Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

„Atletismul a fost destinul meu“

„Un Bob Beamon printre fete“, au exclamat la unison reprezentanţii agenţiilor de presă internaţională după senzaţionalul „zbor“ de la Internaţionalele de atletism ale României al Anişoarei Cuşmir. Uluitorul record mondial al probei de lungime 7,43 m avea să prefaţeze un alt rezultat de excepţie al brăilencei: aurul olimpic de la Los Angeles din 1984.

– Cum este Brăila din sufletul unei campioane olimpice?

– Brăila copilăriei şi adolescenţei mele era un oraş ideal pentru promenadă nu doar vara, ci şi iarna, când se aşternea o superbă mantie albă, iar pe Dunăre curgeau necontenit sloiuri de gheaţă. E Brăila unui alt timp, cu oameni calzi şi binevoitori. E Brăila în care-i regăsesc pe părinţii mei, care nu mai sunt, dar şi pe prietenii mei dragi. Pe atunci, toată lumea era prietenă cu toată lumea.

– La Campionatele Mondiale de la Helsinki din ’83 aţi oferit un pasionant duel pentru supremaţia probei de lungime cu est germanca Heike Drechsler, dar aţi frânt şi inimi…

– (Râde) Am înţeles de la o persoană din conducerea federaţiei noastre că era cineva din Finlanda foarte interesat de mine. N-am dat absolut nicio importanţă, pentru că în momentul în care mă întorceam urma să mă căsătoresc. Deci nu se punea problema să-l cunosc. Cert era că acel domn, din câte am înţeles, deţinea acolo o serie de restaurante, hoteluri, ceva de genul acesta. Noi, după Mondiale, am mai mers şi în alt oraş din Finlanda şi a venit şi acolo.

Nume: Anişoara Cuşmir
Locul naşterii: Brăila
Data naşterii: 28 iunie 1962
Palmares: aur la Jocurile Olimpice Los Angeles (1984); argint la Campionatele Mondiale Helsinki (1983), aur la Campionatele Mondiale Universitare Edmonton (1983).
Antrenori: Ioan Leu, Ion Moroiu
Ocupaţia: antrenor; în prezent pregăteşte câteva grupe de copii în cadrul clubului Steaua.

Aur în „Oraşul îngerilor“

– Dincolo de ineditul acelui episod, ce alt moment al carierei vă trezeşte amintiri la care vă întoarceţi cu drag?

– Ştii ce mi-a plăcut? Universiada de la Edmonton din 1983, când am sărit 7,06 m. Organizatorii au fost foarte drăguţi şi mi-au serbat ziua de naştere. Împlineam 20 de ani, o cifră şi rotundă şi încununată cu un record la Campionatele Mondiale Universitare.

– Performanţa de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles este giuvaierul unei cariere nu foarte lungi, dar prolifice. De ce vă simţiţi mai mândră, de argintul de la Mondialele de la Helsinki, sau de aurul obţinut la competiţia supremă un an mai târziu?

– Toată lumea spune că medalia de aur obţinută ar fi cel mai luminos rezultat al carierei mele, dar din punctul meu de vedere cel mai important moment s-a înregistrat la Mondialele de la Helsinki. A fost un concurs foarte greu, unde am sărit 7,15 m, încheind pe locul 2 după sportiva din Republica Democrată Germană. În sufletul meu am o undă de regret că nu toate naţiunile au fost reprezentate la JO de la Los Angeles. O am, de ce să nu recunosc, chiar dacă n-a fost o săritură slabă cea cu care am câştigat aurul olimpic, respectiv 6,96 m. Şi apoi, aş fi vrut să-mi iau revanşa în faţa lui Heike.

A dispărut dragostea pentru sport

– Actuala generaţie de atleţi nu este nici pe jumătate modestă şi nici pe sfert talentată faţă de cum eraţi dumneavoastră. Care ar fi cauza involuţiei atletismului românesc?

– Copiii nu mai au drag de sport şi nici părinţii, cu toate că ai mei nu mi-au spus niciodată să fac sport. Aşa a fost să fie, după care ei m-au încurajat. Din păcate, era calculatoarelor a distrus spiritul de a face mişcare. Şi mai e o chestie: cei care rămân şi fac încă sport, una-două se accidentează. Eu n-am pomenit aşa accidente urâte. Se rup, se întind de la o vârstă fragedă. Am senzaţia că ţine de alimentaţie. E singura explicaţie pe care pot s-o găsesc. Cei din generaţia mea se accidentau rar, iar cei de acum una-două, ba glezna, ba genunchiul. Parcă sunt făcuţi din plastilină.

Care sacrificii?

Rep.: Mulţi dintre foştii mari sportivi regretă faptul că şi-au sacrificat copilăria pe altarul marii performanţe. Vă raliaţi acestei opinii?

AC: Nicidecum. A fost un fapt asumat. Am vrut să fac asta. Puteam să trag oricând pe dreapta dacă nu mi-ar fi plăcut. Dacă nu mi-am dorit la momentul acela să fac altceva, înseamnă că asta a fost să fie. Atletismul a fost destinul meu.

Rep.: Să ne imaginăm că nu suntem în templul de altădată al atletismului românesc, fostul „23 august“, ci în Brăila natală. Ce aţi alege să revedeţi mai întâi?

AC: N-aş merge niciunde. Aş fi foarte fericită să stau pe o bancă cu colegele mele de generaţie Tanţi, Zina şi Lidia şi să povestim. Nimic nu mi-ar plăcea mai mult.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 11, 1-15 IUNIE 2010

Vizualizari: 820



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI