Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

A murit în scaunul domnesc

La 13 brumar 1661, în sunetul asurzitor al „puşcilor“ şi sâneţelor, în dangătul clopotelor şi în uralele mulţimii, intra în capitala Moldovei noul domn investit la Stambul cu tuiurile domneşti - însemnele puterii. Era Eustatie Dabija Vodă, boier de ţară de prin Ţinutul Putnei, învestit de predecesorul său Gheorghe Ştefan cu demnitatea de mare vornic al Ţării de Sus. Martor al evenimentelor, Ion Neculce va scrie mai târziu: „Venit-au Dabija Vodă în scaunul domnesc la Iaşi, tuturor cu bucurie de bună părere pentru domn bun de boieriu de ţară. Şi era tuturor cu bine. Şi nu era niciun boieriu în prepus sau în minciuni la acest domn, nici ţara nu era împresurată cu dările pre acea vreme.“

Câştigând competiţia cu alţi boieri, o spune scriitorul ieşean Ion Muscalu - un cercetător al epocii - prin străduinţă, dar şi prin pungile cu bani – să fi fost vreo 200 mii de galbeni – ale soţiei sale, Dafina Doamna, Eustatie Dabija Vodă îşi începe domnia sub cele mai bune auspicii.

Noul domn, spune Horia Dumitrescu, era bun şi milostiv, ţinea dese divanuri de judecată, uneori întreaga zi, pentru ca împricinaţii să nu aştepte prea mult, iar atunci când nu erau cauze urgente „trebuiau să umble fustaşii domneşti prin târg să strângă împricinaţii“. Şi pentru că avea nevoie de bani – să nu uităm că alegerea sa ca domn a costat o sumă uriaşă –, „deşi era de locul său din Ţinutul Putnei şi ştiind el încă din boierie că au oamenii săraci dobândă bună din vie“, a introdus o nouă dajdie - pogonăritul, o dare care a stârnit nemul­ţumiri pentru că podgorenii mai plăteau vinericiul şi vădrăritul.

În doar patru ani de domnie, Eustatie Dabija a fost nevoit să participe alături de domnul mun­tean Grigorie Ghica la campaniile turceşti din Ungaria şi Bosnia. Amândoi domnii au „dat dosul“, cum se spune, drept care Grigorie Ghica a fugit la Veneţia, iar Eustatie Dabija a scăpat de acuzaţii dând, după obiceiul pământului, bani buni marelui vizir.

De bani s-a ocupat şi în ţară. După aproape 60 de ani, Eustatie Vodă a reînfiinţat monetăria de la Suceava, unde a bătut şilingi de aramă pe care moldovenii îi numeau şalăi.

Dabija şi-a dat obştescul sfârşit la 21 septembrie 1665, „cu o domnie aşedzată, cu ţară întemeiată“. „Istrati Dabija, un bun bătrân beţiv, muri în Scaun pentru că vârsta-i era prea înaintată ca să-l mai poată atinge nenorocirea maziliei“, consemnează Nicolae Iorga. Şi pentru că, spune cronicarul, „el be mai mult din oală roşie… dzicând că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“ şi pentru că la curte „când se încingea cheful de la chindie şi ţinea până în zori“, Mihai Eminescu l-a nemurit în Umbra lui Istrate Dabija-Voievod:

„Se certe ungurii şi leşii …
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieşii,
Cu măscărici şi lăutari
Şi sub umbrarele de cetini
Norodu-ntreg juca şi bea.
Iar eu ziceam! Să bem, prietini,
Să bem pân’nu vom mai putea.“

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011

Vizualizari: 1802



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI