Imprimati articolul

Agricultură modernă în Portugalia, şi cu OMG

Culturile transgenice ar putea reprezenta o şansă în viitor pentru micii fermieri. Argumente principale: producţii mai mari şi de calitate, mai puţine cheltuieli, reducerea eroziunii solului şi creşterea fertilităţii.

O vizită de câteva zile la fermierii portughezi este de ajuns pentru a-ţi da seama ce înseamnă agricultura modernă de astăzi şi ce rezultate poate avea aplicarea biotehnologiilor în cultură. Deşi portughezii nu se pot lăuda cu suprafețe şi terenuri de calitatea celor de care dispun fermierii români, rezultatele obţinute sunt cu mult superioare. Producţiile la hectar de peste 14-16 tone de porumb, aproape duble faţă de cele obţinute de fermierii români, au devenit de mult o realitate.

O şansă pentru micii producători

În Portugalia, agricultura este o afacere de familie, transmisă din generaţie în generaţie pentru mare parte dintre cei care lucrează în sector. În general, aici fermierii nu dispun de suprafeţe şi poate acesta este şi motivul pentru care vor să fructifice la maximum pământul pe care îl au la dispoziţie. Iar pentru că schimbările climatice le dau bătăi de cap, fermierii locali iau din ce în ce mai mult în calcul varianta cultivării plantelor transgenice.

Joao Grilo, un agricultor din Valea Mondego, zonă situată în partea de nord a Portugaliei,  pare mulţumit de rezultatele pe care le-a obţinut de pe culturile de porumb modificat genetic.
„Eu am cultivat porumb OMG pentru prima dată în 2006, pentru că am văzut că se obţine o producţie mai mare şi de o calitate mai bună. Am mărit suprafeţele în fiecare an, deşi este destul de dificil de făcut acest lucru când ai vecini cu doar un hectar, iar regulile de cultivare a OMG sunt destul de stricte“, spune agricultorul.

Se referă la prevederi precum distanţa de 200 de metri care trebuie lăsată faţă de culturile vecinilor (care au porumb convenţional), la faptul că 20% din suprafaţa lucrată trebuie să reprezinte culturi convenţionale (zona de refugiu) şi nu în ultimul rând este vorba de zona de izolare (24 de rânduri). De asemenea, trebuie informaţi vecinii că vrei să cultivi porumb OMG, ceea ce de multe ori este foarte greoi, se plânge Grilo.

Respectarea acestor norme reduce însă semnificativ suprafeţele avute la dispoziţie, susţine fermierul. Soluţia este constituirea unor zone de producţie – o variantă demnă de luat în seamă mai ales în cazul producătorilor cu suprafeţe mici, care nu pot aplica toate regulile menţionate mai sus, Ferma lui Grilo (are peste 100 de ha) este situată în Valea Mondego, o zonă unde sunt irigate peste 11.000 de hectare. Principalele culturi de aici sunt orezul - 6.000 ha, porumbul - 4.300 ha, la care se adaugă circa 1.000 ha cu alte culturi vegetale.

„Dacă nu plantezi porumb OMG nu ai cum să vezi diferenţele de producţie“, spune Grilo referindu-se la faptul că există destui fermieri în zonă care privesc încă cu reticenţă aceste culturi.

În cazul lui, diferenţa de producţie între culturile convenţionale şi cele transgenice este de peste o tonă la hectar, obţinând în general peste 16 tone la hectar de pe suprafeţele cu porumb OMG. În plus, costurile de producţie sunt mai mici – pentru că se folosesc mai puţine insecticide, adică mai puţine tratamente chimice, şi nu în ultimul rând este vorba de un consum mai redus de motorină, deoarece se micşorează numărul de lucrări efectuate. Toate acestea se văd cel mai bine în profit, care se ridică cel puţin la câteva sute de euro la hectar.

La a patra generaţie de fermieri

Maria Gabriela Cruz provine dintr-o familie de fermieri, fiind a patra generaţie. Inginer agronom de meserie, administrează afacerea familiei de circa 21 de ani. Ca şi Joao, a luat decizia de a cultiva porumb OMG din aceleaşi motive: mai puţine pesticide, se măreşte fertilitatea solului şi se reduce eroziunea. De asemenea, este menţinută biodiversitatea. 

„Culturile transgenice constituie un mod prin care agricultorii pot fi încurajaţi să-şi păstreze şi să-şi lucreze în continuare exploataţiile. Dacă nu vom avea mai multe culturi transgenice, vom deveni mai puţin competitivi şi vom fi nevoiţi să importăm mai multe produse alimentare; totodată, vom folosi tehnologii de cultură mai puţin durabile“, spune Gabriela.

Toată exploataţia familiei Gabrielei este inclusă într-o zonă protejată, în cadrul Programului pentru agricultura de conservare: acesta implică practici fără arătură şi aratul pe zone, timp de 12 ani; de asemenea, suprafaţa este inclusă şi în cadrul Programului integrat de combatere a dăunătorilor. Suprafeţele cultivate cu porumb OMG în Portugalia s-au ridicat în acest an la 7.843 ha, cu circa 3.000 ha mai mult decât în anul trecut, pe fondul creşterii interesului fermierilor pentru culturile transgenice.

Suprafeţe în creştere la nivel mondial

În 2010, numărul agricultorilor care au cultivat plante transgenice a fost de circa 15,4 milioane, faţă de 14 milioane, în 2009. La nivel global, s-au cultivat 148 milioane de hectare, în 29 de ţări, înregistrându-se o creştere de 87 de ori de la introducerea lor în cultură, în 1996. Această suprafaţă este echivalentul aproximativ al teritoriilor Spaniei, Germaniei şi Franţei, luate împreună. Trebuie remarcat faptul că peste 90% din agricultorii care seamănă culturi transgenice sunt cultivatori mici din ţările în curs de dezvoltare.

Principalele culturi transgenice cultivate sunt soia, porumbul, bumbacul şi rapiţa de ulei. Mai sunt autorizate în lume sfecla de zahăr, lucerna, papaya, bostanul, plopul, roşia, banana, piperul dulce, cartoful, orezul şi diverse soiuri de flori ornamentale. În 2010, cei mai mari cultivatori de plante transgenice au fost Statele Unite (66,8 milioane ha), Brazilia (25,4 milioane ha), Argentina (22,9 milioane ha), India (9,4 milioane ha), Canada (8,8 milioane ha), China (3,5 milioane ha), Paraguay (2,6 milioane ha), Pakistan (2,4 milioane ha), Africa de Sud (2,2 milioane ha) şi Uruguay (1,1 milioane ha).

Ce se întâmplă în UE?

Din luna mai 2011 au fost aprobate în total 36 de culturi transgenice care pot fi importate şi procesate şi/sau pentru alimente şi furaje în Europa.

UE a lăsat la latitudinea fiecărei ţări posibilitatea de a alege dacă cultivă sau nu plante transgenice. În România este interzisă cultivarea acestora, deşi în urmă cu câţiva ani ţara noastră era un mare cultivator de soia OMG, în ciuda solicitărilor unor fermieri şi organizaţii din domeniu care au cerut revenirea asupra acestei măsuri.

Agricultorii sunt nemulţumiţi de faptul că se importă soia OMG pentru hrana animalelor, în timp ce lor li se interzice dreptul de a o cultiva. La fel se întâmplă şi la nivel european. Crescătorii europeni de animale depind de importurile de soia pentru furaje. Europa importă cea mai mare parte a soiei pe care o utilizează, iar majoritatea acestor importuri constau din culturi transgenice din America de Nord şi America Latină.

Peste jumătate din culturile aprobate de UE la import şi pentru procesare sunt hibrizi de porumb transgenic. Alte culturi sunt: soia, rapiţa, sfecla de zahăr şi bumbacul. Cu alte cuvinte, Europa importă o parte substanţială din furajele de care are nevoie, iar o mare parte din oferta mondială pentru aceste produse este transgenică. Aproximativ 30 milioane de tone sunt importate anual în Europa din ţări terţe, cuprinzând 13 milioane t de soia boabe, 22 milioane t de şrot de soia, 2,5 milioane t de porumb, 2 milioane t de rapiţă şi 0,1 milioane t de bumbac.

Ioana Guţe
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

֩ Comentarii