Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Agricultura urbană din Malta

La cumpăna dintre ani am făcut o scurtă excursie în Malta, un mic grup de insule din Marea Mediterană, situată între Sicilia și coasta Africii de Nord, în dreptul Tunisiei. Arhipelagul maltez, în suprafață de 316 km2, este alcătuit din trei insule mai importante: Malta, Gozo și Comino, ocupate de 400.000 locuitori, fiind țara cu populația cea mai densă din Europa. Arhipelagul maltez este format din calcare ușor de prelucrat care ating în partea sudică înălțimi cu puțin peste 200 m altitudine.

Apa din precipitații pătrunde în acest substrat și se pierde în profunzime, neexistând decât un singur izvor natural în Gozo. În rest, necesarul este asigurat de apa de ploaie strânsă de pe acoperișurile construcțiilor sau de pe terenuri, în bazine, de unde este apoi utilizată pentru diferite necesități, inclusiv pentru irigații. Clima este blândă de tip mediteranean, cu ierni ploioase și veri secetoase. Pădurile lipsesc cu desăvârșire, iar pajiștile pe aceste locuri stâncoase sunt neînsemnate.

În ciuda unor condiții naturale extrem de nefavorabile ca substrat geologic și a absenței unei rețele hidrologice, locuitorii Maltei practică o agricultură foarte avansată și performantă.

În primul rând, terenul în pantă este în totalitate terasat cu ziduri de piatră din materiale locale. La fel, terenurile plane, care au același substrat calcaros compact, este împrejmuit cu ziduri înalte de piatră „recoltată“ de pe porțiunile dintre ziduri, cu mari și constante eforturi, vreme de secole.

Văzute din avion, terenurile agricole arată ca niște ziduri de cetate cu interioarele de sol cu nuanțe de roșu, ocupate de diferite culturi, în special grâu, legume, viță-de-vie și alte plante, ajungând până lângă alte ziduri de cetate, blocuri și case de locuit, șosele asfaltate și alte construcții.

De aici și senzația de agricultură urbană indusă vizitatorului de acest peisaj puternic antropizat îmblânzit de ingeniozitatea omului. Se poate afirma că maltezii scot hrană din piatră seacă.

Văzând pe viu în ce condiții practică agricultura unii semeni de-ai noștri din UE, nu poți rămâne indiferent la crasa nepăsare de care suferim noi, românii, cu privire la cultivarea pământului, în condiții net mai favorabile.

Nu ar fi lipsit de interes ca aleșii și diriguitorii noștri, indiferent de orientare sau culoare politică, să se îmbarce într-un avion și să viziteze Republica Malta să se șocheze de agricultura acestei țări unde nu există metru pătrat necultivat, după care să încerce să găsească soluții pentru a reintroduce în cultură milioanele de hectare de terenuri arabile lăsate de noi în paragină. Merită încercat.

Teodor MARUȘCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2012

Vizualizari: 1618


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI