Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Apa care cere suflete

Se spune că există cu adevărat puterea blestemului. În Câmpina există un lac care, aşa spun unii localnici, ar fi blestemat. Aproape în fiecare an, el cere - şi cităm din spusele oamenilor, care ştiu legenda – „suflet de om tânăr, în special de bărbat“. Şi asta pentru că, sub apele lacului s-ar fi scufundat în urmă cu mulţi, mulţi ani o biserică sau o mânăstire de călugări, în care se săvârşiseră păcate grele.

Vuiet

Când l-am văzut zilele trecute, Lacul Bisericii din Câmpina părea liniştit. Ici, colo, unde pojghiţa de gheaţă se topise, apele albastre fremătau lugubru. În două margini diferite ale lacului, juca înfiorător câte un ochi de apă. În rest, nicio mişcare, niciun semn.

Nimic din legenda care ajunsese până la noi: că, din când în când, dinspre lac se aude un vuiet, că, la foarte scurtă vreme de la producerea sa, cineva se îneacă în apele sale, că în străfundul lacului s-a prăbuşit de mult un sfânt locaş. O echipă de muncitori trebăluieşte la o casă de lângă apă. Alţi oameni trec în susul şi în josul lacului. Să numim câţiva: Aurora Ardelean, Maria Istrătescu, Constantin Stere, Alecu Vintiloaie.

Întrebări despre legendă

„Cu exactitate şi precizie, răspund oamenii întrebărilor noastre, nu ştim nici noi. Că aşa se pomeneşte din bătrâni şi se afirmă: că în lac zace o biserică. S-a prăbuşit, se zice, pe când era slujbă şi lume multă înăuntru. Cică oamenii ăia aflaţi în sfântul locaş erau păcătoşi. Şi s-a supărat Dumnezeu pe ei şi a scufundat biserica. S-a dus direct în fundul lacului.

Se spune că atunci s-a proferat şi un blestem de un preot, aflat şi el în biserică şi înghiţit şi el de apă, cum că, aşa cum se îneacă el, să se înece şi alţii. Şi, trece ce trece, şi deodată se aude un vuiet dinspre lac. Un hăuit, aşa se aude. Şi atunci e clar: lacul cere suflet de om. Nu vrea femei. Doar bărbaţi. Mai mult bărbaţi.

Bărbatul ales se duce direct în lac şi se aruncă, deşi până atunci nu avusese gânduri de sinucidere. Anul trecut s-a aruncat un băiat tânăr. Acum doi ani, altul. Şi tot aşa... E blestemul de demult. Se zice că poate fi ridicat. Dar nu se ştie cum. Şi nici n-au venit scafandri sau altcineva autorizat să facă vreo cercetare pe fundul lacului. Că poate a mai rămas ceva din biserica aceea prăbuşită, scufundată în lac“.

Despre adâncimea lacului, părerile sunt împărţite: „Are la 70-80 de metri adâncime“, spun unii, în timp ce alţii precizează: „Fugi, dom’le, că mai mult de patru metri nu are lacul ăsta”.

Vorbele de „duh“ ale parohului

Biserica Sfinţii Voievozi este în imediata apropiere a lacului. Am bănuit că, dacă există un sâmbure de adevăr în respectiva legendă, preotul de aici trebuie să ştie ceva. „Nu era biserică, mi-a spus, până să se supere de tot pe viaţă şi pe mine, era o mânăstire de călugări. Se poate să fi fost şi de maici, dar mai sigur de călugări. S-a scufundat demult, pe la 1200. Am văzut într-o carte veche acest înscris, ca şi felul în care arăta mânăstirea“.  

În loc de concluzii

Dacă s-a scufundat sau nu o biserică ori mânăstire în lac, n-avem de unde să ştim. Cum nu ştim nici dacă apa cere suflet de om. Cert este că, toată lumea cunoaşte legenda şi o interpretează cum îi e mai la îndemână.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2009

Vizualizari: 994



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI