Imprimati articolul

Agricultura, o activitate rentabilă. Condiţia, să investeşti

• Interviu cu ing. Aurel Placinschi

Trebuie să recunosc că am ajuns pentru prima dată la Ţigănaşi-Iaşi acum, în 2010. Şi, de asemenea, trebuie să recunosc că tot ce am văzut aici m-a impresionat, deşi de multă vreme ştiam o serie de amănunte despre ţinut şi agricultura din zonă graţie unei vechi cunoştinţe: inginerul Aurel Placinschi, omul care de peste treizeci de ani scoate tot ce se poate din pământurile de aici, astăzi organizate într-o performantă exploataţie agricolă. Iniţiativă, curaj şi perseverenţă – aşa l-am putea caracteriza pe interlocutorul meu, acelaşi Aurel Placinschi, după ce vezi culturile, investiţiile realizate şi afli amănunte despre tehnologiile aplicate, costurile pe unitatea de produs şi, în fine, despre eficienţa întregii activităţi.

– Domnule inginer, administraţi una dintre cele mai mari exploataţii agricole din zonă şi chiar din ţară, organizată sub forma unei societăţi agricole, Moldova Ţigănaşi SA. Ce suprafaţă cultivaţi şi care este structura culturilor pe care mergeţi de regulă?

– În momentul de faţă am ajuns la circa 4.750 ha cultivate şi apreciez că într-un an, doi vom ajunge undeva la 5.000 ha. Consider că este suficient ca suprafaţă. Ca structură, mergem pe culturi de toamnă, circa 2.000 ha, din care 1.300 cu cereale, 500-600 ha de rapiţă şi restul mazăre, ovăz. În primăvară, cultivăm diferenţa de 3.000 ha, din care cca 1.300 ha porumb, 600 ha floarea-soarelui şi cam aceeaşi suprafaţă de soia.
Sfecla, o cultură costisitoare

– Nu aţi pomenit însă de sfecla de zahăr, care ştiu că ocupă totuşi o suprafaţă însemnată.

– Da, este o cultură importantă pentru noi şi ocupă undeva la 230 ha. Necazul însă cu sfecla de zahăr este lipsa subvenţiei pe produs, fapt pentru care anul trecut am pierdut cam 3 milioane/ha. Pentru anul 2010 se vorbeşte de înjumătăţirea sumei pe suprafaţă şi, dacă ar fi aşa, atunci sfecla chiar ar deveni o cultură nerentabilă, pentru că întreţinerea ei necesită cheltuieli mari. Pentru a fi rentabilă este necesară o producţie de 60 tone/ha care nu poate fi obţinută fără apă. Şi spun asta pentru că posibilităţile de irigat sunt mici, nu avem pusă la punct infrastructura pentru irigaţii.

Vom încerca de anul viitor să facem ceva în acest sens, dar în limita sumelor de care vom dispune. Oricum, această cultură nu ar putea fi amplasată în întregime în zona amenajată pentru irigat. Şi atunci va fi destul de greu. Am cultivat-o totuşi pentru că în 2008 am avut câştig şi sperăm să se întâmple acelaşi lucru şi anul acesta, pentru că am avut parte de precipitaţii care au pus în valoare tehnologia aplicată de noi.

Utilaje performante + tehnologii moderne= producţii mari şi de calitate

– Cam ce producţii aţi obţinut până acum la culturile înfiinţate în toamnă?

– Am realizat aproape de 5 tone/ha de grâu, însă am recoltat printre ploi, cu consecinţele respective. Dar dacă s-a mai pierdut ceva la cantitate, atunci s-a câştigat la calitate. Am reuşit totuşi să nu fim afectaţi de toate aceste condiţii climatice şi datorită faptului că am avut suficiente utilaje pentru a putea să recoltăm în termen.

– Apropo de utilaje. Ce încărcătură aveţi pe tractor?

– Pentru fiecare mie de hectare avem un tractor de peste 200 CP, două între 100-200 CP şi trei tractoare de 65 CP. Avem încă două maşini autopropulsate pentru tratamente la care nu mai este nevoie de tractor când vine vorba de efectuarea tratamentelor fitosanitare. La recoltare ne-au ajutat mult cele şase combine Lexion, datorită cărora am reuşit să încheiem la timp. Chiar dacă avem această dotare destul de bună, nu reuşim să pregătim terenul simultan cu recoltatul.

– Şi credeţi că ar fi eficient să mai investiţi în dotare pentru cele 4.750 ha pe care le lucraţi?

– În mod normal aşa ar trebui, dar asta ar însemna să putem lua credite cu o dobândă rezonabilă, să găsim înţelegere la cei care au soarta acestei ţări în mâini. Investiţiile despre care vorbim sunt mari, iar faptul că am făcut deja credite pentru tot ceea ce există astăzi aici a dus la diminuarea valorică a ipotecilor. Cu ceea ce am construit în prima etapă acum aproape că nu mai pot garanta. Este un sistem destul de greoi, care se adaugă la dobânzile mari practicate. Nu este normal să concurăm cu alţi producători din UE care beneficiază de dobânzi de trei-patru ori mai mici decât ale noastre. Este greu să ieşi pe piaţă în aceste condiţii, ca să nu mai vorbim de subvenţiile pe care le au ei. Ni se tot reproşează că forţa de muncă ar fi mai ieftină aici, dar costurile cu dotarea şi inputurile sunt mai scumpe la noi. În general, cheltuielile pe unitatea de suprafaţă sunt mai mari la noi decât la ei.

– Cum valorificaţi producţia?

– În general pentru producţia de sămânţă lucrăm pe contracte ferme. Nu avem o staţie de mare capacitate, dar am avut grijă ca utilajele să fie de ultimă generaţie, pentru a obţine sămânţă de calitate. La procesarea acesteia este foarte important acum să realizăm ceea ce se cere la nivel mondial. Celelalte culturi, cum sunt rapiţa, soia, floarea-soarelui, zic eu că nu ridică probleme la valorificat, iar la porumb avem spaţii de depozitare care ne permit să vindem atunci când preţul ne convine. Am investit mult în depozite şi încă mai avem de făcut, pentru că este important să vinzi atunci când preţul este favorabil producătorului, şi nu comerciantului. Chiar la grâu nu pot să spun că am avut probleme deosebite cu valorificarea, pentru că acesta a fost de calitate.

Zootehnia, o investiţie pe termen lung

– Să vorbim un pic şi despre zootehnie. De ce v-aţi orientat şi spre acest sector?

– Zootehnia este cea care vine din urmă, în care am investit destul de mult în ultimii ani. Pot spune că depăşim 100 mii de euro în fiecare an, de aproape şase ani, şi cred că abia acum au început să vină banii înapoi. Am ajuns la o producţie de lapte pe cap de vacă de peste 25 litri. Producţia este destul de bună, preţul la fel şi presupun că în câţiva ani ferma va începe să plătească pentru tot ce s-a investit acolo. Mai am credinţa că şi în România locul cărnii de vită va ajunge acolo unde trebuie şi că românii vor înţelege că nu se poate numai cu porc şi pasăre. Nu vom ajunge noi să valorificăm la 2 euro kilogramul de carne, cum fac francezii, dar ar fi o alternativă pentru crescătorii din deal şi munte.

– Să înţeleg că aveţi o orientare şi în acest sens?

– Da, vrem să facem o fermă distinctă de cea de lapte, în care să creştem vite pentru carne. Am achiziţionat deja aproape 40 de capete şi vom continua cu metişi între diverse rase. Deocamdată avem rezultate bune la toate, dar trebuie să ţinem cont de ceea ce se cere pe piaţă. S-ar părea că Charolaise şi Limousin sunt cele mai agreate de comercianţi. Problema este că la noi producătorii încă amestecă însuşirile, iar comercianţii încearcă să vândă orice carne de vită ca şi cum ar fi de o calitate foarte bună.

– Domnule inginer, aţi investit mult, am văzut asta în teren, în tehnologie şi în parcul de tractoare şi maşini agricole. Ce fonduri aţi accesat?

– Am folosit şi fondurile proprii, dar şi pe cele comunitare: am reuşit să utilizăm aceste programe europene în dotarea noastră şi ne-au ajutat mult, chiar dacă a fost foarte greu. Şi mă refer atât la sistemul birocratic încărcat, dar mai ales la întocmirea dosarului şi obţinerea banilor. Merită însă efortul, iar rezultatele noastre demonstrează acest lucru.

– Una peste alta, este rentabilă activitatea în agricultură?

– O putem face, cu condiţia ca în fiecare an să investim, să facem ceva nou. Eforturile sunt însă deosebit de mari şi nu întotdeauna sunt răsplătite material. Cred că de multe ori ne apucăm de treabă din dorinţa de a vedea că realizăm ceva şi din dragoste pentru meserie. Nu avem foarte multe lucruri acumulate, nu avem parte de concedii, dar societatea zic eu că merge, lucru care ne dă tuturor satisfacţie, dar şi liniştea unui loc de muncă stabil.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii