Imprimati articolul

Avem material săditor autohton bun, să-l păstrăm şi să-l îmbunătăţim

Doctor în ştiinţe horticole la bază, Marius Roman şi-a înfiinţat în urmă cu 14 ani o mică pepinieră pomicolă în comuna Valea Măcrişului din judeţul Ialomiţa. Gândită la început mai mult ca un hobby, astăzi afacerea de familie este în continuă dezvoltare. Dacă în primii ani înmulţea în jurul a 1.000 de pomi, la un nivel de subzistenţă, cum s-ar spune, acum a ajuns la 100 mii de pomi pe an. Asta şi pentru că cererea de material săditor a crescut, iar oamenii au început să se îndrepte din nou spre înfiinţarea plantaţiilor pomicole. Cu toate acestea, consideră că la noi concurenţa este încă mică din punctul de vedere al numărului de pepinierişti, dar mare în ceea ce priveşte numărul de distribuitori. Marea problemă a acestora este că pun preţ mai mult pe modul cum îşi prezintă marfa şi mai puţin pe ce vând propriu-zis. În comparaţie cu ceea ce vine pe aceste canale de distribuţie, materialul produs în pepiniera din Valea Măcrişului are marea capacitate de a se adapta la toate condiţiile de la noi. Despre material dar şi despre noile orientări ale pomiculturii discutăm cu Marius Roman, care ne vorbeşte atât în calitatea sa de pepinierist cât şi de cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Punctul forte, o mare varietate de soiuri

– Pe ce suprafaţă se întinde pepiniera şi ce sortiment produceţi, mai exact?

– Este vorba de o pepinieră de 4 ha care cuprinde marcotiere, plantaţii mamă câmp I, câmp II şi şcoală de puieţi. Deţinem peste 25 ha suprafaţă necesară pentru rotaţia culturilor, dar avem şi o plantaţie comercială de 4 ha de cais. Producem toată gama de pomi fructiferi altoiţi pornind de la cais, piersic, nectarin – specii termofile cantonate în zona de sud a ţării – măr, păr, gutui, prun, vişin, cireş, nuc, precum  şi arbuşti fructiferi cum sunt coacăzul, zmeurul, stoloni de căpşun şi chiar trandafiri. Pentru fiecare specie producem în jur de 10-14 soiuri, de la cele extratimpurii până la cele tardive şi de la cele de masă până la cele destinate industrializării. Numai la pomii fructiferi avem anul acesta peste 80 de soiuri, acesta fiind practic punctul nostru forte.

Cercetarea încă n-a dispărut

– De unde vă procuraţi materialul iniţial pe care îl folosiţi în procesul de multiplicare?

– O parte îl producem noi în marcotiere şi plantaţii de seminceri proprii, iar restul îl achiziţionăm de la institutele şi staţiunile de cercetare din România, în general de la ICDP  Mărăcineni. În ceea ce priveşte ramurile altoi acestea sunt procurate de la Staţiunea Pomicolă Băneasa sau de la cea de la Voineşti. În mare parte multiplicăm soiurile autohtone create la noi cum sunt Generos şi Prima la măr, Triumf, Argesis şi Carpica la păr care sunt create la Mărăcineni sau Carmela, Viorica, soiuri de cais create la Staţiunea Pomicolă Băneasa. Bineînţeles, producem şi o parte din soiurile străine care au fost aclimatizate pentru ţara noastră.

– Vorbind despre piaţă: cine sunt clienţii dvs.?

– Când produci 100 mii de pomi ai două variante: ori să te adresezi direct celor care înfiinţează plantaţii ori poţi să intri în contact cu supermarketurile şi să vândă ei pentru tine, dar în această situaţie şi câştigul e mai mult al lor. Din acest motiv încercăm să ne descurcăm de unii singuri. Clienţii noştri sunt prin urmare în primul rând cei care înfiinţează plantaţii comerciale, începând de la 2 ha până la 20 ha sau chiar şi mai mult. De exemplu, în Ialomiţa, lângă Slobozia, a fost înfiinţată o plantaţie de circa 35 ha cu material produs de noi, una de 10 ha în judeţul Timiş, alta tot de 10 ha la Drajna şi exemplele pot continua. Producem cantităţi mari şi fac precizarea că pomii noştri nu sunt înfrumuseţaţi prin acele poze scoase pe bandă rulantă în tipografie. Pentru noi, mai importantă este acea etichetă care de fapt reprezintă paşaportul fitosanitar al pomului şi pe care orice pepinierist are obligaţia să-l ataşeze individual pe fiecare pom. Acesta exprimă de fapt autenticitatea soiului şi atestă că este un pom sănătos, liber de viroze, controlat şi certificat.

Străinii sunt bineveniţi, dar..

– Cât de mare este concurenţa străină? Aceasta a găsit un mediu propice dezvoltării la noi şi din cauza stagnării cercetării româneşti. Acest sector a fost grav afectat de lipsa finanţării şi mai ales de retrocedările abuzive care au dus în unele locuri, cum s-a întâmplat de exemplu la Băneasa, chiar la distrugerea fondului genetic. Dar probleme de acest gen sunt la nivelul tuturor staţiunilor din ţară. Cu toate acestea mai avem încă foarte multe soiuri autohtone valoroase. La cais, de exemplu, dar şi la măr, mai ales în colecţia de la Mărăcineni. Este adevărat, concurăm cu italienii şi olandezii îndeosebi la piersic şi nectarin. Stăm iarăşi foarte prost la arbuştii fructiferi, zmeur, coacăz, afin, dar şi la portaltoii de cireş, unde încă se mai produce pe sălbatic. Aici într-adevăr ei au obţinut câţiva portaltoi valoroşi cum sunt Gisela 5, Gisela 6 pe care i-au ameliorat şi patentat. Dar aceştia nu se produc decât în anumite condiţii şi pentru a-i multiplica îţi trebuie bani ori la noi cercetarea suferă mult din această cauză. Eu unul vă spun că totuşi avem şi noi o multitudine de soiuri create în ţară. Ele se confruntă pe piaţă cu soiurile valoroase aduse din afară şi aclimatizate pentru condiţiile de aici.

Noua orientare nu ni se potriveşte

– Foarte mulţi dintre cei cu putere financiară lucrează acum atât cu consultanţă cât şi cu material săditor adus din afară, predominant din Italia şi Olanda.  În ceea ce priveşte noua orientare eu nu sunt adeptul acestor plantaţii superintensive pentru România. Din punctul meu de vedere olandezii le-au creat datorită spaţiilor mici de care dispun în ţara lor şi atunci era normal ca de pe o suprafaţă cât mai mică să dorească să obţină o producţie cât mai mare. Au venit cu aceste densităţi de 3/1 sau chiar de 3/0,5 unde, pe lângă faptul că investiţia în material săditor este foarte mare, după 10 ani livada trebuie defrişată pentru că se epuizează. Acest tip de livadă, după părerea mea, nu se potriveşte fondului agricol de care dispunem noi şi nici profilului economic de la noi din ţară.

În plus, la noi sunt puţini specialişti care să poată oferi consultanţă pentru astfel de plantaţii. Fără să aduci pe cineva din afară nu poţi să faci faţă la lucrările tehnologice care sunt cu totul aparte. Cred că atât din punct de vedere economic cât şi ca nivel de pregătire noi nu suntem încă cei mai potriviţi pentru a demara astfel de investiţii. Cine are bani însă poate să o facă. La noi problema e că marea majoritate înfiinţează plantaţii de măr, deşi suntem invadaţi de merele din Olanda, Polonia, Ungaria care vin la preţuri derizorii. Or, aici în sud eu recomand cais, piersic, nectarin, iar spre zona colinară prun, cireş, vişin. Aş mai adăuga, de asemenea – dar sunt probleme cu focul bacterian – părul şi gutuiul care deja au dispărut din livezile noastre comerciale. Iar dacă le găsiţi în supermarket, dar şi în piaţă atunci cu siguranţă provin numai din import. Aici este de fapt problema noastră.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

֩ Comentarii