Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Am putea avea o mare problemă

Ne aflăm într-un moment în care trebuie să ne cam luăm soarta în mâini şi să transformăm în sfârşit vorba în faptă. Discutăm în această ediţie cu un om care a reuşit. Vom afla de la el cum şi cât de greu i-a fost. Îl ascultăm planificându-şi viitorul, îndrăznind să creadă că, de fapt, el a şi început. Este vorba despre Nicuşor Şerban, director al societăţii comerciale Agroserv Măriuţa SRL din judeţul Călăraşi.

Pământul fertil, ca un dar divin

– Să vorbim mai întâi despre dvs., dar şi despre zestrea societăţii pe care o administraţi…

– Eu sunt inginer agronom şi nu am vrut să mă îndepărtez de această profesie. Iar de acum nici nu mai am cum. Am început cu o suprafaţă de 160 ha în 1994, iar în prezent societatea exploatează aproximativ 5.000 ha de teren arabil în zona Fundulea-Belciugatele-Drăgoeşti-Sineşti. Pământul aparţine sătenilor, iar eu îl lucrez în arendă. Mare parte din teren este un cernoziom de foarte bună calitate, în care dacă pui suflet şi îl mai ai şi pe Dumnezeu lângă tine, ai şansa să faci producţii comparative cu ceea ce se întâmplă în Europa de Vest.  Pe lângă activitatea de producţie vegetală deţinem şi o fermă de vaci de lapte cu un efectiv de 800 de capete, dar şi un sector de industrializare, mai exact de morărit pentru grâu şi porumb.

– Aţi încercat, văd bine, să faceţi o agricultură integrată, să mergeţi, cum s-ar spune, „de la furcă la furculiţă“.

– E foarte greu să ajungem până acolo, dar încercăm să transformăm o parte din producţia vegetală în alte produse care să mai adauge valoare muncii noastre. Am reuşit într-o oarecare măsură, dar ideal ar fi să mărim această latură a activităţii noastre. Este vorba de a transforma, cum spuneam, producţia vegetală în producţie zootehnică primară. Mă refer la lapte şi carne, urmând să ajungem la produse prelucrate care să ajungă direct pe masa consumatorului.

Curajul mi l-au transmis oamenii de bună-credinţă

– Aţi îndrăznit, nu v-a fost teamă?

– Domnule Verman, eu am început această afacere în 1994, când cineva m-a îndemnat ca, în loc să muncesc pentru alţii, să încerc să fac şi ceva pentru mine. Am chibzuit şi am ales să continui în domeniul în care mă pricep. Am învăţat meserie acolo unde am lucrat o bună bucată de vreme, la Staţiunea Belciugatele ce aparţine de USAMV Bucureşti.

Recunosc că aici am avut şansa să lucrez lângă profesori, lângă oameni care mi-au transmis multe din cunoştinţele lor, iar o parte cred că le-am şi „furat“, cum se spune. Au trecut de atunci 16 ani şi am evoluat odată cu experienţa acumulată în activitatea privată. Am pornit, cum vă spuneam, cu 160 ha şi cu mijloace mecanice necesare pentru exploatarea acestei suprafeţe, iar astăzi dispun de o bază mecanică capabilă să lucreze în condiţii de înaltă tehnicitate 5.000 ha, dar şi să deservească sectorul zootehnic. Am pornit de la zero, iar printr-un proiect SAPARD am construit grajduri noi şi utilaje performante, fără de care nu aş putea să rămân pe piaţă.

Doar la noi există asemenea anomalii

– Care ar fi, după părerea dvs., dimensiunea ideală pentru o fermă care cultivă cereale?

– Eu cred că, din acest punct de vedere, fiecare zonă trebuie tratată diferit în ceea ce priveşte mărimea exploataţiilor agricole şi tipul acesteia. După părerea mea, în Bărăgan exploataţiile viabile sunt cele ce depăşesc 1.000 ha pe care se cultivă cereale şi plante tehnice. La rândul lor, fermele de vaci de lapte e bine să depăşească 200-300 de capete ca să fie eficiente. Numai că, vedeţi, strategiile care la noi lipsesc ar trebui să rezolve şi acest lucru: ce cultivăm, unde şi pe ce dimensiuni de exploataţie.

Este nepermis ca în zone de şes, pe un teren ca untul, să permiţi şi să subvenţionezi o pajişte care, cel mai târziu la 15 iunie, este pârjolită. În mod raţional, suprafaţa respectivă ar trebui cultivată cu lucernă, cu porumb siloz care să dea producţii de 15-20-40 de tone de masă verde/ha. Noi încă ne permitem să facem risipă de resurse. Ar trebui să ne gândim că nu numai noi trăim pe acest pământ…, după noi mai vin şi alte generaţii care vor să mănânce, să trăiască mai bine.

Fetişizarea agriculturii de subzistenţă

– Recent, comisarul pentru agricultură al Uniunii Europene susţinea că gospodăriile mici ale populaţiei trebuie ajutate, adică  agricultura de subzistenţă. Care este opinia dvs.?

– Eu cred că este o mare greşeală şi îmi permit să afirm că o politică agricolă dusă în această direcţie este una cu frâna trasă. Dacă Uniunea Europeană şi noi nu ne vom trezi să vedem că suntem în competiţie cu celelalte state şi dacă nu vom găsi pârghii ca să maximizăm şi să eficientizăm producţiile, să căutăm resurse să producem mai mult, atunci ne vom confrunta cu o mare problemă. Ştim bine, populaţia globului creşte, oamenii aceştia trebuie să mănânce. După ce mănâncă mai discutăm dacă hrana este ecologică sau tradiţională. Dar dacă nu mănâncă vom avea o mare problemă.

Ne vom confrunta atunci cu concurenţa de dincolo de Ocean care asta face de zeci de ani, maximizează tehnologii şi producţii în eficienţă maximă. După părerea mea, acest tip de politică agricolă poate fi interpretată foarte simplu: îi dau unui fermier dintr-o zonă defavorabilă subvenţii să facă lapte, când cu aceeaşi subvenţie aş putea face mult mai mult lapte într-o zonă favorabilă vacii de lapte şi acolo să cresc vaci pentru carne sau oi. E ca şi cum am subvenţia producţia de banane în Everest, în loc să o subvenţionăm acolo unde ele cresc în mod natural.

Sprijin fără folos…

– Venind la noi acasă acum, ca un om care construiţi în permanenţă, simţiţi cât de cât ajutorul decidenţilor din România şi mă gândesc la susţinerea în tot ceea ce întreprindeţi?

– Simt că Ministerul Agriculturii nu o face. În ultimii 20 de ani, în agricultura României s-au băgat foarte mulţi bani, dar într-o gaură neagră, fără nicio pretenţie de răspuns la acel sprijin. Cel care avea trei vaci şi a primit o subvenţie putea fi sprijinit să ajungă la cinci vaci, apoi la şapte şi tot aşa. Orice om care cheltuieşte o sumă în gospodăria proprie doreşte ca acei bani să-i aducă ceva în plus în viitor. Or, în agricultura României nu s-a dorit treaba asta.

Gh. Verman
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 1027



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Daniel -- (14-April-2011 )
Prin masuri ca 141, agricultura de subzistenta este sprijinita nu numai in ce priveste cresterea productiei agricole si diversificarea acesteia ci si ca problema sociala (una dintre cele mai grave din mediul rural actual), cea a evitarii depopularii satelor si a cresterii nivelului de trai in aceste zone.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI