Agricultura se face şi cu sufletul > REVISTA LUMEA SATULUI

Statisticile furnizate de UE au stabilit că agricultura din România este în urmă cu 44 de ani faţă de media agriculturii europene. Este o constatare însuşită de către cei care diriguiesc treburile ţării, inclusiv de către ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, care conchide sfătos că „trebuie să recuperăm“. Şi de ce l-au convins doar statisticile europene, când o simplă vizită în lumea satului românesc, acolo unde trăiesc şi muncesc oameni dedicaţi gliei, l-ar fi lămurit pe deplin?

Unul dintre aceşti truditori ai pământului este inginerul Gheorghe Cenuşă, preşedintele Societăţii Agricole „Trei sate“ din comuna nemţeană Ion Creangă.

Stăm de vorbă sub un măr pe care, spune domnia sa, l-a plantat acum 40 de ani când, la terminarea facultăţii, a fost repartizat la CAP Avereşti.

– Da, pentru că mi-au plăcut oamenii, mi-au plăcut locurile unde am aplicat cele învăţate mai întâi de la bunicii şi părinţii mei, oameni gospodari, şi apoi de la facultate. Am rămas aici, am făcut, zic eu, treabă bună, m-am bucurat şi mă bucur de încrederea oamenilor pentru că, să ştiţi, agricultura se face cu sufletul.

– Ce puteţi spune despre trecerea de la CAP Avereşti la Societatea Agricolă „Trei sate“?

– Ca peste tot, şi aici în zilele învolburate ale Revoluţiei au apărut indivizi, de regulă cei ce nu lucraseră la CAP, puşi pe dărâmat, pe căpătuială, mai ales că expresia oficială utilizată atunci era „lichidarea“.

Acum, SA „Trei sate“ lucrează 1.400 ha de teren, din care 54 de livadă pe rod. Am avut 500 ha de grâu, 300 de rapiţă, 200 cu porumb, sfeclă-de-zahăr etc.
Vreau să subliniez neapărat un lucru: în ciuda tuturor greutăţilor, am reuşit ca, an de an, să îndeplinim condiţiile stipulate în contractul de arendă pentru cei 1.000 de proprietari şi salariile pentru 30 de angajaţi.

– Într-adevăr. După Revoluţie, nişte indivizi au încercat să pună mâna pe cele 54 ha de cireşi şi pruni aflaţi pe rod. Am fost târât prin tribunale, acuzat de „tulburare de posesie“. Am reuşit însă să învingem şi livada ne asigură, în bună măsură, mijloacele pentru continuarea activităţii până când valorificăm roadele câmpului.

– Aţi văzut livada la recoltare. Avem norocul că, de ani buni, o societate comercială ne cumpără cireşele. Suntem bucuroşi că le putem vinde, deşi preţul oferit este doar de doi lei pe kilogram, în timp ce în pieţele Bucureştiului cireşele se vindeau cu 10-15 lei. Aceeaşi situaţie şi la celelalte produse, în timp ce input-urile de care avem nevoie au atins preţuri astronomice.

M-am întrebat nu o dată dacă cei de la Ministerul Agriculturii ştiu aceste lucruri. Cum este posibil ca pentru o anvelopă de tractor să dai o tonă de grâu? Nu mai vorbesc de preţul la motorină, la piesele de schimb sau la îngrăşăminte.

– În primul rând, statul ar trebui să se implice mai mult. Nu este deloc adevărat că piaţa reglează preţurile. De ce nu există unităţi specializate, unde noi să putem preda produsele la un preţ controlat de stat, într-o oarecare măsură? Ar dispărea astfel samsarii şi precupeţii care jupesc două piei de pe producător şi de pe cumpărător.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu