Imprimati articolul

Animalele vor scoate din nou sărăcia din case

• Invitatul domnului Gheorghe Verman în cadrul emisiunii radiofonice „Iarba verde de acasă“ este domnul Radu Roatiş, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Cei doi interlocutori aduc în discuţie probleme vitale pentru siguranţa noastră alimentară. Să-i urmărim.

– De fapt, ANSVSA cu ce se ocupă? Care este scopul ei esenţial?

– De foarte multe ori lumea îşi pune această întrebare. Doresc să precizez că ANSVSA este instituţia statului care se ocupă de controlul sănătăţii animalelor, a produselor biologice şi alimentare. Această instituţie are trei piloni de bază: reglementare, implementare şi control. Practic, când vorbim de Autoritate discutăm de tot ceea ce înseamnă sănătatea animalelor: bolile transmisibile de la animal la animal şi de la animal la om. Dar trebuie să fac referire şi la siguranţa şi securitatea alimentară, şi anume: verificarea trasabilităţii unui aliment de la producere până la desfacere.

Şi confortul...

– Au românii o vorbă, cum că animalele scot sărăcia din casă. Se discută foarte mult în această perioadă despre ceea ce trebuie să le oferim animalelor noastre. Cu alte cuvinte, au acestea confort? 

– Vorbim astăzi, într-adevăr, de bunăstarea animalelor şi cred că suntem un popor care a creat acest confort animalelor înainte să se vorbească despre el. Şi v-aş da un singur exemplu care ar trebui să ne dea de gândit la toţi: părinţii şi bunicii noştri dimineaţa se uitau mai întâi la animale să vadă dacă sunt sănătoase, dacă au mâncat, dacă au condiţiile necesare şi, Doamne fereşte, în caz de boală mai întâi îşi tratau animalele, apoi se îngrijeau de ei. Am impresia că astăzi, prin asimilarea unor directive europene corecte, noi denaturăm sensul acestora, inventând ceea ce ţăranii ştiu şi practică de secole.

Potenţialul este uriaş, dar…

– Era o vreme când munţii noştri gemeau sub greutatea turmelor de oi şi de vaci aflate la păscut. Am impresia însă că din acest punct de vedere am dat cumva înapoi.

– Aşa este. Acum este momentul ca, printr-o armonizare a politicilor ministerului şi autorităţii, să creem premisele creşterii şeptelului în România pentru că potenţialul ţării noastre este uriaş. România poate şi are rezerve umane, dar şi disponibilităţi geografice pentru a crea aceste lucruri. Dacă dorim într-adevăr progres trebuie să oferim posibilitatea ca o familie de oameni tineri să poată concesiona acele păşuni care astăzi nu sunt exploatate şi să dezvolte ferme. Noi trebuie să îi sprijinim prin a le crea condiţii practice efective pentru a se dezvolta în acest domeniu.

Nu atât igiena, cât valorificarea

– Există totuşi crescători care au un număr mic de animale şi, cu toate acestea, se plâng că nu au cui să dea laptele. Cum să-l valorifice?

– Este adevărat că aici trebuie găsită o cale de mijloc. Dar, pe de altă parte, sunt oameni care au accesat programe SAPARD şi au unităţi de procesare care, pentru a-şi justifica economic investiţia, sunt obligate să aducă lapte din afară. Ei ar dori să-l ia de aici, din România, dar mai trebuie să lucrăm la creşterea gradului de igienă. Nu sunt complicate, sunt lucruri care pot fi făcute. Trebuie doar să facem un efort pentru a le pune în practică.

– Dacă e să ne comparăm cu crescătorii din restul Uniunii Europene, cum stăm cu starea de sănătate a efectivelor?

– Lumea trebuie să înţeleagă că lucrurile nu sunt lăsate chiar la voia întâmplării. Autoritatea derulează un program naţional strategic pentru combaterea şi monitorizarea bolilor. În cadrul acestuia toate efectivele de animale sunt monitorizate sanitar-veterinar, aşadar avem o situaţie şi o diagnoză exacte. Făcând referire la situaţia europeană, trebuie să recunoaştem că ne diferenţiem net prin sistemul de creştere. Noi avem două milioane de gospodării în care se cresc păsări, porci, vite, cai, oi. Deci diferenţierea este netă. În situaţia dată încercăm ca toate măsurile pe care le luăm pentru a implementa legislaţia europeană să ocrotească acest habitat astfel încât acesta să nu sufere modificări, dar să şi respecte legislaţia. Nu este uşor de realizat acest lucru, de aceea am şi solicitat de nenumărate ori derogări Comisiei ce privesc România şi am fost înţeleşi sub acest aspect.

Teoretic, stăm bine, practic, mai puţin

– Au posibilitatea crescătorii de animale din România să beneficieze de asistenţa necesară efectivelor pe care le au? La cine pot apela, unde găsesc medicamentele necesare?

– Da, noi avem concesionate serviciile de sănătate animală. Practic, la nivelul fiecărei comune există un medic veterinar de liberă practică care are contract încheiat cu DSV local prin care prestează servicii către proprietarii de animale. Unele programe sunt europene, altele naţionale şi trebuie privite într-un context general. De exemplu, vaccinarea la porc a trebuit să fie făcută nu numai pe o problemă specifică a judeţului Brăila, să zicem, ci pe toată ţara. Noi avem acoperire pe tot teritoriul României, iar reprezentativitatea este dată prin contractele de concesiune cu medicii de liberă practică. La nivel zonal, există însă şi medici veterinari angajaţi ai statului, circumscripţii sanitar-veterinare locale care au şi componenta de siguranţă a alimentelor.  

Bolile există şi vor fi

– Sarcinile dvs. sunt deosebit de importante pentru sănătatea animalelor. Trebuie să aveţi un corp de specialişti foarte bine pregătiţi. Aveţi în toată ţara capacitatea ca prin aceşti oameni să efectuaţi un control permanent şi riguros?

– Nu putem nega bolile care mai bântuie în zootehnie şi nici măcar unele nereguli ce apar în sectorul de industrializare. Este utopic să credem că nu vor exista cazuri de boală dar, printr-o activitate susţinută, putem să le prevenim. Riscul, aşadar, poate fi diminuat, dar el nu se exclude niciodată.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii