Imprimati articolul

Absolvent de Horticultură, caut direcţia...

Cam aşa ar suna anunţul de angajare postat de cei mai mulţi dintre proaspeţii ingineri horticultori. Deşi multe companii din domeniu demarează tot felul de programe în care vor să implice studenţii, pe feţele majorităţii dintre ei se citeşte fie lipsa de interes, fie debusolarea.

Discutând şi cu cei care şi-au croit un drum în domeniul horticol am ajuns într-un final şi la o concluzie tristă: horticultura nu mai are demult trecere în rândurile tinerilor, deşi pentru absolvenţii acestei facultăţi posibilităţile de a se realiza material sunt multe, în special pentru cei care vor să pornească o afacere pe cont propriu. Dar asta presupune, pe lângă informaţii teoretice şi practice temeinice, şi un capital de lucru pe care mulţi, dacă l-ar avea, ar prefera să-l investească în ceva mai puţin solicitant şi, mai ales, mai puţin riscant.

Rămâne şi varianta de a lucra ca angajat şi în acest sens oferta de pe piaţa locurilor de muncă pentru absolvenţii de Horticultură nu e chiar de neglijat: sere, livezi, pepiniere, distribuţie de pesticide, îngrăşăminte, seminţe, maşini horticole, prestări de servicii.

Mai nou, au luat avânt firmele de amenajări peisagistice, unde îşi pot găsi de lucru şi cei care nu vor sub niciun chip să renunţe la beneficiile traiului din mediul urban. În acest caz salariile, nu foarte mari, sunt motivul de nemulţumire invocat de cei mai mulţi absolvenţi. Dar, de ce să nu o spunem, nici nivelul profesional al acestora nu se mai apropie demult de cerinţele angajatorilor.

Răspunsuri edificatoare

În urmă cu ceva timp, am împărţit unor studenţi, 25 la număr, aflaţi în anul al treilea la Horticultură, un chestionar cu câteva întrebări. Era ultima generaţie care a prins învăţământul superior de cinci ani. Mai aveau aşadar doi ani de studiu, dar se presupune că aveau deja formată o idee despre ce vor să facă mai departe.

Din capul locului am constatat un fapt ştiut deja: peste 70% dintre ei proveneau din mediul urban. Întâmplător sau nu, restul, cei proveniţi din mediul rural, au fost şi cei care au luat mai în serios întrebările adresate. Am aflat că cei mai mulţi au venit la Horticultură pentru că „iubesc natura“ şi vor să se implice în protecţia ei. Foarte puţini dintre ei urmaseră înainte un liceu agricol şi au ales facultatea deoarece aşa au fost îndemnaţi, au părinţii care lucrează în domeniu sau pentru că au conştientizat că domeniul va deveni unul de viitor.

Singurul punct comun asupra căruia toţi studenţii intervievaţi au căzut de acord a fost acela că, pentru a li se asigura o pregătire corespunzătoare, e nevoie de mai multă practică şi de eliminarea unor materii pe care ei le consideră mai puţin utile. Pe cei mai mulţi dintre ei, practica nu i-a ajutat să aprofundeze cunoştinţele dobândite în partea teoretică. Cei mai mulţi voiau să rămână să lucreze în domeniu, dar nu luaseră încă legătura cu nicio firmă şi nici nu ştiau încotro se vor orienta. 

Recrutarea, o sarcină tot mai grea

I-am întrebat pe studenţi dacă ar fi capabili să conducă singuri o exploataţie cu profil horticol. Cei mai mulţi din mediul urban, care se pare stau foarte bine la capitolul „încredere în sine“, au susţinut că da, dar sunt conştienţi că e mult de muncă. Cei din mediul rural au răspuns însă că acest lucru va fi posibil doar după câţiva ani în care ar fi indicat să asiste un inginer cu experienţă. Unul singur s-a manifestat sceptic faţă de această posibilitate, declarând că ar fi senzaţional dacă ar ajunge la această performanţă.

Am înţeles, citind aceste răspunsuri, de ce sarcina celor care se ocupă de recrutare în rândurile horticultorilor şi, de ce nu, a agronomilor în general e tot mai dificilă. Aceştia susţin că, în ultimii ani, le este tot mai greu să aleagă chiar şi din rândurile absolvenţilor recomandaţi de cadrele didactice şi care se presupune că reprezintă spuma, cei mai buni din fiecare generaţie...

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.13, 1-15 IULIE 2011

֩ Comentarii