Imprimati articolul

Din înţelepciunea... înţelepţilor
Arhimede – dincolo de legendă

Arhimede (287-212 i.e.n.) este una dintre personalităţile care aparţin deopotrivă istoriei şi legendei. Este al istoriei prin contribuţiile sale la ştiinţele matematice, la cele fizice sau tehnice şi prin intervenţia sa directă în desfăşurarea destinelor istorice ale patriei sale. Aparţine legendei prin miturile care s-au format în jurul operei şi a persoanei sale care au reuşit să-i permanentizeze memoria de-a lungul sutelor de generaţii peste care Arhimede domină încă fără umbrire.

Arhimede a fost matematician şi fizician. A dat matematicii cea mai satisfăcătoare definiţie intuitivă a numărului iraţional, realizând prin ea sudura definitivă între număr şi geometrie. A dat principiile unei teorii a măsurării mărimilor geometrice – linii, suprafeţe, volume – ilustrând-o cu multe şi importante exemple. A creat numeroase modele geometrice, precum spirala ce-i poartă numele, pentru a depăşi pe înaintaşi în demonstrarea indefinitei capacităţi de ilustrare pe care o conţine geometria, în întrecere cu imaginaţia artistică sau cu posibilităţile de creaţie ale notării. A impus definitiv ştiinţei punctul de vedere al geometriei, care, iniţiată de Pitagora, ilustrată de opera lui Euclid şi încununată de teoremele lui Apollonius, afirmă proeminenţa raţionamentului demonstrativ ca suprem criteriu al adevărului matematic. În domeniul ştiinţelor fizice, el este creatorul staticii corpurilor solide, etapă a mecanicii, formând principiile teoriei pârghiei şi, ca o întregire, teoria centrului de greutate.

Arhimede este, de asemenea, creatorul staticii fluidelor, prin enunţarea legii sau principiului care-i poartă numele. Fruct al observaţiei, acest principiu a căpătat prin el o formulare matematică desăvârşită, păstrată până azi fără nicio schimbare, model pentru toate ştiinţele care aveau să ia fiinţă de la Arhimede până în zilele noastre, model pentru modul cum observaţia şi experienţa fenomenelor naturale trebuie transpuse în propoziţii matematizate, universal valabile.

Ca astronom, Arhimede a construit un model mecanic al sistemului planetar în mişcare, în care raporturile de distanţă, de viteză şi de timpi de mişcare erau aşa de conforme cu datele de observaţie, încât mecanismul dădea imaginea realităţii.

Mare strateg

Participant activ la evenimentele politice şi militare ale timpului său, Arhimede a organizat apărarea Siracuzei, creând maşinile necesare apărării şi atacului, inventând acele oglinzi cu care a incendiat flota romană şi demonstrând astfel valoarea gândirii ştiinţifice, pusă necondiţionat în slujba unor interese practice. Legendele, dând forme concrete activităţii şi felului de a fi al acestui om excepţional, au rămas, se pare, credincioase adevărului.

Nimic nu ilustrează mai bine acel efort de înţelegere, de întrepătrundere, până la identificare, a gândului cu fenomenul fizic, ca momentul ajuns legendar în care, intrând în baie, Arhimede realizează subit că un corp scufundat într-un lichid „pierde“ din greutate exact greutatea părţii dislocuite. Exclamaţia succesului „Evrika!“ era semnul reuşitei acestei înţelegeri, a unui fenomen semnificativ.

Cea de-a doua legendă nu închide nici ea mai puţin adevăr esenţial. După înfrângerea cetăţii, Arhimede stă adâncit în reflecţii în faţa unei figuri geometrice desenate pe nisip; în faţa-i, legionarul roman care venise să-l ducă la Marcellus, cuceritorul Siracuzei. Două lumi de gânduri şi de realităţi impenetrabile, fiecare cu logica sa. Prezenţa lor împreună putea însemna nimicirea uneia dintre ele. Cel nimicit a fost Arhimede.

Ce creier o mai fi avut fiinţa asta!

Arhimede face parte dintre acei oameni a căror viaţă se identifică cu opera. Aventurile cele mai importante ale vieţii lui Arhimede – până la faza finală, în care el devine apărătorul cetăţii – sunt lucrările şi descoperirile sale, care vor continua fără oprire până la obsesie. Trebuia întâi edificată mecanica sau, mai exact, ştiinţa echilibrului corpurilor solide.

Stau mărturie pentru aceasta lucrările care s-au găsit: Despre echilibrul planelor, Cartea I; Cvadratura parabolei, Despre echilibrul planelor, Cartea a II-a; Scrisoarea către Eratostene, despre unele teoreme de mecanică, descoperită în 1908, precum şi lucrările Despre balanţă şi Despre pârghii, sau Despre punctele de sprijin. Despre aceasta din urmă vorbeşte şi Heron din Alexandria, în scrisoarea sa intitulată Mecanica, precum şi Pappus, cunoscutul istoric al matematicii anterioare lui, care a trăit, probabil, către sfârşitul secolului al III-lea şi începutul celui de-al II-lea î.e.n.

Evoluţia unui creator de legende

Viaţa lui Arhimede s-a desfăşurat de-a lungul unei bune părţi a secolului al III-lea î.e.n. la Siracuza, unde s-a născut în anul 287 î.e.n., ca fiu al astronomului Fidias, care i-a fost şi primul maestru în matematică şi astronomie.

Siracuza era unul dintre avanposturile elenismului în bazinul mediteranean, Sicilia constituind o adevărată frontieră apuseană a mării greceşti. Dincolo de ea se întindea domeniul, multă vreme incontestat al Cartaginei. Toate aceste cetăţi-colonii din insulele Mediteranei aduceau cu ele principii de organizare a vieţii după modelul metropolelor greceşti şi aveau să dea culturii elene reprezentanţi străluciţi, cum ar fi Arhimede.

Pregătirea ştiinţifică a lui Arhimede a găsit desigur un mediu prielnic în această cetate, unde şi-a desăvârşit cariera de învăţat, încheiată cu acea legendară apărare în faţa atacului armatelor Romei, care i-a imortalizat geniul etnic şi virtuţile sale de cetăţean.

Admirabil înzestrat pentru matematică, cu o solidă pregătire, tânărul Arhimede pleacă în preajma celor 20 de ani ai săi să-şi împlinească învăţătura în centrul de atunci al ştiinţei – Alexandria, unde domina încă amintirea proaspătă a puternicei personalităţi a lui Euclid.

Din lucrarea „Ce spun înţelepţii despre...“
Autor conf. dr. Lucian IONIŢĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii