţi, pui de o zi (reproducţie). Între cercetarea şi activitatea de selecţie românească era o strânsă legătură. Hibrizii româneşti de la toate speciile au ajuns din ce în ce mai performanţi. Tehnologiile folosite şi fluxurile tehnologice moderne au avut ca efect o profitabilitatea fără egal între anii 1960 şi 1990.

Renasc speranţele

După înfiinţarea Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, producţia de carne de pasăre, ca  şi performanţele tehnice au crescut semnificativ, în ultimul an reluându-se şi creşterea industrială a curcilor. Lipsa cercetării şi a selecţiei afectează semnificativ activitatea avicolă românească. Materialul de reproducţie este din ce în ce mai scump şi afectează puternic costurile de producţie. Reuşim cu dificultate să ne menţinem la nivelul ştiinţei şi cercetării avicole mondiale, iar aclimatizarea materialului avicol la condiţiile geo-climatice ale ţării noastre este dificilă, inclusiv din punctul de vedere al biosecurităţii.

Un proiect temerar

− Înţeleg că aveţi în plan înfiinţarea unui institut de cercetare. Avem rugămintea să dezvoltaţi pe larg acest subiect.

− Există proiectul de înfiinţare a unui nou Institut de Cercetări pentru Avicultură, proiectat în localitatea Moara Domnească. Există şi o Hotărâre de Guvern în acest sens, dar lipsa de fonduri întârzie un nou debut al cercetării avicole în România. Este greu de refăcut o structură care a existat la cel mai înalt grad de dotare şi funcţionare, ca şi întreaga reţea de ferme de selecţie pentru toate speciile de interes naţional. Am asistat la o schimbare a accentului de la performanţe economice şi profitabilitate spre obiective mai sensibile, precum durabilitate, siguranţa alimentelor, bunăstarea animalelor etc. Aceste obiective sunt hotărâte nu de către avicultori, ci de acele părţi ale lanţului de marketing al produselor mult mai apropiate de consumatori. Cred că, în viitor, cercetarea va trebui să se concentreze asupra educaţiei consumatorilor, care trebuie să cunoască faptele reale din avicultură, nu doar exemplele foarte selective oferite de criticii noştri. Este foarte important să fim conectaţi la cercetarea avicolă mondială.

Laura Dobre ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

֩ Comentarii